O finala de grand slam de juniori, o finala de turneu futures fete, patru din cinci finale ale unui campionat national individual de juniori si o selectie pentru europene juniori au brazdat din plin ultimele patru saptamani ? am si uitat cum e sa mai asterni impresii, prins ca intr-o gheara de permanentele lucruri de rezolvat ce apar acasa, minute bune ce au impins zilnic scrisul la coada prioritatilor. Cineva imi tot spune mereu: ?omu? asta daca nu are ce face isi ascunde hainele si dupa le cauta pana le gaseste? , eu personal impartasindu-i realitatea spusa asemeni unui cadru permanent in care nu stau cat e ziulica de lunga, plusand oarecum ostentativ ca pentru a primi trebuie sa dai. Cat si cum, nimeni nu stie, dar cu siguranta exista un echilibru fin undeva acolo in acest imens dezechilibru simtit si retrait zilinic.
Printre turnee si sportivi, in sfarsit dupa ceva ani buni, in aceste saptamani trecute, cocotat pe un gard am putut rasufla usurat la sfarsit: ?am reusit!? Printre titluri si medalii, printre orele de munca si sutele de mingii urmarite alaturi de sportivi, un altfel de succes si-a facut loc in golul insetat de reusita personala. Reamenajarea gardului imprejmuitor al terenurilor bazei Iancului unde sportivii pasesc zilnic la antrenamente a atins faza de finalizare, un lucru marunt ce pentru multi pare banal, un rezultat ce insa nimeni nu il intelege decat, poate, cand decodeaza datele si greutatile existente. Ma bucur insa ca ceea ce am spus a fost realizat, o promisiune dusa pana la capat ce construieste inca ?ceva? in acest carusel murdar al furtului calificat sub orice forma. Ramane ?ceva? in urma, asa cum mi-am dorit ?
Acum constat cu amaraciune ca timpul a trecut repede de la ultima minge a finalei de juniori de la Paris, agatat solid in a cincea saptamana innodata din sirul deja existent , undeva in gara Bordeaux, in drum spre o noua halta a tenisului. Totul a fost sters cu buretele de pe tabla cotidiana, ramanand o arhiva de amintiri gata de a fi de redeschisa ori de cate ori va fi nevoie de acum incolo. Si asta e ?ceva?, nu?
Un zgomot infernal de locomotiva frantuzeasca imi baraie timpanele de cateva secunde indreptandu-mi gandurile departe. Urmaresc in stanga si in dreapta pasivitatea cu care fiecare isi croieste drum dupa niste coordinate ascunse, cautand cu disperare codul ce imi trebuie pentru a sparge lacrimile umane vazute cu coada ochiului la cineva ce dintr-o dorinta uriasa exprima pasivitate. Sunt deja prea multe minutele de cand debusolarea personala isi traieste in libertate dezmatul incat, poate, singura solutie e o lacrima de parere de rau revarsata de aceasta data de catre omul de margine in tandem cu omul din teren. Nu am crezut niciodata ca voi vedea o lacrima din neputinta ce ascunde un efort urias de vointa, caci am trait prea frumos printre lacrimile de bucurie ale ultimilor ani sau prea intens printre lacrimile de durere ale disparitiei persoanelor dragi. Insa niciodata nu e prea tarziu pentru prima data ? desi, mai bine niciodata o astfel de traire umana.
Trenul a zbughit-o umil. La fel si gandurile mele. Sunt aici, desi asi fi putut fi in alt loc. Tot gata de turneu. Si asta e ?ceva? al dracului de naspa, sa percepi cum totul se imparte simplu in doua, trei sau mai multe bucati. Ma simt ca o moneda ce isi exprima clinchetul zgomotos si apoi ranjeste cu o fata la soare si cu alta la pamant. Si nimic mai mult. Oftez si doar atat ?
Nu pot sa nu scriu, la sfarsit, ?ceva? contradictoriu vazut la nationalele de juniori: in atatia ani de citit tablouri de turnee nu am intalnit ca un sportiv acceptat pe tabloul de calificari in baza clasamentului la zi sa fie desemnat cap de serie pe tabloul principal al aceluiasi turneu, fara ca acesta sa fi facut inscriere tarzie si astfel sa fi beneficiat de clasament!!! Cum e posibil? A aplica in calificari un clasament intern si apoi a schimba pe tabloul principal cu un alt clasament nu se regaseste in nici un regulament al vreunei competitii de gradul 5 ITF de juniori ? pe cand aici vorbim de nationalele Romaniei, ceea ce dpdv personal e grav, foarte grav.
Cu drag,
Printre turnee si sportivi, in sfarsit dupa ceva ani buni, in aceste saptamani trecute, cocotat pe un gard am putut rasufla usurat la sfarsit: ?am reusit!? Printre titluri si medalii, printre orele de munca si sutele de mingii urmarite alaturi de sportivi, un altfel de succes si-a facut loc in golul insetat de reusita personala. Reamenajarea gardului imprejmuitor al terenurilor bazei Iancului unde sportivii pasesc zilnic la antrenamente a atins faza de finalizare, un lucru marunt ce pentru multi pare banal, un rezultat ce insa nimeni nu il intelege decat, poate, cand decodeaza datele si greutatile existente. Ma bucur insa ca ceea ce am spus a fost realizat, o promisiune dusa pana la capat ce construieste inca ?ceva? in acest carusel murdar al furtului calificat sub orice forma. Ramane ?ceva? in urma, asa cum mi-am dorit ?
Acum constat cu amaraciune ca timpul a trecut repede de la ultima minge a finalei de juniori de la Paris, agatat solid in a cincea saptamana innodata din sirul deja existent , undeva in gara Bordeaux, in drum spre o noua halta a tenisului. Totul a fost sters cu buretele de pe tabla cotidiana, ramanand o arhiva de amintiri gata de a fi de redeschisa ori de cate ori va fi nevoie de acum incolo. Si asta e ?ceva?, nu?
Un zgomot infernal de locomotiva frantuzeasca imi baraie timpanele de cateva secunde indreptandu-mi gandurile departe. Urmaresc in stanga si in dreapta pasivitatea cu care fiecare isi croieste drum dupa niste coordinate ascunse, cautand cu disperare codul ce imi trebuie pentru a sparge lacrimile umane vazute cu coada ochiului la cineva ce dintr-o dorinta uriasa exprima pasivitate. Sunt deja prea multe minutele de cand debusolarea personala isi traieste in libertate dezmatul incat, poate, singura solutie e o lacrima de parere de rau revarsata de aceasta data de catre omul de margine in tandem cu omul din teren. Nu am crezut niciodata ca voi vedea o lacrima din neputinta ce ascunde un efort urias de vointa, caci am trait prea frumos printre lacrimile de bucurie ale ultimilor ani sau prea intens printre lacrimile de durere ale disparitiei persoanelor dragi. Insa niciodata nu e prea tarziu pentru prima data ? desi, mai bine niciodata o astfel de traire umana.
Trenul a zbughit-o umil. La fel si gandurile mele. Sunt aici, desi asi fi putut fi in alt loc. Tot gata de turneu. Si asta e ?ceva? al dracului de naspa, sa percepi cum totul se imparte simplu in doua, trei sau mai multe bucati. Ma simt ca o moneda ce isi exprima clinchetul zgomotos si apoi ranjeste cu o fata la soare si cu alta la pamant. Si nimic mai mult. Oftez si doar atat ?
Nu pot sa nu scriu, la sfarsit, ?ceva? contradictoriu vazut la nationalele de juniori: in atatia ani de citit tablouri de turnee nu am intalnit ca un sportiv acceptat pe tabloul de calificari in baza clasamentului la zi sa fie desemnat cap de serie pe tabloul principal al aceluiasi turneu, fara ca acesta sa fi facut inscriere tarzie si astfel sa fi beneficiat de clasament!!! Cum e posibil? A aplica in calificari un clasament intern si apoi a schimba pe tabloul principal cu un alt clasament nu se regaseste in nici un regulament al vreunei competitii de gradul 5 ITF de juniori ? pe cand aici vorbim de nationalele Romaniei, ceea ce dpdv personal e grav, foarte grav.
Cu drag,