Plouase destul de mult in acele zile de inceput de octombrie incat meciurile programate se mutasera in sala Centrului National de Tenis. Era tarziu in noapte cand inca se mai auzeau zgomotele mingiilor basicate de scrancetele hapsanilor de medalii, nostalgii ale trecutului ce ma-ndeamna sa astern ceva mai mult pe foaia de hartie.
Finala Campionatului National pe Echipe Senioare isi tragea rasuflarea infranata de iluziile mele ca poate uneori visezi si altceva in afara de ambitii, dorinte, pofte. Aveam impresia ca cineva ma impingea mereu de la spate sa asist la ceea ce anii punctasera intr-o cu totul alta directie; fara prea multe posibilitati de scapare simteam racoarea serii cum imi usca transpiratia usoara napadita pe frunte. Bezna noptii imi daduse un knock out emotional simplu, scurt si intens.
Tinusem inca o data medalia de campion in mana ? insa o cu totul alta ipostaza. Fusesem director de turneu ce premiase campionii, un simplu intermediar de hartie in drumul medaliei spre caminul final. Cu ciuda stiam ce bine e in partea cealalta a celui rasplatit, secventele pastrate in carcasa de la purtator fiind un martor destul de obiectiv.
Aveam insa sa inteleg ca uneori deciziile atrag dupa ele si consecinte; aveam sa inteleg ca am ales federatia; aveam sa inteleg ca Olimpia nu mai era campioana asa cum eram obisnuit cu ea pe teren; aveam sa inteleg, ca, intr-un fel, pierdusem pe puncte.
Incepusem acest articol in minutele imediat premergatoare finalului acelei nopti de tenis, manat poate si de similitudinea ipostazelor diferite ce tocmai se scursesera ? intr-un fel am facut bine ca a ramas doar textul atasat ciudat in forma de titlu intrucat de atunci si pana acum experintele au curs inainte anagramate de invataminte si, de ce nu, amaraciunea unor zile din trecut.
La cateva zile distanta, departe de fenomenul intrecerilor pe echipe, Moscova imi ocupa din plin secundele de existenta. O noua ipostaza imi infuleca in liniste timpul si starile incercand sa indese galopant de repede informatii peste informatii. Congresul European al Antrenorilor a fost sa fie un capitol aparte atasat tacit la fisa postului, un know how infestat subtil ? il voi impartasi si voua, in viitorul ce va avea sa vina.
Obosit de task-urile zilnice imi plimbam caroseria umana prin hotelul moscovit in cautarea liftului salvator ce avea sa ma duca la barlogul de refacere. Frigul naprasnic si traficul infernal imi scursesera si ultimele dorinte de a gusta orice avea de oferita capital rusnaca ? si totusi ?
Tehnologia incorporata intr-unul din telefoanele mobile aruncate in voie in buzunarul de la haina incepuse sa isi demonstreze utilitatea practica bazaind ritmat. Cu greu si cu destula lene am incercat sa verific ce am primit si de la cine ? acasa, Olimpia cucerise titlul pe echipe la junioare, veste ce a aruncat in hazard orice, cu atat mai mult cu cat medalia de aur isi urma drumul batatorit in ultimii patru ani spre cele 2 terenuri din Iancului 128 A.
M-am bucurat enorm de reusita fetelor, a fratelui meu, a celor ce au fost aproape si a faptului ca echipamentele Topspin au stralucit inca o data impreuna cu aurul national si zambetele campionilor. Intr-o cu totul alta ipostaza am simtit fiorii izbandei, sentimente aparte ce, egoist vorbind, pe undeva cred ca o parte imi apartin. Bravo lor, bravo campionilor!
? si totusi ? stiam ca semnalul final al inceputului de drum fusese dat. Proiectele trecutului predau stafeta celor incepute in federatie.
Adunarea Generala a Federatiei Romane de Tenis de acum cateva zile a fost faultata absurd in afara careului de asi de fantome ale unui alt sport. Schimbarile de structura la care s-a lucrat, schimbarile de sistem la care s-a muncit au fost facute cunoscute celor 120 de cluburi din 190 si ceva cat cuprinde harta Romaniei ? nu insa si suficient de multe sa impinga statistic un cvorum in legalitatea actului consfintit oficial in a aproba ceea ce doreste majoritatea si mai putin ranitii in orgoliu. Vremea insa curge-ncet.
Ultimii ani au brazdat adanc si au impins in corzi tenisul la statutul de sah politic. Se vorbeste din ce in ce mai putin de tenis in Adunarile Generale si mai mult de procese intentate, procese verbale atacate, sicanari si tot felul de strategii care tin in sah o parte doar pentru ca cealalta are prea mult timp de orice ? si mai putin de tenis.
N-as incepe sa dezvolt chestiunea asemenei chibitului autohton intrucat si asa scriu din ce in ce mai putin pe blog incat, dintr-o noua ipostaza, prefer sa imi cheltui energia pe ceva mai productiv.
Nu pot insa sa nu remarc vocea celor multi: ?cum bah, a dat telefoane sa nu vina lumea la AG? Si tocmai el care s-a si autopropus pe lista de vicepresedinti nu a venit nici macar sa isi sustina punctul de vedere, dar la tribunal se da cocos? Pai daca nu ii convine sa mai vina o data in sala sa ii repetam votul ca asa poate o sa inteleaga? ? culminat cu ?bah, ce spuneti daca venea azi si il votam toti sa vedem cum se dadea singur in judecata ca nu e de acord cu hotararea AG asa cum o face de cand s-a schimbat caruta?.
Oau ? si asta ustura, dar fiecare doarme cum isi asterne. Despre asta insa probabil vom mai vorbi.
Cu drag,