In urma cu aproximativ cinci ani, intr-o luna de februarie friguroasa, eram cantonat undeva in Danemarca la doua turnee ETA under 16 si intamplarea face ca ziua de ieri sa imi aduca aminte de ceva anume, simplu la prima vedere, dar atat de diferit ca si optica de viata sau comert constructiv, daca vreti.
Am facut pe mosu’ si am scos ragacea de copil in oras, sa vada bradul din piata Universitatii, patinoarul de la Unirii, casutele amenajate in jurul lui, pana si pe mosu’ primariei. A mers ce a mers pana i s-a pus pata ca vrea la jocuri acolo “unde am mers cu tata si cu tine” si nu a mai fost chip de pacalit. Hopa in spate si val vartej la jocuri cu destinatia etajul 4 al magazinului Unirii, un amalgam de spatiu cu locuri de joaca pentru adulti, copii, copii mai mici, restaurante si fast-food-uri.
In paralel in trecutul amintit mergeam zilnic timp de o saptamana cu trenul din Copenhaga pana intr-o localitate-satuc numita Rungsted-Kyst si viceversa pentru a participa la turneu intr-un complex sportiv aflat la marginea pustietatii, un complex ce cuprindea doua sali de tenis pe carpeta ( 9 terenuri ), 14 sau 15 terenuri de zgura outdoor, o sala de patinaj-hochei, birouri, inca o sala de nu stiu ce sport si o sala acoperita cu bazin, sala de fitness si un fel de fast-food flancat de cateva masinute de joaca pentru copii.
Ehhh, legaturile sunt multiple intre cele doua evenimente, cu atat mai mult asemanarile si/sau diferentele, dar ceea ce m-a frapat puternic a fost privirea nepotelului la terminarea unui joc.
Aproape in fiecare locusor de joaca sunt aparatele acelea patratoase cu geam de sticla unde bagi o fisa si prin intermediul unui brat metalic terminat cu o gheara din 3 elemente si dirijat de o maneta prinzi cate un maimutoi din maldarul de jucarii aruncate inauntru.
Am bagat o fisa, am prins maimutoiul, dar cum l-a ridicat bratul masinariei, cum l-a aruncat inapoi. “L-am prins Ovidiu, trage repede de el” urmat de “A scapat catelul” si un zambet initial transformat in dezamagire. “Mai baga o fisa, eu vreau catelul” si ordinul a fost executat, cu aceleasi scenariu deplorant. “De ce nu vrea catelul sa vina la mine?” si da-i o explicatie logica, dar degeaba, el vroia catelul, un lucru normal de altfel din moment ce a bagat fisa si il si prinsese. A urmat a treia fisa … nu stiam ce sa fac, sa ii cumpar unul? … “eu il vreau pe ala!” … k … sa mai bag fise … “Da, da, da” , striga nepotelul … cateva zeci de secunde in care societatea a pacalit un copil, iar el acum asa a inteles: “masinaria nu a tinut cu el, catelul era al lui”. A uitat repede, dar ramane imaginea vie.
Cu atat mai mult cu cat in satucul danemarcian al anului 2004 ma aflam tot eu la comanda unui astfel de aparat, ghiftuit de un carnat specific combinat cu o ditamai portie de cartofi prajti si pus pe facut cadouri acasa. Cu cateva zile primisem un sms cu vestea nasterii nepotelului si astfel am zis:”de ce nu, un maimutoi pentru nepotel”. Am luat o fisa si copilul din mine a inceput sa prinda culoare. Yuhuuuuuuuuuuuuu si primul maimutoi, tin minte si acum, alb cu rosu l-am prins din prima. Am mai cerut o fisa, un alt maimutoi. Apoi inca doua, inca doi maimutoi. Si, surpriza, am intins banii pentru inca o fisa, la care un barman gras a intins fisa: “this is for you, it seems you enjoy!” … nici nu am stat pe ganduri, i-am multumit si al naiba aparat, a rasplatit inca o data “munca”. Patru maimutoi platiti si unul gratis, patru fise si tot mai multe rasplate.
