Junioarele legitimate la Olimpia Bucuresti au terminat Campionatul National pe Echipe in fruntea podiumului de premiere pentru al treilea an consecutiv, momente de bucurie ce trunchiaza amintiri de o parte si de alta a fileului zdrenturos. Ambitiile unei sectii mici in cadrul unui club mare raman standarde elitiste in fata prezentului mocirlos dominat de politic si oportunitati personale aratand cu degetul din ce in ce mai mult ceea ce ar putea insemna mai mult decat inca un titlu acoperit de tinichele si atarnate la gat pret de cateva minute. Cine este totusi in masura sa poata purifica valoarea de mizerie indrumand scheletul ramas intr-o directie relativ aproape de adevar? Deocamdata nu ei cei ce asteapta ziua declinului pentru a putea prelua din fasa trecutul plin de rezultate si sperand ca astfel e de ajuns sa supravietuiesti si maine.
Nu de putine ori insa esti infrant de jocurile periculoase ale unui intreg conglomerat uman intrand in pozitie defensiva fara scapare viabila in timpul care iti ramane, juniorii devenind punct de reper pentru un rezultat mincinos ancorat in vagaunile trecutului. Un prim tur jucat si atata tot pentru juniori exprima totusi si un gram de adevar a ceea ce inseamna plus valoare a unei echipe luata individual unul cate unul: tu juniorule puteai mai mult in meciul tau, cu atat mai mult cu cat si eu, poate, puteam sa fac mai mult.
Acum totul a ramas doar o pala palida a unui focar intens de lupte sportive, echipa de juniori a Olimpia Bucuresti culegand si pe cele bune si pe cele rele, adunand cu speranta poate un nou lider – Elena Cadar, ce a aparat tiltul pentru prima oara,? viitori stalpi – Diana Neagu, Marina Tudorache, Vlad Batachia, Eduard Marin, spunand la revedere Cameliei Hristea, Andrei Savulescu, Sergiu Margarit, Vlad Simion si ramand cu speranta alaturi de Elena Bogdan si Bianca Hincu.
Imi raman de impartit felicitarile celor 11 sportivi, din pacate un singur glas ce niciodata nu va fi de ajuns; urechile celor ce trebuie sa auda se incapataneaza sa schimbe frecventa ori de cate ori zumzetul medaliilor isi fac simtita prezenta, preferand tacit sa astepte acel moment de ratacire.
Am scris inca o data despre inegalitatile valorii … si plusez cu imaginile de la premiere ce valoreaza cat tot acest articol plin de “cuvinte” ( imaginile sunt postate si in coloana din dreapta a blogului ).
Munca lor, medaliile lor, bucuriile lor … singurele ce imi apartin sunt amintirile.
Cu drag,