Zilele trec ca o avalansa, nu stii de unde incep si mai ales unde se opresc, nu stii cat de usoare sau incarcate sunt, nu stii cand o carmesc spre stanga sau cand o carmesc spre dreapta ? stii, poate, decat ca ele curg cu o nepasare debordanta. Pana si asta constati dupa ce furia a trecut. Putem asemui un alt termen avalansei decat acest termen ?furie? care sa poate colora pozitiv efectele finale? Cu siguranta da, numai si numai daca probabil am putea controla cauzele avalansei.
Ce ramane de fapt ca efect dupa? Resemnarea. Sau bucuria unui nou inceput. Depinde de perceptia realitatii.
Si aici e aici: care realitate? A ceea ce exista la inceput sau a ceea ce exista la final? A ceea ce putem construi la inceputul fiecarei zile sau a ceea ce culegem vlaguiti pe sfarsitul zilei? … intrebari fara raspuns.
Sunt poate suparat. Si de ce nu furios. Incerc sa zambesc. Nu o pot face insa fals. Oare am motive? Depinde de perceptia realitatii ? o realitate care, din pacate, se resimte uneori prea dur asupra celui ce isi arunca privirea disperata din teren cerand ceea ce nu am eu antrenorul … transformand clipele acelea in furie. Controlul ei exista? Sigur … prin zambet. Caci ceea ce nu avut eu nu a depins de mine, iar cei de care depind au mereu o usa de siguranta … ma bucur astfel de un nou inceput, desi resemnarea macina. Ramane insa un singur perdant: sportivul. Ii pasa cui? Tuturor, caci toti vrem sa facem bine!
Ce ramane de fapt ca efect dupa? Resemnarea. Sau bucuria unui nou inceput. Depinde de perceptia realitatii.
Si aici e aici: care realitate? A ceea ce exista la inceput sau a ceea ce exista la final? A ceea ce putem construi la inceputul fiecarei zile sau a ceea ce culegem vlaguiti pe sfarsitul zilei? … intrebari fara raspuns.
Sunt poate suparat. Si de ce nu furios. Incerc sa zambesc. Nu o pot face insa fals. Oare am motive? Depinde de perceptia realitatii ? o realitate care, din pacate, se resimte uneori prea dur asupra celui ce isi arunca privirea disperata din teren cerand ceea ce nu am eu antrenorul … transformand clipele acelea in furie. Controlul ei exista? Sigur … prin zambet. Caci ceea ce nu avut eu nu a depins de mine, iar cei de care depind au mereu o usa de siguranta … ma bucur astfel de un nou inceput, desi resemnarea macina. Ramane insa un singur perdant: sportivul. Ii pasa cui? Tuturor, caci toti vrem sa facem bine!
….
Ofticat la culme asa cum reiese si din ceea ce am scris mai sus, ma trezesc ieri in fata vamesului italian. El parlare in italiana, eu speak english. El intreaba, eu intreb. El zambeste, eu zambesc. Pana la urma ne intelegem, caci el capos, eu capos … yuhuuuu, bienvenuto Milano si astfel m-am amuzat copios pe seara la gandul ca mereu si mereu italienii, francezii si nemtii nici daca ii bati nu vorbesc alta limba decat traditionala. Ceea ce e bine, caci daca nu merge cu vorba, un stretching gesticular e binevenit mereu din partea mea, mai ales dupa un zbor inghesuit cu avionul.
Urmeaza probabil un blogging de cateva zile din Milano de la Trofeo Bonfiglio, turneu de gradul A de juniori.
Cu drag,