Multumesc straine pentru ce am primit atunci, zii multumesc romane pentru ce ai primit ieri. E totusi o diferenta de optica …
Cu drag,
Am facut pe mosu’ si am scos ragacea de copil in oras, sa vada bradul din piata Universitatii, patinoarul de la Unirii, casutele amenajate in jurul lui, pana si pe mosu’ primariei. A mers ce a mers pana i s-a pus pata ca vrea la jocuri acolo “unde am mers cu tata si cu tine” si nu a mai fost chip de pacalit. Hopa in spate si val vartej la jocuri cu destinatia etajul 4 al magazinului Unirii, un amalgam de spatiu cu locuri de joaca pentru adulti, copii, copii mai mici, restaurante si fast-food-uri.
In paralel in trecutul amintit mergeam zilnic timp de o saptamana cu trenul din Copenhaga pana intr-o localitate-satuc numita Rungsted-Kyst si viceversa pentru a participa la turneu intr-un complex sportiv aflat la marginea pustietatii, un complex ce cuprindea doua sali de tenis pe carpeta ( 9 terenuri ), 14 sau 15 terenuri de zgura outdoor, o sala de patinaj-hochei, birouri, inca o sala de nu stiu ce sport si o sala acoperita cu bazin, sala de fitness si un fel de fast-food flancat de cateva masinute de joaca pentru copii.
Ehhh, legaturile sunt multiple intre cele doua evenimente, cu atat mai mult asemanarile si/sau diferentele, dar ceea ce m-a frapat puternic a fost privirea nepotelului la terminarea unui joc.
Aproape in fiecare locusor de joaca sunt aparatele acelea patratoase cu geam de sticla unde bagi o fisa si prin intermediul unui brat metalic terminat cu o gheara din 3 elemente si dirijat de o maneta prinzi cate un maimutoi din maldarul de jucarii aruncate inauntru.
Am bagat o fisa, am prins maimutoiul, dar cum l-a ridicat bratul masinariei, cum l-a aruncat inapoi. “L-am prins Ovidiu, trage repede de el” urmat de “A scapat catelul” si un zambet initial transformat in dezamagire. “Mai baga o fisa, eu vreau catelul” si ordinul a fost executat, cu aceleasi scenariu deplorant. “De ce nu vrea catelul sa vina la mine?” si da-i o explicatie logica, dar degeaba, el vroia catelul, un lucru normal de altfel din moment ce a bagat fisa si il si prinsese. A urmat a treia fisa … nu stiam ce sa fac, sa ii cumpar unul? … “eu il vreau pe ala!” … k … sa mai bag fise … “Da, da, da” , striga nepotelul … cateva zeci de secunde in care societatea a pacalit un copil, iar el acum asa a inteles: “masinaria nu a tinut cu el, catelul era al lui”. A uitat repede, dar ramane imaginea vie.
Cu atat mai mult cu cat in satucul danemarcian al anului 2004 ma aflam tot eu la comanda unui astfel de aparat, ghiftuit de un carnat specific combinat cu o ditamai portie de cartofi prajti si pus pe facut cadouri acasa. Cu cateva zile primisem un sms cu vestea nasterii nepotelului si astfel am zis:”de ce nu, un maimutoi pentru nepotel”. Am luat o fisa si copilul din mine a inceput sa prinda culoare. Yuhuuuuuuuuuuuuu si primul maimutoi, tin minte si acum, alb cu rosu l-am prins din prima. Am mai cerut o fisa, un alt maimutoi. Apoi inca doua, inca doi maimutoi. Si, surpriza, am intins banii pentru inca o fisa, la care un barman gras a intins fisa: “this is for you, it seems you enjoy!” … nici nu am stat pe ganduri, i-am multumit si al naiba aparat, a rasplatit inca o data “munca”. Patru maimutoi platiti si unul gratis, patru fise si tot mai multe rasplate.
Multumesc straine pentru ce am primit atunci, zii multumesc romane pentru ce ai primit ieri. E totusi o diferenta de optica …
Cu drag,