Civilizatia egipteana a momentului se poate defini ca si un conglomerat a doua civilizatii diferite: lumea araba si occidentalismul european. Isi pastreaza traditiile si simplitatea prin diferentierea tuturor lucrurilor de tipul ?alb sau negru?, recurgand insa la libertatea si deschiderea necesare supravieturii prin adaptarea generala la turismul europeanului cautator de servicii bune si vreme mereu calduroasa.
Si asta o simti din prima clipa in care pasesti in furnicarul Cairo sau alegi sa iti continui calatoria in zone mai indepartate cum ar fi peninsula Sinai, Luxor (unde se afla si Valea Regilor),? Aswan si de ce nu oraselele-statiune de la Marea Rosie.
Unul dintre aceste orase se numeste Ain-Sukhna si este situat la aproximativ 120 de km departare de Cairo, fiind de fapt o insiruire de ?resorturi? de sine statatoare in care facilitatile oferite turistilor sunt nenumarate: hoteluri, piscine, plaja cu acces la Marea Rosie, activitati acvatice, terase, baruri, restaurate, gradini imense, bazar, terenuri de tenis, squash, fitness, sauna, masaj si cate si mai cate. Sigur, am uitat si de prezenta internet-ului, o facilitate oferita si ea tot contra cost. Caci nimic nu e gratis.
Am ajuns in Ain-Sukhna traversand Cairo pe un traseu ce a avut punct de plecare un resort asezat undeva la km 55 al Alex Desert Road (drumul prin desert spre Alexandria), am facut cu mana piramidelor, am traversat Nilul, am cascat ochii la imprejurimile in constructie si apoi am suportat cu brio drumul brazdat in relieful uscat presarat cu nisip, roci si tot felul de pietris. Intr-un final intre doua dune de nisip uriase si-a facut aparitia orizontul albastrui; ?in front of us is the sea, the Red Sea?.
Asa cum e dat sa fie cand ajungi intr-un loc pentru prima data simturile au fost asmutite la maximum cercetand fiecare centimetru patrat, aruncand inauntrul camerei foto cliseele impresionante pentru ca ulterior sa le poti revedea. In orice directie ai fi privit un contrast inimaginabil iti umpleau ochii, cand pustietate dublata de ariditatea sufocanta, cand o oaza de verdeata plina de palmieri si viata.
Dupa secvente multiple de acest fel am facut la dreapta pe un drum pietruit strajuit in plan indepartat de caramizi peste caramizi si atata tot, iar in plan apropriat de aceiasi palmieri inalti, oprind la un moment dat in fata unei bariere improvizate prinse cu un fel de sarma. ?Unde suntem?? putea fi cules intr-un mod anxios de pe buzele tuturor, o dilema a carei intensitate initiala a fost disipata cateva minute mai tarziu cand ni s-a permis intrarea in paradis. ?Maiculitza!? ce priveliste mirifica se intindea inaintea noastra, reversul putand fi rostit daca ne uitam in spatele nostru. Contrastul bata-l vina!
Ajunsesem intr-un alt colt de lume.
Zvarluca rosiatica ce stapanea cerul ne-a atentionat, in liniste ce e drept, ca el insusi este regele, dandu-ne posibilitatea de a ne strecura printre umbrele sterse desenate pe cimentul incalzit sau de a ne cuibari in singurul refugiu la indemana: camera hotelului. Cat era ziua de lunga nimic nu indraznea sa provoace soarele, nici chiar un singur nor razvratit, intreaga suflare umana alegand sa astepte primele semne ale serii cand seva incepea sa curga pe ritmuri de muzica transformata aproape zilnic in spectacol. Dansurile traditionale ne-au incantat privirile in fiecare moment descoperind in acelasi timp o latura nevazuta: egiptenii stiu sa se distreze la maximum cu minimum de atmosfera.? ?Sufi dancer?, un showman ce s-a invartit timp de peste 10 minute in continuu in timp ce executa tot felul de acrobatii cu propria vestimentatie, precum si dansatori degizati in diferite personaje sunt marturii. Si amintiri vii, totodata.
?Seara trece repede la Marea Rosie ?
Si te trezesti deodata dimineata gata de o noua aventura, caci ziua este extrem de lunga. Micul dejun inclus si cele cateva raze toropitoare culese in plin isi fac efectul asupra lesului dezmierdat impingand fortat la inca o zi de adaptare.
Probabil ca daca nu ar fi fost tenisul urmatoarele randuri ar fi fost pline cu relatari traite pe toata durata zilei, insa antrenamentele si meciurile oficiale au blocat experienta la Marea Rosie pana seara cand cina si atmosfera de petrecere isi intra in drepturi.
Ca sa nu trec peste experienta tenisistica atat de repede pot spune cu umor ca daca vreti adrenalina ?come to Egypt my friends!? . Terenurile iti testeaza reflexele si viteza de reactie la orice schimb de mingi, tusele sunt din var si complet strambe (!!!), amenajatorii de teren sunt cativa pustani ce ulterior au devenit si copii de mingi ce exact cand iti era lumea mai draga numai asta nu faceau, iar arbitrii aplica regulamentul dupa ochi. Bineinteles al lor. Daca mai ai si vreun meci de trei seturi in miezul zilei si mai auzi si vreun orbecait de la vreo moschee sau ceva muzica la un radio antic ? te apuca tenisul, nu gluma 🙂
Si, de ce nu, de-a dreptul incredibil si extrem de amuzant a fost faptul ca pentru prima data am vazut o jumatate de teren udata de 5 oameni cu un singur furtun si anume unul stropea iar alti patru tineau furtunul.
Inainte de a termina articolul, va pot asigura ca apa marii are o cu totul alta culoare decat o sugereaza denumirea de Red Sea: albastruie, extrem de limpede si numai buna de o balaceala in luna aprilie.
Contrastul, inca o data, e de vina!
PS: in curand voi posta si cateva poze si filmulete capturate atat in Cairo cat si la Marea Rosie.
Cu drag,
One reply on “Viata la Marea Rosie”
[…] Continuare a articolului “Viata la Marea Rosie”… […]