Categories
Blog

Dubla legitimare

De foarte mult timp structurile sportive subordonate diferitelor autoritati si ministere, pe intelesul comun structuri departamentale cu subventii de la bugetul de stat, isi punctau existenta prin efectuarea de duble legitimari intre ei sau intre ei si restul. Adica acorduri scrise permise de regulamente ce permiteau raportarea unei singure medalii in doua locuri si ca atare obtinerea de fonduri pentru doua sectii ce “imparteau” acelasi sportiv.

La prima vedere, de ce nu !? … daca sportivii aveau de castigat si pe langa ei si un intreg arsenal tehnico-metodic si de conducere. Ce insa se intampla era faptul ca o mare parte din efectele nevazute ale performantelor sportive erau umflarea la propriu a bugetului de stat prin devizul si decontul permanent ale aceleeasi medalii ce figura atat la un club, cat si la celalalt. Adica, legitimare dubla numai la castig si mai putin la sprijin. Sau mai bine zis unii cu munca si altii cu banu’.

Sa spunem ca premierile in sport nu ar fi fost o problema atat de mare daca ele nu ar fi atras dupa sine si sume frumoase pentru un intreg conglomeratul de alte capitole mancatoare de finante: calendar intern, calendar international, pregatire etc. Adica sectii intregi agatate si condamnate la supravietuire zilnica … iar cand vorbim de jocuri sportive, totul se inmulteste cu numarul componentilor echipei.

Si in tenis, inevitabil, fenomenul a fost instalat, sub mai multe forme. In unele cazuri a fost benefic, in altele a fost doar o solutie de a supravietui mai departe. Eu unul nu ii condam, insa nu sunt de acord cu combinatiile de acest fel prin prisma faptului ca pentru a culege trebuie sa si semeni ceva in ograda proprie. In acest fel cluburile mari traiesc inevitabil din culegerea muncii celor ce la un moment dat nu mai pot sustine financiar … prin prisma sistemului.

In acest context, un ordin al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret prevede in mod expres participarea unui sportiv legitimat la una din structurile aflate in subordinea autoritatii in competitiile nationale si internationale oficiale pe ramura de sport doar pentru o singura structura sportiva.

In fapt, termenul de dubla legitimare se trasforma intr-un protocol dintre doua cluburi in care medalia obtinuta va fi raportata doar pentru o singura structura sportiva. Intr-un fel se protejeaza cheltuiala banului public si se incurajeaza parteneriatele intre cluburi, din alt punct de vedere se vor imparti turneele de obiectiv intre doua sectii si astfel tot pe acolo ne invartim, dar la o scara mai mica.

Cu drag,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *