M-am uitat pe un dosar ingalbenit de vreme ce indica faptul ca in trecut antrenorul de tenis isi respecta meseria. Era fisa personala a lui Daniel Dobre, pe atunci elev. Azi antrenor.
Scrisa de mana. Si destul de stufoasa. Extrem de multe informatii utile.
Timp de cateva minute m-a furnicat o senzatie antagonica: dispret pentru ceea ce se intampla azi si admiratie pentru ca se putea in vremurile de atunci. Lui aproape ca nu ii venea sa creada, tocmai ce o primise. Era bucuros oricum. Avea si de ce.
Acum 20-30 de ani si in Romania se faceau lucrurile care se faceau si de catre altii in afara granitelor. Nu era nimic complicat si nici diferit. La atatia ani distanta ei folosesc editarea & arhivarea electronica, iar noi deschidem cu greu calculatorul (daca si avem asa ceva). Nu elogiez trecutul, insa el a produs efecte si calitate in baza, iata, a unui proces deloc la intamplare. Azi … totul e un harcea-parcea.
Ca si parinte, as fi ingrijorat pe mana cui dau copilul si mai putin banii.
In timp ce numarul sportivilor legitimati a scazut, numarul antrenorilor de tenis a crescut. Si creste in continuare. Dintre ei sunt prea putini antrenori care scriu, in fapt ii numeri pe degete. Nu de scris pe blog :), ci in fise ale sportivilor. Antrenorul Paul Bozdog are o vorba buna cu partea asta.
Exista si antrenori buni ce nu fac fise. Sunt rari. Ei insa compenseaza vizibil cu ceea ce fac, bazandu-se pe o forma ‘rudimentara’ de administrare a informatiilor. Pentru ei tot respectul, au acel ceva ce nu poate fi invatat in ani de stat pe terenul de tenis. Din pacate, nu stiu cum se face insa ca …
… restul au Facebook. Si atat. Si sunt al dracului de multi.
Draga parinte, cat timp iti vei da copilul la tenis ‘like’-urile vor fi la inaltime. Deschide ochii pentru a spera ca in 20-30 ani o fisa de sportiv nu va fi o opera de arta din vremuri deja apuse.
Cu drag