E inevitabil ca un jucator de tenis sa nu fi avut la un moment dat avantaj intr-un meci competitional si apoi sa fi pierdut gandindu-se la acel avantaj. In majoritatea cazurilor tensiunea acumulata este eliberata verbal si in destul de multe cazuri este urmata de actiuni asupra rachetei, mingiei si ceea ce mai apare in cale.
Pentru mine sunt interesante:
1. dialogul ce intervine intre parinte/antrenor si sportiv. De cele mai multe ori unul moralist
2. momentul de istorie prin care trece sportivul
Si apar intrebari. Unele potrivite ar fi:
a. ce declanseaza starea prin care sportivul va trece? Este o cunoscuta ce poate fi prevenita?
b. daca istoria se poate invata, cat de mult i s-a alocat de catre parinte/antrenor in educatia sportiva a jucatorului inainte de a avea dialogul din timpul examenului?
Un schimb de idei si pareri ar fi benefic.
Cu drag,