Tot sistemul bugetar intra in descompunere dirijata, un lucru in multe cazuri benefic, dar in unele malefic. S-au umflat structurile bugetare pompandu-se posturi finantate din taxele cetateanului, s-au acceptat propagandele ierarhice pe baza de nepotisme, s-au inchis ochii la tot atatea neputinte profesionale ale celor impusi sa isi faca treaba. Solutiile de criza sunt de fapt amanari ale unei decizii ferme pe care politicul le-a masluit pana in ziua in care vistieria isi arata bilantul contabil.
Avem o criza? Poate una de nervi, in niciun caz una asa cum ni se vorbeste. Este, de ce nu, o consecinta a inconstientei si hapsanitatii post-decembriste de a face ?si mai mult, si mai mult?cu orice pret.
Om vedea insa …
Se aproprie descentralizarea, acel fenomen despre care am mai scris in trecut. Deocamdata catre consiliile locale si judetene isi fac poteca spitalele, lasand portita deschisa sportului in viitorul nu prea indepartat.
Are bani o primarie sa sustina dintr-o data o multitudine de segmente ce ani la rand au fost subventionate de catre ministere sau conglomerate de agentii ministeriale? E o intrebare la care raspunsul il culegem in realitatea zilei de zi. Nu, mai mult ca sigur ca finantarea va fi regandita?sau redirijata intr-un mod in care cel mai mare il inghite pe cel mai mic si tot asa. Sau si mai rau 🙁
Mecanismele sunt simple, mai greu de aplicat totusi. Si aici om vedea totusi …
Traversam o perioada in care se face trecerea de la o forma de finantare la alta. Si aici om vedea care va fi efectul, insa imi tot fuge mintea la sport si la exemplele pe care le pot da in dorinta personala de a imi exprima indoiala.
Reducerea cheltuielilor, descentralizarea ce bate la usa, incompetenta multora dintre angajatii la stat doar de dragul de a avea un loc de munca imi suna a putrefactie. Imi suna a paragina voita in asteptarea investitorilor asa zisi privati ce vor culege infrastructura sub licitatii ?a la carte? la preturi ce bat orice megaoferta imaginabila. Pana nu peste mult timp ordonantele de guvern ce apara cat de cat sportul vor da voie constructiilor imense sa isi faca loc pe nepusa masa. Si atunci?
Vom arata probabil, din nou, cu degetul.
Fara tagada sportul a trait prin aportul bugetar in toti anii comunismului si o buna parte dupa, cu atat mai mult cu?cat e nevoie si la noi de o noua abordare, onest vorbind. Pentru asta banii cautati necesita capital uman de rasa pentru a spera ca investitia privata isi atinge scopul. Tot prin sport.
Adica management, marketing, know-how administrat de persoane capabile si mai putin de caricaturi imbibate de hei-rup-ul bolsevic ce sunt?gata de a?improsca bancnote in buzunarele de tip (ruc)sac ale celor ce conduc mase si scaune si mai putin mase umane.
Om vedea care va fi diferenta dintre medaliile trecutului si restul viitorului. Mai mult sau mai putin.
Cu drag,