… incat nici nu se poate descrie sentimentul ramanerii la sol.
Imi place mult sa calatoresc cu sportivii catre urmatorul punct pe harta stabilit ca si itinerariu de urmat spre atingerea obiectivelor propuse, dar si mai mult sa intru in mijlocul luptei competitionale indiferent daca ea are loc acasa sau la zeci de kilometri departare. Mi se fredelesc urechile de fiecare data cand aud ca e timpul sa o urnim din loc, imi arunc bagajul in spinare la purtator si cu Dzeu inainte catre ce va fi. E timpul de zbor … iar asta este un sentiment inimaginabil de placut.
Maine o sportiva joaca in semifinalele Masters-ului Romaniei, aceeasi sportiva care din intamplare se antreneaza sub comanda mea si care tot din intamplare a ajuns sa joace totusi un turneu intern cu premii fabuloase pentru o societate care isi asteapta socurile crizei economice. Am stat la etajul tribunei la fiecare meci, am incercat sa devin punct de sprijin, am facut ceea ce mi-a placut … dar sincer cu gandul ca totusi ca la sfarsitul turneului voi zbura din nou catre urmatorul focar de infectie competitionala.
Asa doream, asa vroiam, asa imi planificasem. In final nu a fost sa fie, as indrazni sa spun, dar mi-am dorit atat de mult sa zbor incat atunci cand mi s-au frant aripile … nimic nu a mai fost la locul lui.
Ma uit in gol de cateva ore si incerc sa gandesc ceva constructiv, dar nu imi ramane decat a merge mai departe. Maine ma voi afla la etaj din nou pentru inca cateva zeci de minute de lupte interioare transpuse in emotii controlabile cat de cat si redirijate ca feedback catre micul gigant doritor de incredere ce isi lupta propria sansa de a merge mai departe spre finala mare. Ciudat e ca daca stau si ma gandesc la ceea ce voi nu stiti cuantific ironic faptul ca azi nu vorbeam de semifinala de Masters Romania daca zborul Elenei Bogdan, anulat pentru cateva zile de catre un turn de control care habar nu avea ca fuselajul uman era apt si indreptatit sa zboare, nu ar fi avut sansa sa isi continue itinerariul planificat.
Raman la sol si ma transform in epava utilitara … zborul ramane un vis.
Cu drag,
Imi place mult sa calatoresc cu sportivii catre urmatorul punct pe harta stabilit ca si itinerariu de urmat spre atingerea obiectivelor propuse, dar si mai mult sa intru in mijlocul luptei competitionale indiferent daca ea are loc acasa sau la zeci de kilometri departare. Mi se fredelesc urechile de fiecare data cand aud ca e timpul sa o urnim din loc, imi arunc bagajul in spinare la purtator si cu Dzeu inainte catre ce va fi. E timpul de zbor … iar asta este un sentiment inimaginabil de placut.
Maine o sportiva joaca in semifinalele Masters-ului Romaniei, aceeasi sportiva care din intamplare se antreneaza sub comanda mea si care tot din intamplare a ajuns sa joace totusi un turneu intern cu premii fabuloase pentru o societate care isi asteapta socurile crizei economice. Am stat la etajul tribunei la fiecare meci, am incercat sa devin punct de sprijin, am facut ceea ce mi-a placut … dar sincer cu gandul ca totusi ca la sfarsitul turneului voi zbura din nou catre urmatorul focar de infectie competitionala.
Asa doream, asa vroiam, asa imi planificasem. In final nu a fost sa fie, as indrazni sa spun, dar mi-am dorit atat de mult sa zbor incat atunci cand mi s-au frant aripile … nimic nu a mai fost la locul lui.
Ma uit in gol de cateva ore si incerc sa gandesc ceva constructiv, dar nu imi ramane decat a merge mai departe. Maine ma voi afla la etaj din nou pentru inca cateva zeci de minute de lupte interioare transpuse in emotii controlabile cat de cat si redirijate ca feedback catre micul gigant doritor de incredere ce isi lupta propria sansa de a merge mai departe spre finala mare. Ciudat e ca daca stau si ma gandesc la ceea ce voi nu stiti cuantific ironic faptul ca azi nu vorbeam de semifinala de Masters Romania daca zborul Elenei Bogdan, anulat pentru cateva zile de catre un turn de control care habar nu avea ca fuselajul uman era apt si indreptatit sa zboare, nu ar fi avut sansa sa isi continue itinerariul planificat.
Raman la sol si ma transform in epava utilitara … zborul ramane un vis.
Cu drag,