A fost odata un sport numit tenis …

De foarte mult timp tenisul romanesc si-a dus traiul cu vatraiul alene al miscarii cotidiene influentate, poate cate un pic la vedere si mai mult in culise, de jocurile politice, de schimbarile economice sau de alte fenomene ce au tranzitat capitala sau intreg teritoriul romanesc. Oricum ar fi fost, razboi, rascoala sau revolutie, tenisul vazut cu ochiul liber a mers nepasator inainte asigurandu-si independenta si autonomia fara prea mare tam-tam, poate doar tricolorul arborat in arenele BNR imbinand si dezbinand tabere si tabere.
Puteai spune fortat ca e o lume de basm, dar cu siguranta simteai ca sentimentul de pace intre dobitoace era omniprezent, un fel de climat aparte ce de-a lungul timpului a fost ocrotit de puterea bunului simt … “ca asa e in tenis”, vorba lu’ Toma Caragiu. Sportul alb a ramas imaculat, la modul general, atatia ani, dar ceva a schimbat radical peisajul.
Lupte au tot fost, fara doar si poate, la si in toate esaloanele. Aproape niciodata sau totusi foarte rar ele au fost servite spre deliciul sau dezgustul publicului amator de tenis, cu atat mai mult restului de carne si oase ce in afara de Ilie si mustata lui Ion nu prea gaseau sinonime de dat. A fost odata un sport numit tenis … jucat cum se putea, dar fara a atrage atentia asa cum tenisul zilelelor noastre o face.
De ce atata inclestare acum? Sunt prea pusti sa vreau sa inteleg risipa asta de energie, sunt prea obosit de atatea susoteli si scenarii la tot pasul, sunt prea scarbit de ceea ce reusim sa construim intr-o viata de om …
“Maine cu cine batem mingea?” a fost o intrebare a trecutului dintr-un tenis al trecutului trait pe terenul de tenis, si el, al trecutului … “maine ce naiba va mai scoate vreunul pe gura?” este o realitate a prezentului intr-un tenis al prezentului trait, din pacate, mai mult in afara terenului de tenis si mai putin intre liniile albe.
Cu drag,