E fascinant sa discuti cu parintii, poate cel mai fascinant aspect al muncii unui antrenor. Poate si pentru ca experienta si progresul unui copil depind in mara masura de influenta parintilor in contextul in care timpul petrecut de copii alaturi de parinti este considerabil mai mare decat timpul petrecut de copii alaturi de antrenor. Dar e foarte normal sa fie asa.
Din acest punct, nu exista parinte bun sau parinte rau asa cum un antrenor are obisnuinta de a cataloga un parinte in baza deciziilor luate. Sunt situatii diverse care pot fi analizate, e adevarat. Cred ca la modul general vorbind, un antrenor se simte confortabil sau nu cu modul de actiune al unui parinte.
Majoritatea antrenorilor insa nu au o problema cu parintele, atata timp cat banul se livreaza in termen. Asta e o realitate. La fel cum majoritatea parintilor nu au o problema cand livreaza banul si dicteaza termenii relatiei. O alta realitate.
Realitatea e totusi una pe care o traieste fiecare, iar fiecare alege.
Am observat de-a lungul timpului ca parintii vor ceva cert (rezultate) si antrenorii ofera ceva incert (posibilele rezultate). Ceea ce nu se constientiezeaza prea des este faptul ca parintii au ceva cert (copii) ce il expun unei dorinte personale de succes prin apelarea la sprijinul unui antrenor prea putin interesat de contextul sportiv.
Discutand cu parintii, eroarea nu este din partea lor. Pana intr-un punct, sunt de acord.
Discutand cu colegii antrenori, parintii sunt singurii vinovati. Nu sunt de acord, cu mentiunea ca am intalnit situatii in care au existat erori ce nu au tinut de antrenori.
Undeva, ceva nu se leaga. Sunt prea putini copii care devin sportivi si tot mai putini sportivi devin si campioni. Si tot atatia vinovati cat persoane implicate in pregatirea si suportul copiilor. Punctul meu de vedere:
- prea multa graba din partea parintilor spre ceva cert printr-o tranzitie care tinde sa arda etape
- exista o slaba pregatire si calificare a antrenorilor, in multe cazuri adaugandu-se si un dezinteres perceptibil al acestora fata de procesul de pregatire al copiilor/sportivilor; exista prea multe terenuri si prea putine cluburi, indicand responsabilitatea antrenorilor fata de ceea ce fac si totodata lipsa unui cadru mai organizat de pregatire
- o comunicare constructiva si activa intre parintele vinovat si antrenorul acuzat nu exista, poate doar se mimeaza
Cum principalul factor limitativ in sportul de performanta este dat de accidentari, iar asta in cazul sportivilor care ajung sa tinda spre performanta, ma intreb: unde se grabesc parintii, in special la varstele mici ?
Probabil spre ceva cert. Mult prea putini si reusesc.
Cu drag,