De cand au inceput lucrarile de finalizare ale National Arena intreg Centrul National de Tenis a fost bombardat cu repetitii de tot felul, de la cele mai putin galagioase pana la cele mai voluminoase ca si numar de persoane implicate. Ceea ce e normal cand vorbesti de astfel de proiecte, insa mai putin anormal daca treci peste anumite limite sesizate si de pustii impatimiti de sportul alb ce si-au postat supararile pe retelele de socializare, in special Facebook.
Aseara a fost meci; de fotbal. Primul pe aceasta arena.
Spre rusinea mea am aflat ieri dimineata despre, desi aproape mereu ma pasioneaza meciurile echipei nationale. Trecand peste, in timp ce lucram pe seara in modului antrenorilor federali din Centrul National de Tenis linistea omniprezenta a fost sparta de o voce prin megafon si ovatii puternice.
Upps, mi-am amintit ca de dimineata aflasem ca e meci langa “mini” arena pregatita pentru meciul de Cupa Davis de saptamana viitoare.
Incepuse un freamat placut in apropriere ce imi impulsiona capacitatea de munca; rezolvam cate una alta si langa mine izbucneau strigate, aplauze, ovatii … simteai ?euforia, dezamagirea si dorinta spectatorilor ca cei din teren sa inscrie un gol. Imediat se asterna linistea si imi continuam munca.
Ma opream din cand in cand din tastat si mai aruncam o privire pe geam; nu vedeam decat un plafon luminat intens, insa simteam vuietul multimii si cumva ma regaseam printre ei. Zambeam si reveneam la ale mele.
Am inchis laptop-ul undeva in apropiere de miezul noptii si am plecat spre casa. Aerul cald si vantul prevestitor a ploaie de toamna m-au izbit imediat, cadru zdruncinat placut de zgomotul arenei. Cele cateva secunde de mers pana la poarta Centrului National au fost de vis, dupa o zi de munca plina cu de toate.
La restaurantul din fata Centrului National cele cateva televizore aveau musterii lor; ce m-a frapat a fost imaginea soferilor de autobuze ce erau catarati pe un gard si priveau meciul pe un LCD instalat in interiorul restaurantului. Nu auzeau ce spun comentatorii, insa traiau fiecare faza prin zgomotul arenei situata la cativa zeci de metri si comentau spumos.
Cred ca pentru ei a meritat toti banii. La fel si pentru mine.
Mi-am facut loc printre zecile de autobuze parcate in square-ul intesat si incadrat de zeci de lumi reflectorizante ale politiei am plecat alene pe Vatra Luminoasa. Am ajuns acasa si inainte de a face orice lucru am dat drumul la televizor.
Se pare ca terenul a fost prost. Scorul a fost unul alb. Despre calificare nu se mai pune problema. Nimic deosebit, ceva tipic romanesc la nivel de analiza a meciului.
Pentru mine insa totul fusese perfect; le fel si pentru soferii de autobuze. Nu am vazut meciul si nu stiu cat de bine a fost, dar am fost un spectator ce a trait la fel de intens desfasurarea de forte. Poate ca si asta e diferenta dintre mine si cei de la televizor.
Poate cei care pot avea o alta parere sunt spectatorii prezenti in arena. Ei pot face diferenta. Sau macar pot avea un alt punct de vedere.
Cu drag