Duminica am plecat cu familia la Romexpo, insa am ajuns prea tarziu pentru a mai intra la expozitia de mobila de care auzise sotia. Am lasat masina parcata pe o alee ce face legatura dinspre Bulevardul Marasti spre portile principale ale Romexpo si timp de 1-2 ore ne-am petrecut timpul in Parcul Herastrau. Apropo, destul de anosta atmosfera.
La reintoarcerea spre masina, la o distanta de 5-10 metri, sub un copac si inconjurat de cativa saci (probabil plini cu haine), am observat un barbat cu o privire atat de blajina ai carui ochi m-au sagetat. Era un om fara adapost, trecut de 50 de ani si care nu cersea, doar se adapostea de oameni, greutati, vremuri. I-am dat cativa bani pentru care mi-a multumit, apoi s-a retras.
As fi dat oricat sa ii aflu povestea, dar nu am avut curajul sa intreb. Pe moment nici nu mi-a trecut prin cap. Mi-am reprosat asta tot drumul spre casa si de atunci ori de cate ori imi amintesc. Probabil nu as fi putut schimba mare lucru …simt ca totusi nu era nici vina lui pentru situatia existenta.
In atatea cazuri am acordat sprijin doar pentru ca cineva a cerut-o. Omul avea o privire calda pe care am ignorat-o.
Cu drag,