… sau tot ce misca has to be huge. Cladiri, masini, sandwitches, starbucks, cafea …
Tenisul este in colaps usor spun ei, dar realitatea practica parca spune altceva. “Nothing comes from juniors” este afirmatia mai marilor federatiei americane, dar au inceput reforma drastic. Si nu de azi, din toate vremurile as spune eu, insa prezentul parca i-a innebunit. Depinde insa de felul in care fiecare vedem performanta. Noi romanii ne-am multumi cu ceva jucatori in prima suta mondiala, in timp ce ei au nevoie de crema asa cum au fost obisnuiti … cu toate ca majoritatea campionilor numai americani nu au fost, asa cum un ziarist feroce a reusit sa dea returul la una dintre afirmatiile aruncate de oficiali. Dar merita macar sa spere cu atat mai mult cu cat investesc in acest sport si asta la toate nivelurile si mai ales la promovarea propriilor “anonimi”, in timp ce granzii sunt overloaded in toate publicatiile sportive, lifestyle si tot ce vreti.
Nu sunt rautacios cand spun anonimi, dar majoritatea celor ce primesc WC in intrecerile seniorilor, dar si juniorilor sunt necunoscuti. Ei le numesc sperante, eu le spun sportivi obisnuiti. Nu sunt superoameni, nu sunt mai tehnici, nu sunt mai cu nimic mai presus ca noi. Majoritatea, pentru ca sunt si exceptii. Poate doar mai linistiti si asta este normal pentru ca ei vin sa joace, in timp ce noi venim sa castigam pentru a ne agata de asta in speranta ca vom reusi. Majoritatea celor ce reusesc sunt output-ul sistemului din care provin, dar sunt si cativa care mai pun si ceva personal. In timp ce finalistele de la Roland Garros cauta si acum sponsori, americanul de rand ( efectiv de rand ) are contract cu Nike, Adidas, Reebok … Cand ne vom compara cu ei? Raspunsul este unul singur si va fi mereu: aproape niciodata. Daca vorbim de sisteme. Daca vorbim de calitatea factorului uman situatia se schimba radical.
Aseara am vazut pe Nishikori castigand in fata lui Ferrer, diseara il vad pe Cilic impotriva lui Djokovic. Wozniacki contra Jankovic, Radwanska contra Williams. Juniori contra adevarati jucatori, iar cand spun juniori spun acei sportivi care nu demult se bateau cot la cot cu ai nostrii Olaru, Cirstea, Niculescu sau Luncanu care la juniori ii alerga pe cei doi juni si Young pe fiecare teren american sau mexican. Oricat am da vina pe jucatori sau antrenori sau orice altceva ce i-a contact direct cu procesul de pregatire, marele deficit apare acolo unde toata lumea se fereste sa o spuna: sistemul. Si nu spun degeaba. Unul din primele meciuri de juniors a fost intre Johanna Conta ( AUS ), favorita 14 si americanca Asia Muhamad, jucatoare de culoare ce la prima vedere nu spunea nimic deosebit. Konta incepe meciul si conduce cu 2-0, apoi tavalugul american loveste din plin: 63,61. O privire mai atenta insa aduce si rezolvarea misterului si anume simplu, delicat, la vedere, aceasta sportiva a avut WC pe tabloul principal in intrecerea senioarelor. Pai cum sa nu joci fara ghemotoace in interior cand cu cateva zile in urma erai printre granzi? In intrecerea baietilor, fratele mai mic al sperantei americane Ryan Harrison, Chris Harrison i se acorda WC pe tabloul principal al juniorilor, cade la favoritul 16 rusul Kuznetsov, acesta nu vine si joaca cu LLompart si pierde in trei seturi. Stiti cati ani are acest pusti? incredibil, dar 14 ani … deci, cum ramane cu sistemul? Stim ca nu ne putem compara cu americanii, francezii, englezii, australienii si tot asa, dar atunci cand vorbim fara sa gandim despre performantele romanilor sa nu se uite ca realitatea este alta. Complet alta. Cand vom prezenta lumii ce valori avem noi atunci poate putem spera sa reusim, pana atunci fiecare sa fuga la munca pe tot mapamondul sa faca puncte, sa isi rupa picoarele pe toate terenurile … ca vine americanul si da un WC cu 20 de puncte in saculet atasate si uite cum in doua ore de joc a ajuns tot acolo unde e si Simona Halep dupa trei turnee castigate si tot asa. Echitabil? Nu cred, dar macar ne ramane sa luptam …
Prima zi de juniors a fost una lipsita de meciuri in care Romania sa fie implicata, astfel ca antrenamentele si acomodarea cu suprafata au fost obiectivele primare. Fetele sunt bine, s-au antrenat fiecare dimineata si la pranz, dar fiecare contra altei partenere, niciuna cu cealalta. La dublu situatia sta la fel, astfel ca pe seara pe Olimpia Tenis veti vizualiza si perechile adversare echipelor noastre. La un singur capitol totusi fetele noastre au fost impreuna: la poze …
Tenisul este in colaps usor spun ei, dar realitatea practica parca spune altceva. “Nothing comes from juniors” este afirmatia mai marilor federatiei americane, dar au inceput reforma drastic. Si nu de azi, din toate vremurile as spune eu, insa prezentul parca i-a innebunit. Depinde insa de felul in care fiecare vedem performanta. Noi romanii ne-am multumi cu ceva jucatori in prima suta mondiala, in timp ce ei au nevoie de crema asa cum au fost obisnuiti … cu toate ca majoritatea campionilor numai americani nu au fost, asa cum un ziarist feroce a reusit sa dea returul la una dintre afirmatiile aruncate de oficiali. Dar merita macar sa spere cu atat mai mult cu cat investesc in acest sport si asta la toate nivelurile si mai ales la promovarea propriilor “anonimi”, in timp ce granzii sunt overloaded in toate publicatiile sportive, lifestyle si tot ce vreti.
