Am intalnit si copii fericiti pe terenul de tenis printre munti de frustrari, ambitii exacerbate si situatii neplacute, unele terminate intr-o violenta crunta. Foarte multi cu adevarat fericiti scaldati in inocenta primelor experiente si, dupa ce trec anii, aproape tot aceeasi cu adevarat nefericiti impinsi in lupta cu propriile trairi.
Ceva se schimba si asta nu se intampla brusc. Palpabil vorbind, putem vorbi de un proces influentat de perceptiile parintilor, slaba pregatire a antrenorilor si lipsa de educatie sportiva a tuturor.
Puteti face urmatoarele:
Pas 1: intrebati un antrenor ce inseamna tenisul pentru el. Intrebati un parinte ce isi doreste mai mult de la copilul lui cand face tenis. Intrebati un copil ce cauta el pe terenul de tenis.
Pas 2: ne intrebam cu totii ce rol are persoana pe care toti o strigam pe numele mic arbitru
Si ajungem la un monstru: competitia. Aproape toti cei ce veti trece prin pasii de mai sus veti avea aceasta perceptie. Puteti spune si de ce?
In practica de toate zilele competitia nu este perceputa ca fiind tenisul in forma pura, iar asta o resimt copii care intra cu contact cu fenomenul.
In practica de toate zilele competitia este perceputa de parinte si antrenor ce mai departe o aplica, unitar sau nu, intr-un sens in care majoritatea dintre ei o fac din convingere. Sensul este insa unic si in directia in care copilul va avea nevoie de busola.
Oare sportul tenis nu este altceva decat jocul de tenis, in fapt o relatie de joc intre minimum doi oameni ce au de respectat cateva reguli?
Am vazut si copii fericiti pe terenul de tenis. Ii revad ori de cate ori deschid cutia amintirilor sau revin la primele experiente. Si, coincidenta sau nu, tot in aceste ipostaze am vazut si parinti atat de fericiti.
Si, fara exagerare, am vazut si tenis de calitate asa cum percep eu, tenisul. Un joc. O competitie. Mereu nu numai un castigator.
Cu drag,