Back again as putea spune dupa ceva pauza in care am amortit si nu am mai scris, dar multe apar cateodata la lumina zilei incat nici noaptea nu mi-a mai fost aliat de nadejde. Un final de saptamana si o continuare pana azi asemeni un carusel comic ce in fiecare zi a avansat inainte cu un slogan neclintit: target coach? , lucruri ce au consumat energie irecuperabila si au transformat materia cenusie personala in progres anevoios de dezvoltare. Cred. Sau sper. Ca e asa.
Ce nevoi are un sportiv de la un moment dat? De multe, printre care si de un antrenor. Bun, bineinteles. Care sa stie, care sa se ocupe, care sa fie alaturi, care sa se potriveasca … si care sa traiasca in continuare pe o perioada determinata sau nu alaturi de sportiv visul. In turnee, in vagauni tenisistice, in avioane, pe trenuri, in camarute de hotel, pensiuni, in Europa, Australia, America, day by day …
Blamam in fiecare zi antrenorii ca sunt toti “o apa si un pamant”, dar ii racolam la propriu in functie de interesul programat in echipa familiala, alegem unul si il despartim de grupul amintit declarandu-l cel mai tare antrenor din cati a avut odrasla. Pana bate vantu si schimba macazu’. Ideea e ca antrenoru presteaza servicii, iar sportivul este cel ce alege. O piata concurentiala benefica care de putine ori e fentata de cate unu mai abil in texte, dar care in genere stratifica liniar calitatea serviciilor oferite de antrenor ca si prestator de servicii.
Cum ar fi sa fie invers? Antrenoru’ sa aleaga cu cine lucreaza si rolurile sa fie oarecum usor schimbate? Se intampla si asa si destul de mult de la un anumit nivel, insa nu as vrea sa intru in detalii. Am fost poate mai acid in unele articole, in unele suspicios spre tendentios, in altele critic irascibil la adresa mai multor colegi, persoane din tenis, sistem etc., dar a parca a afisa o moaca de prieten la catarama cu cei ce mai si gresesc ( ca fiecare de altfel ) nu am putut realiza practic. Si nici teoretic.
Who do I need? este o intrebare reala a sportivului. Ce sa ii raspund? Ca toti suntem “o apa si un pamant” care provoaca numai si numai probleme, niste loseri cu drept de a munci fara a cere, niste parteneri cu obligatii si fara drepturi, niste neica oarecare cu responsabilitati dar fara control. Rar si foarte rar mai facem si cate un bine. Ma rog, si ala mic …
I need u! vine returul … Si incep framantarile trecutului sa bantuie stafia prezentului. Ce e mai greu sa spui in acest moment: DA sau NU? Daca spui DA vei fi pus la zid ca ai stricat inca un drum de sportiv, daca spui NU vei fi pus la zid ca nu ai ajutat.
No thanks … si toate raman deoparte. E greu sa o faci totusi, dar mai bine somer calificat decat muncitor dator vreunuia. Moral. Financiar. Cum vreti voi.
Numai bine si succes,
Cu drag
Ce nevoi are un sportiv de la un moment dat? De multe, printre care si de un antrenor. Bun, bineinteles. Care sa stie, care sa se ocupe, care sa fie alaturi, care sa se potriveasca … si care sa traiasca in continuare pe o perioada determinata sau nu alaturi de sportiv visul. In turnee, in vagauni tenisistice, in avioane, pe trenuri, in camarute de hotel, pensiuni, in Europa, Australia, America, day by day …
Blamam in fiecare zi antrenorii ca sunt toti “o apa si un pamant”, dar ii racolam la propriu in functie de interesul programat in echipa familiala, alegem unul si il despartim de grupul amintit declarandu-l cel mai tare antrenor din cati a avut odrasla. Pana bate vantu si schimba macazu’. Ideea e ca antrenoru presteaza servicii, iar sportivul este cel ce alege. O piata concurentiala benefica care de putine ori e fentata de cate unu mai abil in texte, dar care in genere stratifica liniar calitatea serviciilor oferite de antrenor ca si prestator de servicii.
Cum ar fi sa fie invers? Antrenoru’ sa aleaga cu cine lucreaza si rolurile sa fie oarecum usor schimbate? Se intampla si asa si destul de mult de la un anumit nivel, insa nu as vrea sa intru in detalii. Am fost poate mai acid in unele articole, in unele suspicios spre tendentios, in altele critic irascibil la adresa mai multor colegi, persoane din tenis, sistem etc., dar a parca a afisa o moaca de prieten la catarama cu cei ce mai si gresesc ( ca fiecare de altfel ) nu am putut realiza practic. Si nici teoretic.
Who do I need? este o intrebare reala a sportivului. Ce sa ii raspund? Ca toti suntem “o apa si un pamant” care provoaca numai si numai probleme, niste loseri cu drept de a munci fara a cere, niste parteneri cu obligatii si fara drepturi, niste neica oarecare cu responsabilitati dar fara control. Rar si foarte rar mai facem si cate un bine. Ma rog, si ala mic …
I need u! vine returul … Si incep framantarile trecutului sa bantuie stafia prezentului. Ce e mai greu sa spui in acest moment: DA sau NU? Daca spui DA vei fi pus la zid ca ai stricat inca un drum de sportiv, daca spui NU vei fi pus la zid ca nu ai ajutat.
No thanks … si toate raman deoparte. E greu sa o faci totusi, dar mai bine somer calificat decat muncitor dator vreunuia. Moral. Financiar. Cum vreti voi.
Numai bine si succes,
Cu drag
One reply on “Who do I need?”
Nu stiu de ce, aproape mereu cand citesc despre aceste framantari si cautari de drum, sunt tentat sa spun ceva.Probabil pentru ca sunt, de asemenea, in “cercetare” si cred ca este o stare permanenta atat timp cat esti dispus sa mergi inainte,sa progresezi, atat timp cat “crezi ca tot ce stii e ca nu stii nimic”.
Cu siguranta sistemul romanesc – social, sportiv, administrativ, politic, educational etc. – e departe de a fi macar unul normal pentru epoca in care traim.Am senzatia ca multe din ceea ce se intampla bine in zona este intamplare. Cred ca acesta este motivul pentru care imi place sa constat ca exista tineri care se implica, provoaca polemici,ii invita la a-si manifesta o atitudine pe cei care prea des privesc indiferenti.
In orice profesie oamenii sunt amestecati.Cu atat mai mult cu cat rigorile evaluarii prestatiei sunt atat de aleatorii si mai ales subiective.Desigur, rezultatele spun totul,ele raman, cu ele defilam.Si majoritatea gandim rezultatele in bani.Cand gandirea e pe termen scurt , apar tensiuni generale majore si efectul este cel din racordajul unei rachete de tenis; cand gandirea e pe termen lung, iar banii reprezinta doar mijlocul de a construi ceva durabil, mai e o sansa.Despre ce bani e vorba, mai ales cati?!Totul este relativ.
In urma cu un an-doi, cand s-a retras din circuitul competitional, Tim Henman isi lua ramas de la publicul sau cu remarca autocaracterizanta ca” a fost cel mai bun jucator care putea fi”.Este apanajul celui ajuns intr-o gara mare a existentei sale sa filozofeze astfel.In adolescenta esti obligat sa castigi.Si, conform unui proverb chinez, “copiii sunt oglinda parintilor(antrenorilor, daca ne referim la sport), iar parintii -oglinda copiilor”.
Revenind, ca sa ajungi la un moment dat sa-ti faci un bilant asemanator celui al lui Henman, asta trebuie sa faci- sa te scoli in fiecare dimineata cu bucuria unei noi zile , in care poti fi mai bun decat ieri, sa obosesti de cat de bun poti fi si chiar sa fii.Sa te culci seara cu bucuria ca ai fost muncitor , actor, dar si spectator si ca te indrepti in directia buna.Ce ai inceput azi, poti continua maine.
Antrenorul nu poate fi prestator de servicii, acela cred ca este un instructor, cineva care aplica in decursul unor lectii o suma de cunostinte in schimbul unei sume de bani.Antrenorul este mai mult-insructor , educator,psiholog,amic,creator -in sensul artistic al cuvantului.Recompensa baneasca nu e suficienta , mai ales daca Piata e libera, lucrurile sunt privite strict economic, evaluarea facuta doar pe baza punctelor din clasament acumulate in cateva luni.
Suna banal, dar calitatea morala, profesionala, umana nu ti-o ia nimeni, atat timp cat nu permiti acest lucru.
Cu drag, yo, mam