Nu sunt rautacios cand spun anonimi, dar majoritatea celor ce primesc WC in intrecerile seniorilor, dar si juniorilor sunt necunoscuti. Ei le numesc sperante, eu le spun sportivi obisnuiti. Nu sunt superoameni, nu sunt mai tehnici, nu sunt mai cu nimic mai presus ca noi. Majoritatea, pentru ca sunt si exceptii. Poate doar mai linistiti si asta este normal pentru ca ei vin sa joace, in timp ce noi venim sa castigam pentru a ne agata de asta in speranta ca vom reusi. Majoritatea celor ce reusesc sunt output-ul sistemului din care provin, dar sunt si cativa care mai pun si ceva personal. In timp ce finalistele de la Roland Garros cauta si acum sponsori, americanul de rand ( efectiv de rand ) are contract cu Nike, Adidas, Reebok … Cand ne vom compara cu ei? Raspunsul este unul singur si va fi mereu: aproape niciodata. Daca vorbim de sisteme. Daca vorbim de calitatea factorului uman situatia se schimba radical.
Aseara am vazut pe Nishikori castigand in fata lui Ferrer, diseara il vad pe Cilic impotriva lui Djokovic. Wozniacki contra Jankovic, Radwanska contra Williams. Juniori contra adevarati jucatori, iar cand spun juniori spun acei sportivi care nu demult se bateau cot la cot cu ai nostrii Olaru, Cirstea, Niculescu sau Luncanu care la juniori ii alerga pe cei doi juni si Young pe fiecare teren american sau mexican. Oricat am da vina pe jucatori sau antrenori sau orice altceva ce i-a contact direct cu procesul de pregatire, marele deficit apare acolo unde toata lumea se fereste sa o spuna: sistemul. Si nu spun degeaba. Unul din primele meciuri de juniors a fost intre Johanna Conta ( AUS ), favorita 14 si americanca Asia Muhamad, jucatoare de culoare ce la prima vedere nu spunea nimic deosebit. Konta incepe meciul si conduce cu 2-0, apoi tavalugul american loveste din plin: 63,61. O privire mai atenta insa aduce si rezolvarea misterului si anume simplu, delicat, la vedere, aceasta sportiva a avut WC pe tabloul principal in intrecerea senioarelor. Pai cum sa nu joci fara ghemotoace in interior cand cu cateva zile in urma erai printre granzi? In intrecerea baietilor, fratele mai mic al sperantei americane Ryan Harrison, Chris Harrison i se acorda WC pe tabloul principal al juniorilor, cade la favoritul 16 rusul Kuznetsov, acesta nu vine si joaca cu LLompart si pierde in trei seturi. Stiti cati ani are acest pusti? incredibil, dar 14 ani … deci, cum ramane cu sistemul? Stim ca nu ne putem compara cu americanii, francezii, englezii, australienii si tot asa, dar atunci cand vorbim fara sa gandim despre performantele romanilor sa nu se uite ca realitatea este alta. Complet alta. Cand vom prezenta lumii ce valori avem noi atunci poate putem spera sa reusim, pana atunci fiecare sa fuga la munca pe tot mapamondul sa faca puncte, sa isi rupa picoarele pe toate terenurile … ca vine americanul si da un WC cu 20 de puncte in saculet atasate si uite cum in doua ore de joc a ajuns tot acolo unde e si Simona Halep dupa trei turnee castigate si tot asa. Echitabil? Nu cred, dar macar ne ramane sa luptam …
Prima zi de juniors a fost una lipsita de meciuri in care Romania sa fie implicata, astfel ca antrenamentele si acomodarea cu suprafata au fost obiectivele primare. Fetele sunt bine, s-au antrenat fiecare dimineata si la pranz, dar fiecare contra altei partenere, niciuna cu cealalta. La dublu situatia sta la fel, astfel ca pe seara pe Olimpia Tenis veti vizualiza si perechile adversare echipelor noastre. La un singur capitol totusi fetele noastre au fost impreuna: la poze …
Si una cu coach impreuna cu alt coach 🙂
Pe Arthur Ashe am vazut primul meci al zilei Wozniaki contra Jankovic castigat de sarboaica, apoi ceva din Federer contra Stephanek, m-am mutat repede pe Louis Armstrong unde Davidenko s-a duelat contra Tursunov si apoi alaturi de antrenamentul Emei pe terenul 16 si al Anei pe terenul 18 am tras cu ochiul la terenul 17: nemtoaica Groenfeld strapungea aereul cu ceva trasoare tenisistice.
Ca la fiecare Grand Slam, nu numai jucatorii sunt cei ce au personalitate. La aceeasi cota se ridica si arenele: Arthur Ashe, Louis Armstrong, Grandstand, precum si terenurile 6 si 7. Fiecare dintre ele are o istorie proprie, mai jos putand vedea cateva din pozele culese azi:
– Arthur Ashe –
– Arthur Ashe –
– Arhur Ashe –
– Louis Armstrong –
Continuarea pe Olimpia Tenis mai tarziu …