Nostalgia unei zile de 17 octombrie

E devreme si ma uit pe geam cum sta sa ploua in timp ce incerc sa pun cap la cap diverse informatii. Incerc sa apelez la logica si la probabilitati pentru a putea incropi un aluat cat de cat consistent care sa poate rezista atacurilor virusilor gripei ce cloceste in atmosfera. Incerc … si am o zi inainte sa cred ca pot schimba ceva.

Cumva stiut de mine acest inceput de zi difera de ultimele ultimilor ani trecand subtil in nostalgia trecutului. Nu e vina mea ca deschid cutia amintirilor, ci a telefonului caruia ii zbarnie reminder-ul setat la randul lui de atunci si pana acum. Arunc un ochi pe ecranul luminat intermitent si instantaneu pis ochii cu lacrimi statute.

Afara ceata isi face de cap aruncand la atac cate o pala razleata de ploaie marunta. S-a schimbat pana si acest cadru insorit al unei zile de 17 octombrie ajungand sa traim contrariul. Cui sa spui ca poate azi asteptam soarele? Poate, in soapta, numai lui cel caruia ii datorez amintirile. L-am uitat cu totii de parca nici nu a existat.

S-au alterat multe, unele au ramas insa la fel.

Olimpia Bucuresti ridica cupa de Campioana Nationala pe Echipe Senioare in sportul numit tenis in jurul acestei date in care obisnuiam sa il daruim ca si cadou dansului. A ramas astfel ziua, a ramas astfel amintirea, numai este insa omul. Raman reperele incrustate in tinichele, medalii, cupe si … din in cand in mintea unui muritor.

Azi eram obisnuit sa primesc un zambet cald dublat de o privire blanda din partea celui ce a fost Octavian Dimofte. Era ziua dansului. Primesc in schimb injuraturi, amenintari, imbranceli si flegme din partea celor ce atunci stiau ca azi e o si mai speciala irijandu-se in oameni de sport. Amandoua au legatura cu acelasi Tavi, diferenta insa e ca dansul stia sa faca diferenta intre interes, sport si valoare.

Cuvintele devin din ce in ce mai greu de scris. Am o singura dorinta: ca in aceeasi zi de 17 octombrie dansul sa se uite in jos sa vada cum arata ceea ce a fost.

Cu drag,