Azi am fost, din nou, parte activa a unui inceput de drum. Nu numai unul.
Trei copii si-au infruntat emotiile in prima lor experienta competitionala oficiala. Sportul inseamna competitie. Si mai putin antrenament. In tenis, din pacate, prea multi:
- parinti incep gresit drumul
- antrenori agreeaza drumul gresit pentru ca pentru a fi pregatit de competitie trebuie sa cotizezi indeajuns de mult in pregatire
Timpul trece. La fel si cel al copilului.
Cand va fi pregatit va avea dreptul sa joace.
Inghit in sec. Si sper.
Caci nu e un drept sa joci cand esti pregatit, e o normalitate sa joci pentru a sti de ce te pregatesti.
Lasati copii sa (se) joace. Antrenorii care nu fac asta sa rabde cu mana intinsa. Ca si parinte, eu asa as face.
Ca si antrenor nu as colabora cu parintele care nu intelege rolul competitiei. Iar asta o fac deja de prea mult timp.
Voi !? Sper sa invatati sa nu lasati timpul sa treaca. El nu se va mai intoarce vreodata.
Cu drag,
One reply on “Joci cand esti pregatit”
Din contra, eu as zice ca sportul inseamna, in primul rand, antrenament:
antrenament pentru parinti (sa-si controleze emotiile mai eficient, sa nu-si mai smulga parul din cap la fiecare out sau tusa pe care le da sportivul, sa aleaga antrenorul pe care il doresc pentru copilul lor si dupa alte criterii in afara de cel financiar si rezultatele anterioare-care, oricum, sunt ale sportivilor, cu ajutorul antrenorului)
pentru antrenori (sa-si diversifice modul de abordare al antrenamentului, sa-si imbunatateasca modul de a interactiona cu parintii, sportivii, sa-si analizeze tehnicile de predare, sa planifice antrenamente, turnee, cicluri de pregatire, sa monitorizeze ce au planificat, sa imbunatateasca planul, sa-l schimbe etc.)
pentru sportivi (antrenament tehnic, tactic, fizic, mental in cele doua ipostaze: competitie si antrenament; antrenamentul pentru competitie se face in competitie, asa cum antrenamentul de pregatire se face in perioada de pregatire, adica inainte si post X competitie, in functie de obiectivele pe termen scurt si mediu si de planul individual de pregatire a sportivului, monitorizarea si ajustarea acestuia etc.).
Eu n-am intalnit pe nimeni pana acum (facultate, master, 2 ani de practica in Romania si Marea Britanie in domeniul psihologiei sportive, 15 ani spectator la turnee de tenis) care sa faca cel putin lucrurile enumerate mai sus si sa ajunga vreodata la concluzia ca e pregatit pentru a participa la o competitie. Cu toate acestea, am intalnit multi oameni care participa in mod constant la competitii si analizeaza, mai degraba ceea ce s-a intamplat, decat ceea ce se va intampla sau s-ar fi putut intampla.