“Dreapta nu imi merge!” … o spune copilul. El spune ca asa simte, de cele mai multe ori insa se poate spune cu totul altceva. De ce o face insa?
– Probabil pentru a capta atentia. Sigur ca mai benefic este de a face bine lovitura de pe partea dreapta, dar cei mai multi sportivi inventeaza cate ceva pentru a fi bagati in seama. Din cand in cand.
– Probabil pentru ca sunt prea perfectionisti. Nu sunt multumiti cu ceea ce reusesc si vor mai mult. Aici de multe ori sunt de vina “idolii”. Cineva sa le spuna ca nicio copie nu se ridica la nivelul originalului.
– Probabil pentru ca exista un antrenor care trebuie sa le spuna solutia. Ceva nu merge si imediat ochii sunt atintiti la gard. Si pentru a fi explicit, vorbeste cu voce tare si la obiect.
– Probabil pentru ca eforturile parintilor trebuie rasplatite cu succes. Presiunea exista, atinge cote greu de dirijat si uneori mici interferente la “timing” produc frustrari. Se intampla cand parintele este ca o cicalitoare.
– Cu siguranta atunci cand se revine dupa o accidentare. Sau dupa prea multe turnee la rand jucate ( cu meciuri disputate, bineinteles 🙂 … )
Probabil exista mult mai multi “probabil” ce pot continua lista. Ii puteti enumera voi. Ce insa as sublinia cu tarie este rolul antrenorului in aceste momente: ii inveti sa treaca peste sau ii asisiti sa treaca peste?
– Probabil pentru a capta atentia. Sigur ca mai benefic este de a face bine lovitura de pe partea dreapta, dar cei mai multi sportivi inventeaza cate ceva pentru a fi bagati in seama. Din cand in cand.
– Probabil pentru ca sunt prea perfectionisti. Nu sunt multumiti cu ceea ce reusesc si vor mai mult. Aici de multe ori sunt de vina “idolii”. Cineva sa le spuna ca nicio copie nu se ridica la nivelul originalului.
– Probabil pentru ca exista un antrenor care trebuie sa le spuna solutia. Ceva nu merge si imediat ochii sunt atintiti la gard. Si pentru a fi explicit, vorbeste cu voce tare si la obiect.
– Probabil pentru ca eforturile parintilor trebuie rasplatite cu succes. Presiunea exista, atinge cote greu de dirijat si uneori mici interferente la “timing” produc frustrari. Se intampla cand parintele este ca o cicalitoare.
– Cu siguranta atunci cand se revine dupa o accidentare. Sau dupa prea multe turnee la rand jucate ( cu meciuri disputate, bineinteles 🙂 … )
Probabil exista mult mai multi “probabil” ce pot continua lista. Ii puteti enumera voi. Ce insa as sublinia cu tarie este rolul antrenorului in aceste momente: ii inveti sa treaca peste sau ii asisiti sa treaca peste?
Sunt doua ipostaze diferite ce ar trebui intelese separat si nu impreuna sau, si mai rau, una dintre ele inlocuita. Personal accept ideea de a asista sportivul, in special la greu si a-l invata cate ceva, in special cand e usor. De cele mai multe ori insa observ ca se intampla exact diferit. Mai mult, “a asista” nu exista deloc. Sportivul trece de furtuna pe moment si ajunge, din pacate, in acelasi loc, mai devreme sau mai tarziu. A uitat oare ce a invatat?
Nu cred, cert este un alt lucru: in tenis o solutie merge poate o singura data “only”. A doua oara ceva trebuie adaptat sau modelat sau schimbat. Urgent. Cineva trebuie sa o faca … cumva cel care joaca? Asa ar fi optim.
“Nu imi merge dreapta fir-ar ea sa fie!” … si uite asa o luam de la capat. Pana cand il vom mai invata sa scape cu solutiile de pe margine si nu cele din teren? Pana cand va fi prea tarziu. De cele mai multe ori.
PS: din experienta am observat ca “buba” nu e asa de mare si urgenta precum pare, de multe ori ei exagereaza ( nu tot timpul !!! ). Apoi, acolo in interiorul sportivului solutiile de iesire din impas exista, dar este mult mai usor sa ti le spuna cineva, nu? Si, ultimul lucru: e mai instinctual sa vorbesti decat sa asculti ca si antrenor – si asta e diferenta ce se va simti in timp pe teren.
Cu drag,
One reply on “A invata sau a asista?”
Hei, asta chiar mi-a placut! Cum ar zice romanu? ?ii dai mura?n gura? (cu cele mai bune intentii de altfel). Asa devine copilul dependent de cel de pe margine, iar independenta pe care de fapt este de dorit sa invete sa o aiba pe teren (ca doar el trebuie sa decida in fractiuni de secunda ce sa faca cu mingea), creste in ritm mai lent decat varsta.
Si inca ceva: si eu cred ca ?e mai usor sa vorbesti decat sa asculti?. Hm, din diferite motive?.psihologice, pedagogice, de credinta, de perceptie?..