A fi australian, francez, englez sau american in tenis inseamna deja de multi ani un avantaj considerabil la nivelul etajelor superioare ale piramidei performantiale, intr-un sport in care, pentru cei ce nu stiu inca, aproape totul se decide la masa celor 4. Influentele economice, dar si probabil nevoia de extindere a pietei de desfacere a marilor concerne si trusturi implicate in tenis au asezat fortat si asiaticii la masa cu un scaun deocamdata mai mic, dar cine stie pe viitor ce se va intampla, previziunile fiind destul de sumbre, australianul, cel putin, fiind pe lista disponibilizatilor in dauna asiaticului, iar francezul in dauna spaniolului. Dar astea sunt zumzete informationale ce pot fi sau nu reale, numai ei cei ce au acces la a decide putand da un verdict.
Lucruri palpabile sunt totusi multe, iar unul dintre ele este si “push-up-ul” sperantelor juvenile in lumea greilor prin acordarea de invitatii pe tablourile principale ale grand slam-urilor, acolo unde ori ajungi pe bune – pe baza clasamentului la zi ( vezi jucatorii romani Cirstea, Niculescu, Olaru, Hanescu, Pavel … etc si nu numai ) , ori ajungi pe baza sistemului tacit convenit de comun acord ( vezi pustii si pustoaicele din Australia, Franta, Anglia, America ). Si, de parca sprijinirea propriilor pui la competitiile organizate de fiecare federatie nu ar fi de ajuns, cei 4 “giants” au mai facut un pas inainte si au semnat un fel de protocol prin care isi faciliteaza progresul viitorului … tot intre ei. “Iti dau WC la Australian Open, tu imi dai la Roland Garros, apoi Wimbledon si US Open”, astfel ca de exemplu un australian are teoretic posibilitatea reala sa joace si celelalte grand slamuri pe main draw la “aia mari” inca de la varsta copilariei.
E drept asa? Si chiar asta e cuvantul … e fair play sa fie asa?
Ar fi eronat sa afirm ca acei sportivi nu ar merita sa obtina acele WC-uri, dar valoarea lor nu este cu nimic mai impozanta ca a celor nascuti sub alta cetatenie, cu atat mai mult cu cat fiecare spera sa reuseasca muncind pe acelasi teren de tenis. Ca sa nu mai spun ca restul ( ma rog, majoritatea ) pe langa faptul ca sunt lipsiti de aceste trambuline imense, se mai si antreneaza in conditii cu mult sub cele ale celor ce parca au totul la picioare. Iar asta e dezolant.
Ma uit in gol inainte si un gram de incredere se instaleaza cand gandul imi fuge la Sorana, de exemplu, dar in secunda doi totul se risipeste cand o compar, de exemplu, cu Alize Cornet, o frantuzoaica si nimic mai mult sau, de fapt, o frantuzoaica cu un drept in plus. Amandoua au ajuns in acelasi punct, insa Sorana la aproape 2 ani distanta si cu un cuantum de lupte competitionale net superior frantuzoaicei careia un meci pa tabloul de la Paris a echivalat cu top 50 mondial. E fair play?
Ma uit la cine a facut finala la Australian Open, si cine a castigat apoi Wimbledon-ul si US Open-ul la fete anul acesta in randul junioarelor si merg mai departe, caci daca dau un click pe saptamana dinainte, pe tabloul principal al celor mari, toate cele 3 fete au avut WC. O australianca, o englezoaica, o americanca au ridicat laurii nu pentru ca joaca tenis fantastic, ci doar, poate, ca o data ce te bati cu leii o joaca cu puii lor este atat de simpla. Si, ca sa nu inchei subit, am o intrebare: stiti cine a castigat singurul turneu de grand slam de juniori la fete anul trecut ce nu a fost mentionat, cel de Paris? Si cu cine a jucat in finala? O romanca si inca una … si doar atat … asta e raspunsul crud, cu atat mai mult cu cat desi nu avem posibilitatea sa le sprijinim la nivelul celorlalte, nici macar nu le acordam atentia minima. Si asta e fair play?
Halep si Bogdan au semnat condica greilor la juniori anul trecut, cu sanse reale ca Ana Bogdan si Cristina Dinu sa o faca din nou anul acesta, dar intrebarea vine simplu: le dam si lor o trambulina? Nastase, Tiriac, Haradau, Segarceanu, Dragomir, e cineva pe fir? Ca pana acum am vazut doar eforturile singulare ale unor anumite persoane ce au acordat de la ei cate ceva, lasand ( unii dintre ei ) impresia ca sportivii le sunt datori pentru EFORTUL inregistrat. Multumim pentru mila, acum se poate sa acordati si ceva pentru valoare? Sau stai ca intram pe un subiect tabu ce nu trebuie discutat …
Afirm deschis ca sportivii sunt ajutati, intr-un fel sau altul, mai ales in pregatire, dar asta nu e totul, cu atat mai mult cu cat atitudinea celor ce “sprijina” este, asa cum am spus, de mila, de compasiune, de “hai, treaca de la mine”. Sau de santaj. Cum ar fi, simplu, sa ti se dea un drept oficial, dar apoi sa fii intrebat neoficial daca il mai vrei, din pura curiozitate, doar asa, sa se vada care e reactia. Ce sa mai crezi? Ca a fost un test picat sau ce?
