Este pasul in care se uita pasul 1. Si se pregateste pasul urmator, nu neaparat si 3.
O relatie parinte-antrenor incepe, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, ca o rugaminte intensa ce se doreste a fi o minune imediata (uneori in timp) din impasul momentului.
Antrenorul devine cheita. E un sentiment parsiv pe care l-am trait in absolut fiecare debut de colaborare si din care am avut bucuria sa ies de foarte putine ori cu verdict diferit.
Multumesc M, A, S, G, O … si parintilor lor cu aceast ocazie.
Caci in rest expresia ‘moneda de schimb’ se potriveste de minune. Eu ii spun si ‘carpa de sters’ pe oriunde apuci. Nu e o exprimare tendentiosa, e o realitate traita la aproape fiecare sfarsit de drum.
E momentul cand parintele devine cheita. Sau pasul urmator nu este corelat cu pasul dinainte. Din fericire, exista mereu un pas inainte pentru fiecare. Si o roata care nu inceteaza sa se invarta.
Am scris aceste randuri cu gandul la un antrenor tanar. Poate inca prea tanar. Si la parintii care incep un drum pentru a il sfarsi.
Cu drag,