…. to see that every athlete is trying to do more when we are talking about his/her work. Not working harder or spending more time on the court willing to improve the game. Just working on his/her image as a valuable athlete when the occasion rises…
As dori din suflet sa se realizeze pe viitor acest “switch” constructiv in mentalitatea sportivilor ( si nu numai ) ce viseaza ca valoarea lor sa fie cunoscuta sau recunoscuta, dar oare e posibil?
Sportivii pot fi recunoscuti relativ usor in mediul social prin ceea ce reprezinta ei in mod evident ca bodylanguage, dar mai putin prin prisma rezultatelor sportive inregistrate in fiecare ramura sportiva. Trecem zilnic unii pe langa altii, la metrou, prin tramvai, pe strada si … unii dintre trecatori pot fi adevarate valori, dar cine stie asta?
Cei ce ar trebui sa se ocupe cu acest mic segment al sportului ignora din diferite motive sa o faca. Si asta in toate domeniile, fie ca vorbim de sport, arta, olimpici la invatatura…etc. Nu stim sa aducem la lumina valoarea si se pare ca putini sunt cei ce si doresc sa o faca prin a incepe simplu sa invete cum sa o faca. Aspectul comercial al oricarui material de promovare lasat pe masa unui redactor sef este intotdeauna schimbabil in functie de interese, iar ceilalti ce mai pot face cate ceva nu au timp, bani, chef …
I’d like … sa se poata schimba ceva din toate astea, iar miracolul exista. Cred cu tarie ca atunci cand dorim sa construim exista intotdeauna solutii, este doar o chestiune de alegere ulterioara. Valorile sunt ignorate constant intr-o societate unde barfa se vinde mai bine decat valoarea internationala si asta se poate schimba greu, pentru ca, probabil si ziarul trebuie sa supravietuiasca, insa cei ce obtin mai mult au si ei partea lor de vina. Nimeni nu se inghesuie sa scrie pe sticla ceea ce munca depusa a produs, dar in nici un moment EI, SPORTIVII, nu vor sa schimbe ceva din aceasta situatie. Asteapta in continuare ca nepasarea sa se transforme, desi ei pot lupta pe cont propriu cu un segment ce intregeste efortul imens depus.
Vad sportivi ce muncesc zilnic sa se perfectioneze pe terenul de sport, dar atat de putin sunt interesati sa continue acest proces si in afara lui. Pornind de la pregatire fizica insuficient facuta, refacere, vitaminizare, in multe cazuri stretching elementar si chiar dus dupa antrenament si continuand cu viata personala. Observ de asemenea familii ce infometate de succes sportiv incalca atat de multe din ceea ce omul e capabil sa faca, egalizand constant denumirile de “om” cu cea de “sportiv” si ignorand faptul ca “a indruma” este totusi diferit total de ” a trebui sa…”, cu atat mai mult cu cat omul face sportul, nu sportivul. Pentru a progresa credeti ca e mai bine sa lovim inca 100 de lovituri de dreapta peste program sau a juca un joc de baschet cu colegii? Credeti ca e mai constructiv sa alergi inca 1 ora in loc sa faci o alta activitate?
Raspunsurile cu siguranta sunt impartite, dar dezvoltarea umana axata pe mai multe planuri in mod constant este o realitate de netagaduit. Cati sportivi de performanta ati vazut facand si altceva? Stiu, nu e timp…oare? In timp ce afara “omul-sportiv” scrie pagini intregi in competitie, ai nostrii renunta la scoala pentru a face sport. Altii incep o viata de familie si lupta si pe plan sportiv, altii fac tot felul de voluntariate si cate si mai cate… Noi insa ne incapatanam sa facem performanta si atat, cu prea putine activitati conexe ce dezvolta implicit si segmentul sport.
Adultul influenteaza copilul sa renunte la universul infinit in favoarea sportului transformandu-l doar in sportiv si asta, intr-un final dauneaza, pentru ca a fi mai bun pe teren inseamna totusi a fi o persoana mai puternica in viata de zi cu zi, iar fara a umple camarutele goale cu viata sociala, scolara, colegi, prieteni etc, doar o minune poate maturiza personalitati umane.
Este greu sa lupti sa schimbi un sistem ce nu promoveaza, este greu sa lupti cu parintii sa le explici ca “copilul” nu e “sportivul” care trebuie doar munceasca ca robul … dar si mai greu este sa lupti cu sportivii sa ii inveti sa se schimbe EI pentru EI. Miracolul exista si daca nimeni nu vrea totusi sa aloce spatiu si timp pentru valoare, atunci de ce pentru cateva minute fiecare sportiv sa nu incerce sa se autopromoveze? Paginile web personale poate sunt inaccesibile de realizat, dar un blog?
A scrie in mod personal trairi si experiente este o modalitate de a promova valoarea si imaginea, dar, cel putin eu, ma lovesc de o piatra insensibila. De ce nu vor sportivii sa scrie despre ei sau despre ceea ce fac in mod zilnic? Raspunsurile sunt multe, dar rezultatul e acelasi: nimeni nu va scrie niciodata ceea ce se traduce simplu prin valoare.
Maybe in one day few of you will try to change the way it is and you will have the courage to write what really matters. Until then, i am proud to say that few of the players from Olimpia Bucuresti started to promote their daily work being every day like the other players from the contries where being a blogger is something special, not a pain in the ass. You can see the posts at http://olimpiatenis.ro/bloguri/ . Enjoy it!
Cu drag,