Stiu, de vina e sistemul … atunci ce dracu mai vorbim de faptul ca avem o federatie puternica?
Cu drag,
Lucruri palpabile sunt totusi multe, iar unul dintre ele este si “push-up-ul” sperantelor juvenile in lumea greilor prin acordarea de invitatii pe tablourile principale ale grand slam-urilor, acolo unde ori ajungi pe bune – pe baza clasamentului la zi ( vezi jucatorii romani Cirstea, Niculescu, Olaru, Hanescu, Pavel … etc si nu numai ) , ori ajungi pe baza sistemului tacit convenit de comun acord ( vezi pustii si pustoaicele din Australia, Franta, Anglia, America ). Si, de parca sprijinirea propriilor pui la competitiile organizate de fiecare federatie nu ar fi de ajuns, cei 4 “giants” au mai facut un pas inainte si au semnat un fel de protocol prin care isi faciliteaza progresul viitorului … tot intre ei. “Iti dau WC la Australian Open, tu imi dai la Roland Garros, apoi Wimbledon si US Open”, astfel ca de exemplu un australian are teoretic posibilitatea reala sa joace si celelalte grand slamuri pe main draw la “aia mari” inca de la varsta copilariei.
E drept asa? Si chiar asta e cuvantul … e fair play sa fie asa?
Ar fi eronat sa afirm ca acei sportivi nu ar merita sa obtina acele WC-uri, dar valoarea lor nu este cu nimic mai impozanta ca a celor nascuti sub alta cetatenie, cu atat mai mult cu cat fiecare spera sa reuseasca muncind pe acelasi teren de tenis. Ca sa nu mai spun ca restul ( ma rog, majoritatea ) pe langa faptul ca sunt lipsiti de aceste trambuline imense, se mai si antreneaza in conditii cu mult sub cele ale celor ce parca au totul la picioare. Iar asta e dezolant.
Ma uit in gol inainte si un gram de incredere se instaleaza cand gandul imi fuge la Sorana, de exemplu, dar in secunda doi totul se risipeste cand o compar, de exemplu, cu Alize Cornet, o frantuzoaica si nimic mai mult sau, de fapt, o frantuzoaica cu un drept in plus. Amandoua au ajuns in acelasi punct, insa Sorana la aproape 2 ani distanta si cu un cuantum de lupte competitionale net superior frantuzoaicei careia un meci pa tabloul de la Paris a echivalat cu top 50 mondial. E fair play?
Ma uit la cine a facut finala la Australian Open, si cine a castigat apoi Wimbledon-ul si US Open-ul la fete anul acesta in randul junioarelor si merg mai departe, caci daca dau un click pe saptamana dinainte, pe tabloul principal al celor mari, toate cele 3 fete au avut WC. O australianca, o englezoaica, o americanca au ridicat laurii nu pentru ca joaca tenis fantastic, ci doar, poate, ca o data ce te bati cu leii o joaca cu puii lor este atat de simpla. Si, ca sa nu inchei subit, am o intrebare: stiti cine a castigat singurul turneu de grand slam de juniori la fete anul trecut ce nu a fost mentionat, cel de Paris? Si cu cine a jucat in finala? O romanca si inca una … si doar atat … asta e raspunsul crud, cu atat mai mult cu cat desi nu avem posibilitatea sa le sprijinim la nivelul celorlalte, nici macar nu le acordam atentia minima. Si asta e fair play?
Halep si Bogdan au semnat condica greilor la juniori anul trecut, cu sanse reale ca Ana Bogdan si Cristina Dinu sa o faca din nou anul acesta, dar intrebarea vine simplu: le dam si lor o trambulina? Nastase, Tiriac, Haradau, Segarceanu, Dragomir, e cineva pe fir? Ca pana acum am vazut doar eforturile singulare ale unor anumite persoane ce au acordat de la ei cate ceva, lasand ( unii dintre ei ) impresia ca sportivii le sunt datori pentru EFORTUL inregistrat. Multumim pentru mila, acum se poate sa acordati si ceva pentru valoare? Sau stai ca intram pe un subiect tabu ce nu trebuie discutat …
Afirm deschis ca sportivii sunt ajutati, intr-un fel sau altul, mai ales in pregatire, dar asta nu e totul, cu atat mai mult cu cat atitudinea celor ce “sprijina” este, asa cum am spus, de mila, de compasiune, de “hai, treaca de la mine”. Sau de santaj. Cum ar fi, simplu, sa ti se dea un drept oficial, dar apoi sa fii intrebat neoficial daca il mai vrei, din pura curiozitate, doar asa, sa se vada care e reactia. Ce sa mai crezi? Ca a fost un test picat sau ce?
Stiu, de vina e sistemul … atunci ce dracu mai vorbim de faptul ca avem o federatie puternica?
Cu drag,