Un ultim post al lunii decembrie incearca sa analizeze un subiect destul de intalnit in aceasta perioada a anului: bilantul a ceea ce a fost. Ma ghemuiesc astfel in mod respectuos in fata laptopului in incercarea de comprimare rapida a zeci de intamplari traite de-a lungul anului transpuse ciudat de scurt prin tastari repetate in format electronic si ma straduiesc sa fiu cat se poate de obiectiv in relatarea impresiilor in fata dvoastra a celor ce cititi aceste schite in mod regulat.
Se termina un an destul de greu si care marcheaza intr-un fel incheierea unei etape destul de tumultoase incepute cu ceva timp in urma. Cand stai de mic pe terenul de tenis secretele acestui sport incep dupa un timp sa ti se para ca ar fi aproape inexistente, dar ele devin din ce in ce mai dificil de recunoscut atunci cand dintr-o data te afli de cealalta parte a fileului in postura de coach. Incepi sa analizezi, sa observi si sa traiesti o viata asa cum nu te gandeai ca exista, incepi sa iti largesti lumea exterioara prin comutarea extrem de rapida executata zilnic in lumea sportivilor cu care lucrezi in incercarea de a obtine ceea ce ai fost rugat sa faci. Sunt cativa ani de cand am plecat la drum alaturi de adolescenti doritori de performanta, perioada in care atat lumea lor interioara cat si cea a mea a suferit schimbari majore si upgradari constante, sunt ani in care lupta necesara pentru schimbare s-a dus continuu.
Anul 2007 ramane in urma cu drag si isi inchide portile pecetluind o etapa de dezvoltare si maturizare in paralel atat a sportivului, cat si a antrenorului din spatele lui. Rezultatele transpuse in cupe, medalii, titluri, clasamente, victorii sunt dovada progresului si a muncii de zi cu zi. Sportivii care le-au obtinut sunt in masura sa le catalogheze…
Ele sunt insa lucruri palpabile ce sunt analizate constant de lumea tenisului pentru a cuantifica valoarea. Frumos spus, dar care valoare?
Valoarea momentului o spun eu si e valabila atat pentru sportiv cat si pentru antrenor. Fiecare rezultat meritoriu obtinut oglindeste intr-un fel nivelul de joc atins in acel moment, dar nu acopera si lucrurile care nu se vad, lucrurile care conteaza in final pentru a putea spera ca intr-o zi sportivul sa aiba bagajul necesar accesarii topului mondial. Se analizeaza clasamentul si rezultatul inregistrat in dauna procesului constructiv de dezvoltare adaptat la individual si astfel etichetele incep sa curga necontenit: valoros sau nu, cu perspectiva sau nu, bun sau nu…etc. Ce se ascunde in spatele acestora sunt lacunele ce viitorul le va scoate la iveala si care in majoritatea cazurilor se dovedesc decisive. Dar ce conteaza…la un moment dat in trecut sportivul juca bine si o facea pentru ca avea clasament sau castiga nu mai stiu eu ce turneu. Acum, cand a ajuns la varsta senioratului sportivul nici nu se mai afla pe terenul de tenis si cum cautatul de vinovati este sport national in cele mai multe cazuri antrenorul este responsabil. Dar iar imi fac griji.
Se incheie o etapa de cativa ani in care termenul valoare l-am tradus diferit. Am plecat la drum din dorinta de a face treaba si in limita posibilitatilor cred ca asa am facut. Nu am cautat sa indosariez hartii scrise frumos cu nume de sportivi, nu am plecat la drumuri lungi pentru a reveni acasa neaparat cu trofee impunatoare, nu am cautat clasamentul ca element definitoriu al valorii. Am fost focusat pe procesul numit dezvoltare permanenta. Traduc personal valoarea si o fac din punctul de vedere al coach-ului, in incercarea de a defini catusi de putin valoarea unui sportiv prin prisma acumularilor si nu a performantelor notate pe o bucata de hartie si ma refer la adolescentii aflati la varsta junioratului. Cei ce merg mai departe de atat cu acelasi entuziasm si putere de munca, cei ce vad ca exista cale de progres permanenta si cei ce decid constient ca potentialul uman de care dispun se poate valorifica intr-o zi prin asumarea muncii titanice ii declar pe propria raspundere potentiali sportivi valorosi.
