Mi-am propus in trecut sa ajung intr-un anumit punct in viitor. Privesc cele doua ipostaze acum si stiind cate au fost cele prin care am trecut ma reintorc la elanul startului intial, in care desi habar nu aveam cu ce se manaca clipele ce o sa vina, am spus razvratit ca un adolescent hapsan dupa libertate: “gasesc solutii”. Am ajuns in halta planificata, poate mai greu, poate mai obosit, poate mai plin de fire de par alb, poate cum o fi ea realitatea, nici nu mai conteaza …
Lupta pe mai multe planuri ce converg impreuna catre un robotel informatic desemnat de mine in trecut sa devina asemeni flerului personal in viitor este dura fratilor. A gasi solutii in mlastina este un masochism uman dus la extrem, este o urcare a Everestului in picioarele goale, este o lupta cu Goliat, este tot ce se poate mai rau, iar asta e punctul de plecare. Privesti cu optimism viitorul si ignori incertitudinea posibila cu “gasesc eu solutii”, lucruri ce la inceput par puerile, dar atat de solid construite pe masura ce avansezi treapta cu treapta. Te apuca durerile de cap constant si momentele de cumpana cad ca brazii falnici la auzul drujbei din povesti, tragi aer in piept tare si te intrebi: “gasesc eu solutii?”
Drumul e lung si anevoios atunci cand esti cinstit, iar asta ingreuneaza raspunsul. Iti trebuie ceva simplu care insa e eliberat numai in mod complicat daca gandesc ca mine, dar atat de repede daca gandesc ca ei. “Am gasit o solutie” pot spune, dar nu si cea care imi tine capul sus. Renunt repede si merg inainte tot ca mine pentru ca nu exista un “NU” sau un “DA” ferm niciodata, mereu sunt schimbari inoportune in miez de noapte ce dau peste cap planurile logice intocmite in plina ziua, dar parca am intrat pe o autostrada cu sens unic ce inghite kilometri fara a da vreun semnal ca undeva se si sfarseste, adancind durerea interioara si risipind picatura cu picatura fiecare strop de energie.
Zilele trec, anii la fel, pana cand in departare se vede stanca sculptata in pamant, un semn ca am ajuns, poate, la final de voiaj. Imi frec ochii, imi fac o cruce, dar incep sa tremur de emotii ciudate. Oare am ajuns? Oare am fost in stare sa “gasesc solutii”? Pe masura ce ma aproprii de finish o stare ciudata ma acapareaza caci un antagonism puternic pune stapanire pe interior. Am ajuns si ma bucur, dar asta nu insemna ca e gata totodata tot? Prin cate am trecut, nu cred ca o pot lua de la capat inca o data si asta e un sentiment de neliniste, dar totusi trebuie sa indeplinesc ceea ce mi-am propus. Ating stanca, traiesc momentul si gata. Cat ai zice “bau” totul s-a dus pe sleau.
…
Stiu ca e un conglomerat de litere scris tantos. Stiu ca perii textul intr-un fel ciudat. Stiu ca uneori nu se intelege nimic. Stiu asta.
Dar mai stiu ca “voi gasi solutii”. Stiu ca pot. Pentru ca “gasesc eu solutii”. Si dumneavostra o sa o faceti la fel. Pentru ca “o sa gasiti solutii”. Stiu asta. Poate ca debordez de optimism. Poate. Stiu insa ca impreuna “avem solutii”.
Multumesc frumos pentru tot. Celui ce a crezut in “gasesc solutii” . Dar si celui ce va crede in “gasesc solutii”. Primul e un conducator. Al doilea e un antrenor. Multumesc amandorura pentru ca datorita lor am reusit sa “gasesc solutiile”.
Cu drag,
Lupta pe mai multe planuri ce converg impreuna catre un robotel informatic desemnat de mine in trecut sa devina asemeni flerului personal in viitor este dura fratilor. A gasi solutii in mlastina este un masochism uman dus la extrem, este o urcare a Everestului in picioarele goale, este o lupta cu Goliat, este tot ce se poate mai rau, iar asta e punctul de plecare. Privesti cu optimism viitorul si ignori incertitudinea posibila cu “gasesc eu solutii”, lucruri ce la inceput par puerile, dar atat de solid construite pe masura ce avansezi treapta cu treapta. Te apuca durerile de cap constant si momentele de cumpana cad ca brazii falnici la auzul drujbei din povesti, tragi aer in piept tare si te intrebi: “gasesc eu solutii?”
Drumul e lung si anevoios atunci cand esti cinstit, iar asta ingreuneaza raspunsul. Iti trebuie ceva simplu care insa e eliberat numai in mod complicat daca gandesc ca mine, dar atat de repede daca gandesc ca ei. “Am gasit o solutie” pot spune, dar nu si cea care imi tine capul sus. Renunt repede si merg inainte tot ca mine pentru ca nu exista un “NU” sau un “DA” ferm niciodata, mereu sunt schimbari inoportune in miez de noapte ce dau peste cap planurile logice intocmite in plina ziua, dar parca am intrat pe o autostrada cu sens unic ce inghite kilometri fara a da vreun semnal ca undeva se si sfarseste, adancind durerea interioara si risipind picatura cu picatura fiecare strop de energie.
Zilele trec, anii la fel, pana cand in departare se vede stanca sculptata in pamant, un semn ca am ajuns, poate, la final de voiaj. Imi frec ochii, imi fac o cruce, dar incep sa tremur de emotii ciudate. Oare am ajuns? Oare am fost in stare sa “gasesc solutii”? Pe masura ce ma aproprii de finish o stare ciudata ma acapareaza caci un antagonism puternic pune stapanire pe interior. Am ajuns si ma bucur, dar asta nu insemna ca e gata totodata tot? Prin cate am trecut, nu cred ca o pot lua de la capat inca o data si asta e un sentiment de neliniste, dar totusi trebuie sa indeplinesc ceea ce mi-am propus. Ating stanca, traiesc momentul si gata. Cat ai zice “bau” totul s-a dus pe sleau.
…
Stiu ca e un conglomerat de litere scris tantos. Stiu ca perii textul intr-un fel ciudat. Stiu ca uneori nu se intelege nimic. Stiu asta.
Dar mai stiu ca “voi gasi solutii”. Stiu ca pot. Pentru ca “gasesc eu solutii”. Si dumneavostra o sa o faceti la fel. Pentru ca “o sa gasiti solutii”. Stiu asta. Poate ca debordez de optimism. Poate. Stiu insa ca impreuna “avem solutii”.
Multumesc frumos pentru tot. Celui ce a crezut in “gasesc solutii” . Dar si celui ce va crede in “gasesc solutii”. Primul e un conducator. Al doilea e un antrenor. Multumesc amandorura pentru ca datorita lor am reusit sa “gasesc solutiile”.
Cu drag,