M-am amuzat usor la ce a scris Sever Dron in revista Tenis Partener si anume partenerul de antrenament mai slab ca si valoare. Poate multora li se pare o baliverna aruncata, personal insa eu o confirm si o dublez cu un alt aspect: trebuie sa joci bine pentru a bate un adversar bun?
De cele mai multe ori cand sti ca vei juca cu un jucator valoros te pregatesti pentru a juca cel mai bun joc al tau, sperand ca numai asa ai vreo sansa. Realitatea arata insa ca de cele mai multe ori jucatorii buni pierd exact de la cei ce au jucat slab sau exact de la jucatorii cu tehnica deficitara, cei ce executa numai “stangacii”, cei ce nu au ritm, cei ce in “prostia lor” si-au aparat sansele. Si iar incep sa ma amuz …
“Bai ce aiurea joaca asta!” cred ca am auzit-o de atatea ori de la cei ce erau obsedati de jocul deficitar al adversarului incat am ajuns la concluzia ca mai bine joci prost cu un jucator bun daca vrei sa ai o sansa. De obicei, cei ce joaca bine au un ritm anume sau isi impun ritmul lor ce le ofera comfort si liniste. Cum vine unul mai atipic si umbla la “rotite”, cum totul se deregleaza. Greseala celor ce vin din spate este, insa, ca odata ce incep sa conduca intra in ritmul adversarului, incep sa joace mingea fara greseala si ii “baga” in zona comfortabila pe cei carora le place acest lucru. Intr-o clipa totul se intoarce si astfel? …? am inteles ca un jucator bun e cel ce a invatat deja ca nu este mai bun ca un jucator slab. Doar stie sa controleze mai bine nepravazutul.
Daca e indicat sa joci si la antrenament cu un jucator mai slab? Depinde de voi. Cert e ca devine tare urat daca la meci pierzi de la unul ca el.
…………………
Nu are legatura cu ce am scris mai sus, dar am spus eu ca mai bine doua idei intr-un articol decat doua articole separate 🙂
De atat de multe ori ne raportam la ideal sau optim in sport incat luam in brate termenul de campion asisderea cu sportivul ce ridica trofeul si i se capteaza imaginea intr-unul din DSLR-urile performante ale fotografilor omniprezeti. De atat de putine ori insa ne imaginam macar ca campion este si cel de langa tine ce azi a progresat mai mult ca ieri si, de ce nu, a mai venit inca o zi la sport in plus fata de restul. Si nu din obligatie, ci din dorinta de a fi mai bun ca el si mai putin de a il ajunge din urma pe idolul lui. Caci stie ca, in majoritatea cazurilor, nu se va intampla.
Asa am simtit-o eu azi, dupa meciul sportivului meu, care desi a pierdut, a castigat mult mai mult. A jucat asa cum si-a imaginat si asa cum isi dorea dupa atatea ore de antrenament si angoase zilnice. Ce poate fi mai important decat asta? Pentru el, nimic.
“As fi vrut ca mama sau tata sa ma fi vazut jucand” a reusit sa ingane printre regretele ca nu a reusit mai mult. E sigur unul din momentele in care munca lui putea fi cuantificata intr-un mod constructiv asa cum el sportivul isi si doreste. Cel mai mult insa m-a frapat cand, dupa cateva minute, a rostit: “Pacat ca nu a fost si dl I… (un antrenor ce a lucrat cu el pana nu demult) sa vada ca nu a muncit degeaba cu mine, ca a reusit sa faca si ceva bun cu mine. Acum poate nu se mai enerva ca nu reusesc mai mult.”
Inca ma furnica cuvintele lui. Poate ca si de aceea m-am asezat cu fata la tastatura si am inceput sa scriu manat din interior.
In felul lui este un campion ce a facut un pas inainte, chiar daca pentru unii e mult prea insignifiant acest pas. Ce e mai important insa e ca el chiar a jucat bine si maine va fi din nou pe teren.
Blogging din Terrasa,
Cu drag