Rasfoiesc in graba propriile ganduri si cuprind cu ciuda, cat vad cu ochii, tot ce inconjoara sfarsitul unui meci de tenis pierdut de sportiv impreuna cu mine. Lacrimile incep sa curga suroaie pe obrazul sportivului declansand taifunul dezamagirii si al suferintei de dupa meci. Ma uit si vad ceea ce vad intrebandu-ma retoric: ei si?
Si nimic. E prea tarziu sa poti spune ca suferi cand atunci si acolo totul a fost la voia soartei divine, a milei permanente si a impartirii vinovatilor. E poate o scena puerila de teatru josnic dus la extreme din ce in ce mai mult atunci cand nu ai avut solutii viabile la provocare. Nu mai e nimic de facut decat sa plangi aratand tuturor ca tu sportivule suferi. Suferi oare?
Invata sa suferi pe teren pentru a nu mai suferi in afara lui!
Invata sa lupti cat te tin puterile la fiecare minge cautand solutii si nu mila. Invata sa fi puternic acceptand provocarea cu adversarul si lasand la o parte toti “dusmanii” invocati. Invata sa tii ochii in teren si urechile ciulite la ritmul muzicii de joc, invata sa nu cedezi cand crezi ca nu mai vrei sa poti, invata sa suferi!
Alegem calea usoara asezand tenisul in raftul sporturilor tehnice antrenand frumosul in conditii de sablon. Ajungem sa dam piept cu calea grea si din ce in ce mai greu invatam sa facem fata! “Eu vreau!” dar te rog “fa tu!”. Eu vreau sa fiu un campion si atunci cand mi se ofera sansa ochii cauta gardul in loc sa strapunga pe cei ai adversarului. Eu vreau sa rezist trei ore in ritm de meci antrenandu-ma o ora pe zi cu 3 minute alergare si un stretching de fatada. Eu vreau sa fiu ca tine dar sa muncesc ca mine sperand ca intr-o zi voi mai bun ca tine. Si apoi sufar! Sau ma fac sa sufar!
Sportivule, va trebui sa intelegi ca lupta e a ta acolo si atunci. Cat de bine te vei adapta, cat de mult vei indura si cat de mult iti vei dori sa termini in picioare iti va da si rezultatul. Cat de bine te vei incalzi, cat de bine de vei recupera dupa, cat de bine te vei hrani … iti vor alina sau nu suferinta.
E alegerea ta sa fi acolo, pretuieste fiecare clipa aparand ceea ce ai muncit. Cum nimic nu vine de sus, va trebui sa tragi. Sa lupti. Sa nu cedezi. Iar asta tine de tine si mai putin de cel de langa tine! Uita de magie, ea nu exista! Singurul lucru ce il vei simti e ca totul cere suferinta!
Cu drag,
2 replies on “Suferinta”
Cred ca “recuperarea dupa infrangere”? este o carenta a Disciplinei sportivului, pe langa abaterile de la Disciplina din pregatirea fizica si tehnica,care isi pun amprenta pe desfasurarea meciului , deci a rezultatului.
Ma gandesc la “fractura” (accidentarea) pe care o provoaca un meci pierdut in fata unui adversar de valoare comparabila(care “era de batut” ar zice unii) .Dupa o accidentare fizica se recurge la fizioterapie,repaus,medicamentatie,preventie si tot ce mai indica medicul.Refacerea, revenirea la o forma buna necesita timp si , mai ales, vointa,perseverenta si consecventa.Intr-un cuvant – Disciplina.
Atunci cand e vorba despre remontarea mintii – a increderii,vointei, perseverentei – care sa duca la energia si cheful de a fi discilpinat in pregatirea fizica si tehnico-tactica – activitate care nu se vede cu ochiul liber , sportivul poate trage chiulul.Fara sa vrea si fara sa-si dea seama.E un lucru atat de sensibil pentru nivelul catre care tinde marea performanta.E un cerc al interdependentei, in care fiecare efect devine cauza.Partea buna e ca se poate lucra asupra fiecarui aspect si se poate imbunatati.Elementul de legatura este “stiinta de cum se face” , impreuna cu rasunsul la “pentru ce?” , “pentru cine?” , “cu cine” , “unde?”Fiecare trebuie sa-si gaseasca raspunsurile.
Toate acestea am vrut sa fie o pledoarie pentru Disciplina.Daca asta inseamna si suferinta , cu siguranta ca sportivul a simtit de-a lungul timpului si rasplata – elixirul victoriei.
Mie imi place sa urmaresc festivitatile de premiere a sportivilor.Imi place, dar mi se pare si un exercitiu bun.Ma bucur si ma emotionez o data cu invingatorii , icerc sa observ reactiile celor ce trebuie sa se recunoasca invinsi.De fiecare data , fericirea campionului ma insufleteste si ma entuziasmeaza. Daca pentru spectator se produce acest efect, nu pot decat sa-mi imaginez ce se intampla cu sportivul.Si apoi?Ce fac cu aceste emotii?Cum le gestionez? asa incat sa influenteze viitorul?Viata viitoare care , pentru sportiv in special, presupune Disciplina.Sunt dintre cei ce pledeaza pentru Disciplina in viata , in general, dar nu pentru rigiditate.
E doar o parere de spectator , parinte si admirator…
Cu drag, yo,mam
?????????? Sunt o mama, a carei fetita la varsta de 6 ani era considerata un mic bulgaras de aur in tenis! Nu am stiut sa o ajut, si ,iata-ma azi cand fetita mea urmeaza sa implineasca 10 ani, triste amandoua! Copilul meu este traumatizat! Nu stiu sa o ajut nici acum! Am plans amandoua atunci cand a inceput sa piarda!… Apoi m-am suparat! …. Apoi am certat-o!….Ultima data am realizat ca este doar un copil, mi-a fost mila de ea atunci cand iesea din teren cu mainile tremurande din cauza efortului si esecului! Nu reuseste sa faca fata emotiei si se lasa doborata!
Consiliere sportiva? Mi s-a spus ca nu este cazul, pentru ca este mult prea mica! Dar ea mi-a spus: “Sunt un nimeni!….”
?????????? Ma gandesc ca poate este cel mai bine sa ne oprim!?Efortul este mare si nu stiu sa gestionez o astfel de situatie! In tenis rezista oricum doar cei care au foarte multi bani! Ne aflam la un nivel mediu financiar, asa ca eu cred ca inclusiv acest lucru a marcat drumul ei in tenis!….
Ca sa fie?vorba de Disciplina am devenit intr-adevar o mama cam rigida! Programul este incarcat si un copil care face sport de performanta trebuie sa renunte la multe…. Imi iubesc mult copilul si nu stiu ce am de facut!
Cu dragoste si mult respect, o mama ca multe altele!………..?