Se incheie o etapa in care am invatat ca a fi antrenor de tenis inseamna ca in majoritatea cazurilor ( cand deja ai scapat de eticheta lumii tenisistice ) sa fii etichetat de factorul uman numit parinte. Intr-un sport in care greul financiar si eforturile de sustinere materiala sunt de multe ori duse pana la sacrificiu de catre parinti, multe din rezultatele ulterioare sunt meritul lor. Imi scot palaria in fata tuturor parintilor ce decid sa sprijine o activitate asa costisitoare si recunosc ca fara ei sportivul de performanta si de ce nu antrenorul sportivului de performanta nu ar mai exista cel putin teoretic. Felicitari parinti!
In acelasi timp insa nu pot trece peste acea eticheta care ii revine fiecarui antrenor dupa ce a pus umarul pentru o perioada la doleanta parintelui. Spun “doleanta parintelui” pentru ca am constatat cu stupefactie faptul ca in majoritatea cazurilor antrenorul este solicitat de catre parinte si nu de catre sportiv. Parintele are nevoie de sprijinul antrenorului pentru propriul copil, de multe ori insa nici nu stie ce cauta de fapt. Dar ei vor binele copilului. Daca vorbim de copii ar fi in regula, insa in cazul in care deja vorbim de adolescenti cu statut de sportivi cu o oarecare experienta acest lucru este total eronat. Insa ce poti face? Accepti tacit aceasta anomalie a sistemului si incepi o colaborare in speranta ca vei putea fi sprijin asa cum esti rugat. Urmeaza zile si luni petrecute alaturi de fiecare sportiv, incepi ca antrenor sa traiesti inca o viata paralela prin prisma noului venit, incepi sa visezi frumos, incepi sa iti consumi energiile pentru a rezolva problemele aparute constant, incepi sa faci multe din lucrurile pe care in mod normal nu le-ai face. Incepi sa iti umpli timpul liber al tau ca antrenor in cautarea solutiilor pentru a fi bine sportivului. Ajungi seara acasa tarziu si frant de oboseala apuci sa mananci ceva ramas cald pe aragaz si revizuiesti ceea ce faci zilnic. Zilnic ca antrenor faci multe pentru altii, mai nimic pentru propria persoana. Un adevar crunt tratat cu incapatanare zilnic ca o “impresie eronata” pentru simplul fapt ca asa esti croit ca persoana, asa intelegi sa fii sprijin si de ce nu, ziua urmatoare va fi mai bine, doar e o noua zi. Si sa nu uit, cateodata mai “rad si ca prostul” si probabil ca asa este, m-am indobitocit de cat timp petrec pe terenul de tenis traind viata altuia, iar cum nu am avut timp sa ma cizelez asta este nivelul brut de exprimare faciala pe care il afisez. Poate voi reusi mai mult, poate nu. Conteaza?
Ca si coach se incheie o etapa in care am facut toate aceste lucruri si in care am considerat ca asa este bine. Ma uit inapoi si nu regret nimic. Am plecat la drum de fiecare data cu fiecare sportiv si am indeplinit roluri de agent de voiaj, baby-sitter, maseor, sparring-partner, suporter, psiholog, preparator fizic, sfatuitor, joly joker, paznic, nutritionist, etc… Am venit acasa si am luat-o de la capat cu programul de pregatire in fiecare zi de parca acolo unde fusesem fusese o vacanta de lux. M-am luptat cu frustrarile fiecarui sportiv, cu luptele interioare specifice si am incercat sa fiu aproape de fiecare data. Intr-un final am reusit sa fiu si antrenor asa cum facultatea de profil daduse sentinta cu ceva timp in urma.
Pentru ce naiba toate acestea? Daca as spune oricum nu ar conta, dar in ciuda tututor rautatilor care iti revin si ti se impart ca antrenor eu cel putin nu o sa cedez si o sa merg inainte cu toate panzele sus, insa nu pentru toti, ci pentru cei care merita cu adevarat serviciile de antrenor. O sa fiu partenerul de munca dorit si nu sclavul de plantatie care munceste la ordin cum vrea “boierul”, o sa fac parte din echipa creata cu drepturi egale asa cum ar fi normal, nu angajatul santajat si amenintat cu demisia daca nu indeplinesc capriciile “sefului”. O sa imi indeplinesc obiectivul propus pentru urmatoarea etapa si o sa fiu gata sa primesc toate caramizile aruncate de toti doritorii de ciolan nemuncit sau orice alt factor uman ce apreciaza in mod propriu sprijinul oferit de catre persoana mea. O sa fiu gata sa dau maximul si sa respect orice intelegere pe care o fac, o sa fiu gata sa nu mai tac si sa spun tare si raspicat lucrurilor pe nume.
