Si ceea ce e si mai grav, nu vrem sa avem cu ce. Doar vrem … Am mai spus-o, o mai spun inca o data, poate o voi repeta tot de atatea ori de cate ori va fi nevoie: nu ajunge sa vrei, trebuie sa stii ce vrei pentru a putea spune ca esti pe drumul cel bun.
Stau la umbra unui copac si citesc ce mai e pe acasa. Parca ar fi aceeasi bucata de hartie pe care se scrie si apoi se sterge, se mazgaleste pentru ca apoi sa se deseneze, se rupe pentru a o lipi la loc, se arunca pentru a fi culeasa de pe jos. De multe ori vrem sa umplem un caiet, sa incercam poate sa insiruim cat de cat inteligibil pe mai multe foi un proiect oarecum constructiv si ajungem sa scoatem la liman aceeasi bucata de hartie plina de hieroglife atotcunoscatoare. Raman pagini goale ce poate ar putea fi umplute.
Spunem insa ca vrem … si in secunda doi ne lovim de faptul ca nu avem cu ce. Incepem sa urlam unii la altii, incepem sa concepem solutii inovatoare, incepem sa pierdem timpul pe acceasi bucata de hartie. Atata suntem in stare sa facem. Dar vrem.
Motorul unei societati la modul general sau al unui domeniu la modul particular il constituie infrastructura. Vrem un turneu de tenis ATP 500 in Romania, dar nu avem infrastructura. Vrem sa hoinarim prin tara, dar nu avem infrastructura. Vrem noi, dar nu avem cu ce … poate doar posibilitatea sa ne retragem in linistea gandurilor proprii pe care sa le asternem pe aceeasi foaie mototolita.
Cu drag,