La figurat; la propriu le pot spune furnicile Europei. Si vorbesc de nemti.
Unul din lucrurile pe care le resimti cand faci pana si un tranzit de o zi pe teritoriul Germaniei este faptul ca ploua cam 1 data/zi si atunci de dimineata pana seara. Sigur, este un fel de a spune acest lucru prin prisma curateniei omniprezente si a vegetatiei mereu verde ce atrage norii imbibati cu picaturi de apa. De nicaieri.
Printre ropotele silentioase, observi repede ca tot ceea ce se intampla are o logica si o oranduire draconica. Plecand de la parcarile de orice fel si ajungand la santierele in lucru. Nu sunt un fan al lor, insa am redevenit un pasionat al mentalitatii lor de a respecta pe cel din fata lor respectandu-se pe sine insusi prin incapatanarea de a pune umarul fiecare pe bucatica lui si a isi face treaba in curtea proprie.
Si mai putin sa intinda mana capitalei … din comoditatea prosteasca de a astepta vreo minune.
Exemplele sunt destul de multe; doar unul m-a fascinat: drumurile de tara autentica nu sunt nici batatorite de vreo caruta pierduta si nici pietruite cu ceva ramasite de la vreun izvor. Sunt asfaltate ca’n palma unei cuconete de la balconului operei si asta prin efortul comunitatii locale, exact aceea adunatura de suflete ce isi vad de treaba pentru ei si care probabil ca nu va exista niciodata la noi datorita preocuparii exagerate de a ne uita ce face celalalt. Ala pe care l-am votat sau ma rog, care dintre voi ati si votat.
Nu degeaba nemtii sunt motorul economiei europene din moment ce in plina criza ei au actionat ca la cartea’nvatata’n scoala si au creeat locuri de munca prin implicarea statului. Rectific, a rezervelor federale ale statului. Nu e greu sa intelegi cum pe sute de kilometri se construiesc autostrazi in plina zi de weekend si astfel locurile de munca aduc bani oamenilor ce astfel produc consum. Pentru ca observi cu ochiul liber. Adica nu taieri, nu intins mana, nu fluierat in duda si’n piata Victoriei.
Se poate si altfel; ma rog, daca nu a fost un vis frumos.
Cu drag