O sa fiu gata sa primesc miseleste orice intepatura a fiecarui parinte ce la incetarea colaborarii cu sportivul ce figureaza in acte oficiale ca propriul copil arunca cu gunoi si uita ca intra pe terenul de tenis si cerea sprijin nu cu mult timp in urma, apoi platea serviciile romaneste in timp ce se raporta la pretentii europene sau mondiale ( ca tot veni vorba de plata antrenorului roman in comparatie cu cel strain, desi clasamentul international este la fel, nu? ).
Am fost invatat de mic ca daca gresesti SE POATE sa primesti o pedeapsa care ar putea sa spunem sa fie jusitificata. Cum dracului insa sa inteleg faptul ca nu numai ca nu gresesti ca om sau antrenor, dar mai faci si bine si RASPLATA este aceeasi? In ciuda faptului ca am tot primit astfel de castane am mers mai departe. Si se pare ca o sa fac la fel.
Si de aceea le multumesc in special sportivei Andreea si a antrenorului Oni ( dar nu numai !!! ) pentru ca am de ce sa o fac si pentru ca nu toata lumea merita tratata cu aceeasi moneda de schimb.
Rezulatele au inceput sa apara insa si astfel munca de cativa ani a meritat acele cateva zeci de secunde de bucurie. Acele cateva zeci de secunde de bucurie traite de sportivi iti dau puterea sa mergi mai departe, iti dau puterea sa depasesti toate obstacolele intalnite, iti dau puterea sa speri ca urmatorul care iti cere sprijin va fi un sportiv ce are si calitatea de a fi om.
Bilantul a ceea ce a fost se aproprie de sfarsit. Poate v-ati fi asteptat sa enumar succint rezultatele inregistrate ordonate ierarhic in ordinea importantei, dar sportivii ce le-au obtinut sunt marturie vie a lor. Am preferat sa astern pe hartie sinteza, esenta inteleasa pas cu pas in toti acesti ani.
Intr-o etapa in care munca cu adolescentii a presupus un enorm calup de energie disipata prin intermediul comunicarii pentru a putea parcurge cu succes perioada maturizarii interioare a fiecaruia dintre sportivii ce au pasit sfios pe terenul de tenis al Olimpiei Bucuresti nu cu mult timp in urma, ma pregatesc pentru ce va urma.
Au fost multe alte realizari, dar “Coach’s corner” le-a expus pe fiecare la momentul respectiv si va imortaliza de fiecare data in viitor pe cele ce vor urma.
Cu multumiri tuturor sportivilor si parintilor ce au fost de-a lungul timpului si inca mai sunt parteneri de munca.
Cu multumiri sportivei ce cu de putin timp in urma a ales sa mearga mai departe pe drumul anevoios al performantei sportive. Cu potentialul urias incorporat ziarele viitorului vor dedica randuri intregi in incercarea de a asterne negru pe alb splendoarea jocului practicat.
Cu multumiri celor cateva familii ce au reusit in toata aceasta perioada de timp sa inteleaga si sa sprijine si omul Ovidiu si in mod special mii de multumiri unei familii minunate. Multumesc atat dnei cat dlui.
Cu multumiri tuturor celor implicati in activitatea sportiva cu care am luat contact si in special colaboratorilor apropriati.
Cu multumuri oamenilor intalniti in pelerinajul tenisistic in toata lumea si in special “spaniolilor” Adina si Dan, dar nu numai!!!
Cu multumiri prietenilor dragi pentru faptul ca exista.
Cu multumiri familiei si fratelui meu pentru tot ceea ce au incercat sa faca pentru a fi bine.
Inchei prin a multumi unui om pentru care orice insiruire de cuvinte nu ar putea reda ajutorul acordat si sprijinul permanent de zi cu zi. Va multumesc Coach ONI!
