Atat de aproape ca si scor de castigarea titlului, dar atat de departe ca si ce se putea juca intr-o finala de dublu de grad unu de juniori. Pentru a doua oara consecutiv in cateva zile o finala de dublu este irosita datorita oboselii acumulate, dar asta este. Punctezi inca o data ceea ce este de notat, ramai cu un pic de dezamagire ca ai fost atat de aproape si mergi mai departe. “The winner takes it all”…
Saptamana tenisistica in Asuncion se aproprie cu pasi repezi catre final, cu bune si rele, cu calduri insuportabile si tantari, cu meciuri castigate si pierdute, dar cel mai important cu puterea de a merge mai departe. Esecul il suport mai greu, mai ales in aceste faze avansate, dar exista de fiecare data si parti luminoase ale intunericului pe care personal il descopar in aceste momente. Exista fara doar si poate un progres inregistrat in fiecare zi, exista bucuria prezenta pe fata lor, exista multe amintiri fumoase ce nu se pot reproduce prin scris. Despre Asuncion nu pot spune multe, dar poate intr-o alta etapa a vietii ii voi fi oaspete inca o data si atunci voi reusi sa il vizitez indeaproape.
In putinul timp petrecut in afara camerei de hotel am reusit cu brio sa monitorizez cativa jucatori ce mi-au atras atentia, dar un pitic din Chile m-a vrajit. In competitia de dublu baieti 14 ani, intr-una din zile, pe unul din terenuri se juca un meci oficial. Trecand pe langa teren pur simplu observam trei vlajgani ce faceau cu mingea ce vroiau si din cand in cand o chestie mica ce arunca mingea peste. Am crezut ca este o gluma, dar oprindu-ma si observand mai atent am vazut ca totul era pe bune. Nu m-am putut abtine si cred ca pentru cateva minute am exclamat constant catre Ema:”nene, asta e mic tare”. Sa dea naiba daca nu era mai mic ca fileul si lovea mingea de trei ori mai bine ca mine 🙂 Glumesc, dar a fost extraordinar ce am vazut. Tenis fara frontiere in Asuncion, iar cand spun asta spun de lupta inumana cu caldura, de faptul ca organizatorii au avut trei categorii de varsta in subordine, de faptul ca la un asemenea balamuc de oameni totul a mers ceas ( cu unele exceptii de arbitraj ).
Astazi am abordat si ceva traditional in imbracamintea personala mergand la finala in tricolor, cu o sapca albastra, un tricou galben si un sort rosu, dorind intr-un fel sa aduc ceva noutate in derularea evenimentelor ce le anuntasem ca si un pic impotriva. Nemultumitului i se ia darul de fiecare data, dar ce pot face eu daca a castiga cupa este ceea ce imi propun? Si maine e noua zi…
Ne pregatim pentru Sao Paulo si agitatia infernala de acolo, pana atunci numai bine,
Cu drag,