Dis de dimineata, ca tot eram adormit la ora la care avionul trebuia sa decoleze spre Paris, am fost trezit de maniera indubitabil de prieteneasca a celor doi vanzatori de la Best Value Shop, un duty free aflat exact la intrarea de la “departures” care in schimbul unei pungute cu alune imbracate in miere mi-au cerut 2 euro. Sau dolari. Sau euro. Sau dolari. Deci, nici urma de leu. Adormit inca tot nu intelegeam ce doreau ei de la mine pentru ca eu scosesem o hartie de 50 lei, deci acopereau suma ceruta in limba romana, dar ei parca erau robotizati: suntem in UE, e un duty free si daca tot nu inteleg … sa vizitez exchange-ul aflat la cativa metri. Am o intrebare: Nenea Isarescu, pe teritoriul Romaniei s-a scos cumva animalatul nostru de prada si am bagat obligativitatea sa cerem euroi? Bye bye Romania, ramai tata cu paradoxurile tale …
Escala la Paris a fost una de Usain Bolt ar fi mandru ca undeva intr-un aeroport un coach cu marsupiu a traversat un ditamai terminalul in 7 minute si asta si cu un termobag in spate, deoarece timpul dintre cele doua avioane a fost extrem de scurt. M-am imbarcat in cursa de NY dupa ce un frantuz cu accent american a verificat atent pasaportul si mi-a inmanat cateva foi de completat, apoi am petrecut cele sapte ore de zbor in lumea viselor trezindu-ma de fiecare data doar cand domnisoara stewardesa aducea mancarea calda. Si apropo, sunt tari cei de la Air France la capitolul servicii, iar masa depaseste cu mult o portie dubla servita de Tarom sau Alitalia.
Ajung la John F Kennedy airport si rabdarea este pusa la incercare. Aproape 90 de minute de mers in ritm de melc pana amprentarea, fotografierea si validarea vizei a avut loc. “A little bit late for US Open” spune vamesul, la care eu nu am ce face si ii zic: “Maybe for you, for me starts tomorrow”.
“What do you mean?”
“The juniors starts in sunday, so i am on time”… si omul deschide intrebator inca o data pasaportul … “But you are too old for playing juniors” . “I am the coach sir” … si omul plezneste in ras.
Am luat un taxi catre Grand Hyat Hotel, o gaselnita de lux de tip american situata exact in centrul NY, dar am fost extrem de implinit pentru ca in sfarsit m-am plimbat cu masina vazuta in filmele americane: NY Yellow cab.
Ce a urmat insa cand am coborat din taxi a fost un test adevarat al verificarii vederii din stand vertical cu capul pe spate. Incredibil ca zgarie nori … o sa revin cu niste poze …
Dupa cateva minute petrecute in camera am iesit repede sa prind shuttle spre Flushing Meadow in vederea obtinerii badge-ului necesar si cand intru tiptil in bus ma intalnesc cu Alexandra Damaschin si mama ei care se indreptau si ele spre terenuri. Odata ajuns la Arthur Ashe Arena ma incolonez si eu la randul format si astept sa mi se faca acreditarea.
Urmarirea antrenamentelor Alexandrei si al Emei, participarea la player’s meeting si masa de seara in player’s lounge au intregit prima zi petrecuta la New York.
In incinta complexului sportiv Billie Jean King se gasesc si cateva monumente, printre care Court Of Champions ( o insiruire de fotografii cu poza gravate in piatra ale celor mai mari campioni ai Openului American ) si trofeul castigatorilor de anul acesta al Cupei Davis.
– Court of Champions –
– Davis Cup Trophy –
Tragerea la sorti a tabloului de junioare … continuare pe Olimpia Tennis,
Cu drag,
One reply on “Welcome New York … update”
Hello,NY,aici Bucuresti!
De-abia astept “New York Journal”;multumiri anticipate.Mult succes fetelor si lui junior-player=coach(:-)).
S-auzim de bine,
yo,mam