LA MULTI ANI 2008,
Cu drag,
9 replies on “”
Pe parcursul ultimelor luni am urmarit cu atentie comentariile facute de tine, pentru a intelege mai bine persoana…omul Ovidiu Popescu dar acest ultim comentariu ma face sa afirm ca imi pare rau ca nu m-am inselat. Sa fiu mai explicit…
Esti salariat la un club onorabil, a carui conducere ti-a acordat increderea necesara unui tanar in afirmare. Ce ai facut tu cu aceasta incredere ?…spre deosebire de celelalte sectii, la sectia tenis antrenorul solicita onorarii suplimentare(pe care le-am platit fara sa cracnim), dar sustine ca este platit romaneste pentru performante europene. Concluzia…tu te comporti romaneste. Cu toate ca in afara de Timisoara, nu ai fost la nici un turneu alaturi de Vlad Cirla,ai ceru majorarea taxei la 400euro/luna, pe care am acceptat-o fara nici o obiectie. Dupa majorarea taxei, timp de 1 luna de zile ai fost plecat la turnee cu alti sportivi, Vlad fiind al nimanui, dar nu am spus nimic. Singura data cand am spus ceva, referitor la lipsa de viziune pentru sezonul competitional 2008, ai fost deranjat. Peste toate acestea, ai luat decizia de a intrerupe colaborarea cu Vlad Cirla, care credea in tine,din motive altele decat persoana lui. Ce lectie de viata i-ai dat acestui tanar ?…esti prea orgolios ca sa raspunzi onest la aceasta intrebare. Tinand cont de diferenta de varsta care ne separa, imi permit sa-ti dau cateva sfaturi:
1.Respecta mai mult clubul la care esti salariat;
2.Respecta persoanele care te platesc pentru ce faci, deoarece ai si obligatii fata de acestia;
3.Respecta sportivul in devenire pe care-l ai in grija si nu lasa frustrarile sa-ti afecteze comportamentul fata de acesta.
4.Respecta pe oricine are alta parere decat tine pentru ca numai asa poti progresa.
Concluzia mea de final este foarte simpla: ma bucur foarte mult ca ai incheiat relatia cu noi.
Un sfat pentru toti parintii: ATENTIE PE MANA CUI VA INCREDINTATI COPIII !!!
Salut Vlad,
Am citit comment-ul tau. Numai ca nu inteleg daca ai scris tu sau altcineva. La un simplu click pe “vlad” este profilul unui tanar de 17 ani, in timp ce textul indica altceva. Interesant…
Dar m-am lamurit repede si acum cand stiu cui ii raspund (evident nu tu), datorita diferentei de varsta ii voi spune Dl Aurel asa cum am facut-o de fiecare data. Nu este elegant ca ati folosit identitatea altcuiva pentru a improsca cu noroi, dar nu sunt in masura sa apreciez just asa ceva. Mie unul mi se pare anormal.
Trecand mai departe incetarea colaborarii cu sportivul Vlad Cirla nu a fost o lectie de viata sau un experiment de testare a sentimentelor unui adolescent de 17 supus la stress. A fost un act normal si constient luat datorita dvoastra Dle Aurel. Ce ati omis ( cred ) sa specificati este ca a fost decizia unitara a doi oameni implicati in mod egal ( acei “altii” care nu va aminteati ). Cum cu sportivul nu se poate lucra decat in colaborare cu parintele, parghia a fost rupta si astfel colaborarea nu mai putea fi constructiva. Colaborarea cu omul Vlad Cirla imi place sa cred ca nu s-a terminat, dar nu cred ca sunt sanse de evolutie avand in vedere ca ultima data nici nu am apucat sa vorbesc cu el pentru ca am fost intrerupti brutal de cineva atat de suparat. Sa fi fost dvostra dle Aurel?
Mi-am exprimat regretul si in continuare o fac…Imi pare rau Vlad, dar ai fost prins la mijloc. Cum stim amandoi ce mi-ai spus intre terenuri in acea seara ramane sa analizezi tu mai departe.
Multumesc pentru comment-ul dvoastra, este binevenit. Am spus anterior in postul legat de despartirea de Vlad ca adevarul este undeva la mijloc, dar cum dvoastra ati dat detalii interesante ramane ca adevarul sa fie cel relatat de dvoastra. Este a doua dovada de falsitate de care dati dovada, pentru ca uitandu-ma mai atent pe comment-urile publicate pe blog parerea dvoastra despre omul Ovidiu Popescu era total diferita. Dar vantul a batut destul de repede si cum e firesc deciziile se schimba radical.
