Cand spui ceva sportivului tau, ai idee cum decodeaza el mesajul?
Asa cum fiecare sportiv, parinte sau om implicat in fenomenul sportiv are de imbunatit cate ceva, e timpul antrenorului sa isi faca o analiza in oglinda. Rolul nostru este de a sprijini pe cel ce cere acest lucru, insa de extrem de multe ori eficienta e scazuta datorita faptului ca ceea ce dorim sa exprimam imbraca o cu totul alta forma.
De ce oare?
Sunt situatii si situatii in care se petrec scene pline de mici neintelegeri ce cam toate ajung la mari neintelegeri daca nu li se acorda atentia cuvenita, un fel de conflicte latente ce sunt gata sa explodeze daca nu sunt, cel putin, discutate de ambele parti implicate, deschis si la momentul oportun – antrenorul si sportivul. Comunicarea este in esenta un un mijloc optim de transmitere a informatiei, insa felul in care ea este transmisa redirectioneaza sau nu intentia initiala a celui ce vrea sa transmita ceva cuiva.
Ce face sportivul, ce vrea antrenorul si … ce intelege sportivul sa faca?
Interesant e ca sportivul joaca tenis, iar antrenorul vrea sa il faca sa joace tenis mai bine sau asa cum vrea el ( vede el, doreste el, a jucat el ), destul de putine fiind cazurile in care putem adauga ca “vrea sa joace tenis mai bine sau asa cum poate sportivul sa o faca!”. Dar asta e o alta poveste si chiar daca e perioada lor, incerc sa o duc la sfarsit pe aceasta. Ce face antrenorul cand incearca sa ajute? Spune ceva. Ce intelege sportivul pana la urma?
Eh, aici de obicei sportivul intelege ca IAR nu a facut bine sau ca ORICAT ar incerca totul e degeaba. Sprijinul dorit devine o morala sacaitoare ce incepe sa isi arate coltii, sportivul devenind irascibil si antrenorul ramas perplex.
Unde a intervenit scurtcircuitul?
E posibil ca “muzica” impusa de antrenor sa nu aiba “ritm” sau pur si simplu tonul sa nu fie cel indicat. Cum sa faci sa ajunga mesajul la sportiv asa cum ti-l doresti?
Printr-o discutie la rece cu sportivul si de cele mai multe ori printr-o autoanaliza.
Cand te uiti in oglinda, ce vezi tu antrenorule? Gandeste-te ca cel din fata ta este aceeasi persoana pe care sportivul o vede zilnic. Iti place ceea ce vezi?
Cu drag,
3 replies on “Sprijin sau morala?”
in primul rand imi cer scuze ca v-am provocat aceasta dilema…. 🙂
in al doilea rand cea mai mare problema a comunicarii e perceptia si cu siguranta nu este prima oara cand se intampla intre un antrenor si un jucator
nu cosider ca antrenorul are vreo vina sau elevul are vreo vina; discutam pur si simplu de perceptia celor doi: unul incearca sa transmita ceva, celalalt intelege altceva sau ce ii vine natural sa inteleaga, sa simta, sa reactioneze…cred ca de cele mai multe ori mecanismele de aparare intra in functiune: capul pleacat obliga pe antrenor sa schimbe tonul, sa fie impaciuitor(parerea mea), asa zisul atac verbal dat de tonul vorbirii al “sportivului devenit irascibil”, sau orice alta reactie neasteptata.
Privitor la ceea ce s-a intamplat astazi, in nici un caz, nu am dorit a fi asa cum m-ati perceput dvs. si nu stiu daca schimbarea unuia sau a altuia ar aduce vreun benificiu…oricum, daca reactiile mele duc la o asemenea dilema si, mai ales, daca alti antrenori invata ceva din acest articol, ma voi considera o parte oarecum implicata in progresul tenisului din Romania………..
Cu drag,
Serj M’man 😛
Sincer Serj, tu nu ai provocat dilema ( au reusit cativa sportivi inaintea ta ), tu ai provocat articolul 🙂
Apoi, nu e vorba de vreo vina, e vorba ca si noi antrenorii avem nevoie de upgrade-uri ce vin din dicutiile cu voi, dar si ca urmare a reactiilor voastre, perceptiilor voastre. Intr-un cuvant experienta si in doua putere de progres … si a noastra a antrenorilor ce astfel putem sprijini in tandem real sportivii.
Doi la mana, orice spui chiar daca deranjeaza, trebuie sa spui pentru ca e ceea ce simti. Nu ai voie sa iti ceri scuze (nu e cazul fata de mine), iar cand va fi sa deranjezi pe cineva sa inveti INTR-UN FINAL ca ai dreptul sa vorbesti. By the way, scrie mai des pe blog la Olimpia, caci cuvantul tau conteaza.
La final: schimbarea unuia fata de altul in anumite momente se constituie ca un compromis viabil in vederea atingerii scopului propus. Rigiditatea si incapatanarea ( sau capul plecat, in cazul tau 🙂 ) duc la acele mici frecusuri ce ascund un fel de vulcan noroios si plin de cuvinte cuvantatoare 🙂 intr-un final.
Cu drag
?
Dear coach,
Ai folosit un cuvant la obiect:? “autoanaliza”. Daca m-ai intreba ce as dori pentru sportivi, ar fi printre altele (dar undeva in top) sa creasca dorinta antrenorilor de a se a autoanaliza mai mult in munca lor de antrenori si de a cauta activ sa se dezvolte ca buni pedagogi.