Nu joc cu sportivi mai slabi pentru ca imi pierd timpul. Antrenament, aceeasi baza, acelasi antrenor. Sigur, aceiasi parinti.
Nu inainte de ora 11, pe terenul 3, contra locului 149 la 12 ani (slab frate !?). Meci oficial, o alta baza, acelasi antrenor. Bineinteles, aceiasi parinti; ?’n plus si bunicii.
Sunt lucruri care se fac si care nu duc undeva. Sunt initiative infundate.
Imi aduc aminte ca la momentul respectiv nu intelegeam copilul, desi sportivul antrenat isi dadea silinta sa demonstreze ca a progresat atat de mult incat nu reusea decat o schimonoseala vizibila. Juca pe puncte. Si contra unui adversar mai slab. Parintii agitati si ei pe margine. Aproape totul un calvar. Iar conditiile erau dificile, mingiile parca erau prea tari, terenul plin de gropi, gardul prea aproape. Totul impotriva. ?Bine ca a castigat in final si am rasuflat usurati. Recunosc, am trecut prin astfel de momente si nu e ceva placut.
Avem tendinta sa gandim progresul prin depasirea permanenta a unor obstacole exterioare din ce in ce mai puternice. Fata de ce? Iar asta mi se pare o intrebare foarte buna.
Daca raspunsul este fata de mine, intrebarea ar fi: care este nivelul meu?
Daca raspunsul este fata de nivelul celorlalti sportivi, intrebarea ar fi: care este nivelul meu in comparatie cu ei?
Daca raspunsul este ca asa spune antrenorul, intrebarea ar fi: ?cat de bine imi apreciaza antrenorul nivelul?
As fi putut folosi si termenul de ‘valoare’, insa am invatat in timp ca termenul trebuie definit la randul lui si in special raportat la ceva. Si revenim.
Cred ca inainte de a aplica stimuli externi este oportun sa dezvoltam si sa intarim interiorul pana la un anumit nivel care sa ofere siguranta unor pasi fermi, fie ei de orice fel si in orice directie. Si care sa confere raspunsuri masurabile despre cine suntem, ce putem si ce am putea. Am invatat in timp si ca negatiile pot fi tranformate in lucruri pozitive.
Incercati sa comunicati cat mai mult mult fara a folosi negatiile si veti reusi sa va abtineti foarte putin (as fi putut spune mai simplu ca NU veti reusi). Sensul comunicarii devine o provocare si mai putin o situatie de fapt. E un exercitiu interactiv pe care l-am incercat cand eram indragostit. Nu radeti, indragostit de tenis vroiam sa spun. Si revenim, din nou.
Sa joci cu un adversar mai bine pregatit inseamna in multe cazuri sa devii un partener de antrenament perfect pentru ca in timp ce tu vrei sa faci o figura buna, adversarul isi face temele. Pe scurt, un rol de cobai.
Sa joci cu un adversar mai putin pregatit ar insemna un schimb de rol, dar si o situatie din care poti invata sa joci cu mingea ce vine mereu diferit, la o alta lungime si inaltime si bat-o vina, de multe ori nu la indemana.
Amandoua sunt situatii adaptative ce creeza un cadru benefic invatarii. Din amandoua copilul percepe nuantele necesare devenirii unui sportiv cu arme in functie de situatie si din amandoua antrenorul poate invata ca e timpul sa faca si ceea ce nu face. Altfel, antrenamentul va curge lin si meciul va ramane un chin.
Exista totusi si o ultima intrebare: care e nivelul meu?
Cu drag,