Nu pot in incheiere sa nu accept sfaturile dvoastra si sa raspund totusi la cateva dintre afirmatiile facute: clubul nu are nici o legatura ce ce spuneti dvoastra, iar increderea acordata a fost rasplatita prin titlurile obtinute la obiectivele de sectie. Banii ceruti daca va amintiti erau pentru o colaborare cu un alt antrenor pentru o total diferita sarcina care nu se suprapune de nici o culoare cu indatoririle de club.
Perioada cat timp am fost plecat se poate verifica pe http://www.itftennis.com/womens, este de exact doua saptamani ( pana la o luna mai este cale lunga ) si a fost in Spania la doua turnee de $10000. In timpul cat am fost plecat ( repet, 2 saptamani ) se poate verifica inca o data pentru cei interesati ca au fost 2 antrenori cu el in pregatire – Dl Iovanescu si Dl Arti ( interesant si pt ei sa afle ca Vlad a fost al nimanui ). Lipsa de viziune? Daca spuneti dvostra asa este, nu toti avem si calitati de manageri.
Inca o data ati facut bine ca v-ati exprimat si este un lucru pe care il accept fara menajamente.
Uitati insa cum am inceput colaborarea, cum am stabilit o intelegere ulterioara si cum am reusit impreuna sa il ajutam pe Vlad sa isi inbunatateasca performantele. A fost bine, a fost rau, atat s-a putut face.
In finalul commentu-ului nu pot sa nu observ ca inca o data indepliniti mai multe roluri si spuneti “noi”. Poate va bucurati ca ati incetat colaborarea cu mine dv, de la Vlad sau Dna Luciela insa nu am auzit asa ceva. Pacat!
Ma astept de la ce e mai rau din partea dv, dar asa e viata. Dati cu pietre fara incetare ca sunt tanar…
Ultimul sfat este extraordinar!
ATENTIE MARE!
Cu drag, Ovidiu Popescu
Am omis ceva…
Cand Vlad era al nimanui, celalalt om implicat activ primea mailuri total diferite legate de pregatirea lui in care lauda faptul ca este foarte multumit!!!
Legat de pasajul in care am afirmat ca antrenorul roman este platit romaneste la pretentii europene m-am referit SI la modul general. Exista euforia sa dai mii de euro la academii din strainatate pentru pregatire, dar cand e sa platesti pe antrenorul roman care cu modestie spun ca este cel putin la nivelul celor de afara toata lumea nu stie cum sa faca sa plateasca cat mai putin. Pretentiile insa raman la fel. Traim in Romania si ne adaptam la situatie, lucru de inteles. Dar ce se intampla cand totusi traiesti tot in Romania dar te pregatesti in strainatate? Atunci se gasesc solutii.
Atat plateati cand facea Vlad in 4 pe teren cu UN antrenor ce nici macar nu venea la meci. Si erati multumit. Erati de acord sa plece in strainatate la academii pentru o suma trimestriala platita doar pt o saptamana de pregatire si aveati solutii.
Acum improscati cu noroi. Dati cu pietre cat mai mult!
Cei ce stiu pot vorbi sau pot alege sa taca. Dati comment!
Imi permit sa-mi exprim si eu o parere despre aceasta problema,deoarece din iulie pana in noiembrie am fost martor neutru la colaborarea antrenor-sportiv si parinte,fiind prezent pe terenurile de la Olimpia,iar trei saptamani in noiembrie chiar participant activ la tot ce a insemnat activitatea tenisistica a lui Vlad.In primul rand vreau sa spun ca regret enorm ca nu a existat o discutie directa,fata in fata,care sigur era mai benefica decat aceste randuri scrise separat de fiecare,si care chiar daca nu ar fi dus la o reconciliere privind viitorul impreuna,ar fi lamurit multe si sigur ar fi indulcit asperitatile care se simt acum de ambele parti si ar fi dus la o despartire mult mai eleganta si cu speranta unui “poate,in viitor… “.
Legat de ce s-a spus in aceste randuri, cateva lamuriri sunt necesare :
– antrenorul nu l-a insotit pe Vlad in strainatate,dar in tara la alte turnee a fost un sprijin activ (Nationalele de 18 ani individual si echipe,Nationalele de seniori echipe )
-perioada din noiembrie in care Ovidiu a fost plecat in Spania a fost numai de doua saptamani si doua zile,si Vlad cu exceptia sfarsitului de saptamana 23-25 noiembrie,cand eu am plecat in SUA,iar Arti a fost la echipe in Italia,a fost asistat la antrenamente si sper eu ajutat,deci nu a fost chiar al nimanui.
-conditiile de pregatire de care a beneficiat Vlad (ore de antrenament,parteneri,mingi,antrenor )sigur au fost mult ,mult peste contravaloarea achitata in perioada de pana in noiembrie,iar de atunci,numai venirea la CNT,alaturi de toti sportivii de varf din tara si incadrarea intr-un program riguros,propice inaltei performante,ar fi suficienta pentru cresterea contributiei lunare.
Inchei,prin a spune ca si mie imi pare extrem de rau,ca drumurile s-au despartit,mai ales ca Vlad a crescut mult in perioada cat a lucrat cu Ovidiu si bine ar fi ca in viitor,usile sa poata ramane deschise.
Comentariile tale imi confirma faptul ca esti mult prea orgolios pentru a vedea si recunoaste adevarul. Imi pare rau pentru tine…
Referitor la Dl. Iovanescu pot sa afirm ca este un antrenor deosebit, echilibrat si devotat profesiei. Singurul lucru care-l pot reprosa dumnealui este faptul ca a luat o decizie tinand cont doar de cele spuse de tine, fara sa avem o discutie in aceeasi formatie ca la inceput. Va doresc mult succes in activitate, un an nou cu sanatate, bucurii si impliniri. La multi ani ! Aurel
“Dupa majorarea taxei, timp de 1 luna de zile ai fost plecat la turnee cu alti sportivi, Vlad fiind al nimanui…”
“…perioada din noiembrie in care Ovidiu a fost plecat in Spania a fost numai de doua saptamani si doua zile,si Vlad cu exceptia sfarsitului de saptamana 23-25 noiembrie,cand eu am plecat in SUA,iar Arti a fost la echipe in Italia,a fost asistat la antrenamente si sper eu ajutat,deci nu a fost chiar al nimanui.”
“Perioada cat timp am fost plecat se poate verifica pe http://www.itftennis.com/womens, este de exact doua saptamani ( pana la o luna mai este cale lunga ) si a fost in Spania la doua turnee de $10000. In timpul cat am fost plecat ( repet, 2 saptamani ) se poate verifica inca o data pentru cei interesati ca au fost 2 antrenori cu el in pregatire – Dl Iovanescu si Dl Arti ( interesant si pt ei sa afle ca Vlad a fost al nimanui ).”
Sper ca am lamurit pana aici…
“…ai ceru majorarea taxei la 400euro/luna, pe care am acceptat-o fara nici o obiectie…”
“…conditiile de pregatire de care a beneficiat Vlad (ore de antrenament,parteneri,mingi,antrenor )sigur au fost mult ,mult peste contravaloarea achitata in perioada de pana in noiembrie,iar de atunci,numai venirea la CNT,alaturi de toti sportivii de varf din tara si incadrarea intr-un program riguros,propice inaltei performante,ar fi suficienta pentru cresterea contributiei lunare.”
“Banii ceruti daca va amintiti erau pentru o colaborare cu un alt antrenor pentru o total diferita sarcina care nu se suprapune de nici o culoare cu indatoririle de club.”
Cum sper ca am lamurit si aici inchei cu concluzia:
“Referitor la Dl. Iovanescu pot sa afirm ca este un antrenor deosebit, echilibrat si devotat profesiei.”
Exact…atunci cum primea antrenorul Ovidiu “onorarii suplimenatare” si cand a cerut asa ceva? Inceputul lui noiembrie si parca era de fata si “antrenorul deosebit, echilibrat si devotat meseriei” ce “pentru o total diferita sarcina care nu se suprapune de nici o culoare cu indatoririle de club” acceptase sa puna umarul si sa dea o mana de ajutor fiind recompensat cu o parte din suma spusa de dvoastra privind serviciile acordate! Sau ar fi trebuit sa ii facem cadou cate o strangere de mana lunar, nu? Off…
Hotarati-va, eu asa orgolios cum sunt nu o sucesc pe dupa plop de fiecare data. Macar o tin p-aia dreapta.
Am dat deja extrem de multe explicatii desi o problema de acest gen ar fi tebuit rezolvata pe cale amiabila. Daca nu a avut loc o discutie probabil ca nici nu s-a vrut, dar sunt prea orgolios ca sa pot spune adevarul.
Iar daca ii reprosati ceva dlui Oni, spuneti-o in fata. Vad insa ca ati procedat la fel…
Ati inceput cu atacuri si dezvaluiri demne de senzational, ati dat-o cotita pe parcurs si ati incheiat periind o persoana ce nici macar nu o cunoasteti.
Pentru un “tanar in afirmare” am avut ce invata din acest episod tragico-comic: prea multe exlicatii duc la deficit de energie constructiva si mai ales cand se face atat de “transparent” pe web.
Pentru cei ce au citit ultimul articol postat este indicat sa numere de cate ori am atacat pe cineva anume sau de cate ori am rostit numele cuiva de cel putin o data? Am fost fair-play pana la capat draga cititorule…
Pentru cititori acesta a fost un mic exemplu despre cum se incheie o colaborare de sportiv-antrenor in tenis: o incercare permanenta de dovedire a adevarului si a “cine cade mai drept in picioare” in fata celorlalti. Cum nu cade niciodata antrenorul, macar mi-am exprimat punctul de vedere in aceste randuri…
Capul sus spunea cineva… ca viata merge inainte.
NO COMMENT!
LA MULTI ANI 2008!
Am citit cu atentie atat articolul domnului ovidiu cat si cele 6 comentarii sau reactii
Nu vreau si nu sunt in masura sa imi exprim parera despre acest ‘conflict’ personal, dar as vrea totusi sa specific unele puncte care mie mi se par destul de importante.
Sunt plecat afara de ceva vreme si am vazut ce inseamna academiile de tenis straine si tenisul de performanta pentru ca am fost si eu implicat.
Atunci cand domnul Ovidiu afirma ca ”antrenorul roman este platit romaneste la pretentii europene” are perfecta dreptate, ba chiar, in Romania presiunea parintilor asupra antrenorilor si jucatorilor este mult mai mare decat afara deci sarcina antrenorului roman de performanta este mult mai grea. In Occident si acolo unde sunt eu pentru un sportiv de performanta parintii trebuie sa scoata din buzunare cel putin 1000euro pe luna si nu exagerez absolut deloc.
Salariul unui antrenor de performanta cu rezultate cum este cazul aici nu se poate compara cu salariul romanesc, el fiind de cel putin 3 sau 4 ori mai mare.
Dar nu asta e problema din punctu meu de vedere, ce ma deranjeaza cel mai tare este faptul ca pe langa faptul ca cineva face tot posibilul sa ajute elevul respectiv, il ridica, incearca sa multumeasca pe toata lumea desi nu este deloc usor, pe langa toate aceste lucruri mai trebuie sa suporte umilinta si asa zisele ”sfaturi” ale acestui domn care crede ca diferenta de varsta ii permite tot.
Raman cu un gust amar si nu ramane decat sa imi pun intrebarea : de ce un om ca Ovidiu Popescu trebuie sa suporte aceste palme?
Mai intai de toate buna seara…problemele nu trebuie spalate in public;)..imi pare rau ca s-a ajuns aici dar cred k aveti o varsta si ar fi trebuit sa stiti lucrul acesta(D-le Aurel).Cat despre persoana Ovidiu Popescu, se vede ca il cunoasteti foarte putin…si nu o singura data l-a ridicat pe Vlad de “jos”.Pe langa toate lucrurile rele pe care le-ati spus aici cred k ar trebui sa ii si multumiti.Oare primul turneu international de juniori nu a fost castigat de Vlad in timpul colaborarii cu dansul???Imi pare rau ca atunci cand o colaborare se incheie,foarte rar se aud cuvintele:”multumesc pt ajutor”!!!Eh…viata merge inainte Coach…mai depuneti inca o experienta in pocalul de amintiri…Oricum…vreau sa spun ca atat Dl Ovidiu Popescu cat si Dl Iovanescu sunt niste oameni minunati!!!Spor la munca;)
…eu cred ca dl.Aurel are dreptate, pentru ca gestul d-lui Ovidiu nu a fost “onorant ” pentru dansul.Sa renunti la un sportiv doar pantru ca un parinte nu a fost de acord cu plecarea copilului lui in India(spre multumirea d-lui antrenor)este cel putin ciudat…Se discuta prea mult despre acest moment.