… daca ar trebui sa invat un copil tenis? Azi. Nu ieri, caci imi aduc aminte ce am facut acum ceva timp, destul de vag ce e drept, cu micii invatacei dornici de tenis. Si nici maine, ca nu cred ca as mai avea puterea.
Deci, ce as face eu azi cu un invatacel?
Cred ca l-as invata corect miscarile. O spun oarecum indoit caci cu siguranta parca l-as invata corect deplasarile inainte de toate. Cand ai un copil al altuia poti face ceea ce vrei pana la urma, ca daca strici nu e al tau, iar daca faci bine oricum nu te apreciaza nimeni. Nu? Ce te faci insa daca e copilul tau acel copil din fata ta? Upss, ciulesti urechile bine si aproape ca nu mai faci deloc alandala sau in bataia vantului cald de vara. Incepi sa faci corect. Incepi sa vrei sa faci corect. Incepi sa iti doresti sa faci corect. Incepi sa faci ceva cu totul diferit. Incepi sa te implici?
Si aici am o dilema: ce inseamna “sa inveti corect tenis”?
1. Probabil sa iubesti meseria de invator prin prisma sentimentelor si mai putin a banilor
2. Probabil sa iubesti copilul din fata asemeni copilului propriu tratat egal in fata informatiei si a experientei de viata ce trebuie impartasita
3. Probabil sa il inveti tehnica de lovire in asa hal incat zambetul reusitei sa apara constant. Eficienta. Pragmatism. Usurinta in miscare. Mai putin frumusete. Mai putin estetic. Mai putin ca Federer. Poate mai mult ca “asa cum vrea el”?
4. Cu siguranta sa il inveti sa fie liber pe teren. Ca deplasare. Ca si comportament. Sa fie comfortabil. Sa fie el. Cum e insa el?
5. Probabil sa creezi un nou inceput de materie de predat. Unic. Irepetabil. Cu timp pierdut. Nervi. Rabdare. Ambitie. Nu ale tale ca si invatator. Doar ale lui ca si invatacel.
Ce as face eu pana la urma? Greu de spus. L-as invata ce insemna miscarea sportiva totusi. Cat de corect? Atat cat sa isi atinga scopul. Cand va fi suficient de abil sa stie care este scopul lui? Ehe, pana atunci voi decide EU ce e corect sau nu!!! Uffff si uite asa o luam de la capat, pentru ca a invata nu e totuna cu a face corect ceea ce EU cred si mai putin cu ceea ce EL simte.
PS: eu nu l-as da la tenis pentru schingiuiala. Pentru orgoliu. Pentru satisfacerea vreunui carnagiu interior. Poate pentru altceva. Deocamdata nu am de unde sa stiu. Nu stiu cum e sa ai copii. Ma multumesc sa testez pe ai altora. Asa e corect?
Cu drag,
Deci, ce as face eu azi cu un invatacel?
Cred ca l-as invata corect miscarile. O spun oarecum indoit caci cu siguranta parca l-as invata corect deplasarile inainte de toate. Cand ai un copil al altuia poti face ceea ce vrei pana la urma, ca daca strici nu e al tau, iar daca faci bine oricum nu te apreciaza nimeni. Nu? Ce te faci insa daca e copilul tau acel copil din fata ta? Upss, ciulesti urechile bine si aproape ca nu mai faci deloc alandala sau in bataia vantului cald de vara. Incepi sa faci corect. Incepi sa vrei sa faci corect. Incepi sa iti doresti sa faci corect. Incepi sa faci ceva cu totul diferit. Incepi sa te implici?
Si aici am o dilema: ce inseamna “sa inveti corect tenis”?
1. Probabil sa iubesti meseria de invator prin prisma sentimentelor si mai putin a banilor
2. Probabil sa iubesti copilul din fata asemeni copilului propriu tratat egal in fata informatiei si a experientei de viata ce trebuie impartasita
3. Probabil sa il inveti tehnica de lovire in asa hal incat zambetul reusitei sa apara constant. Eficienta. Pragmatism. Usurinta in miscare. Mai putin frumusete. Mai putin estetic. Mai putin ca Federer. Poate mai mult ca “asa cum vrea el”?
4. Cu siguranta sa il inveti sa fie liber pe teren. Ca deplasare. Ca si comportament. Sa fie comfortabil. Sa fie el. Cum e insa el?
5. Probabil sa creezi un nou inceput de materie de predat. Unic. Irepetabil. Cu timp pierdut. Nervi. Rabdare. Ambitie. Nu ale tale ca si invatator. Doar ale lui ca si invatacel.
Ce as face eu pana la urma? Greu de spus. L-as invata ce insemna miscarea sportiva totusi. Cat de corect? Atat cat sa isi atinga scopul. Cand va fi suficient de abil sa stie care este scopul lui? Ehe, pana atunci voi decide EU ce e corect sau nu!!! Uffff si uite asa o luam de la capat, pentru ca a invata nu e totuna cu a face corect ceea ce EU cred si mai putin cu ceea ce EL simte.
PS: eu nu l-as da la tenis pentru schingiuiala. Pentru orgoliu. Pentru satisfacerea vreunui carnagiu interior. Poate pentru altceva. Deocamdata nu am de unde sa stiu. Nu stiu cum e sa ai copii. Ma multumesc sa testez pe ai altora. Asa e corect?
Cu drag,
2 replies on “Ce as face eu …”
Draga Ovidiu,
Interesant ca iti pui intrebari despre cum ai antrena AZI un jucator de tenis. E cu atat mai interesant ca scrii despre asta si ca arati parintilor si sportivilor ca si tu ca antrenor ai "dubii" despre cum ai antrenat IERI. De fapt "dubiile" eu le vad ca un plus, pentru ca sunt o conditie ca sa poti sa vrei sa "cresti".
Ceea ce am auzit eu ca psiholog sportiv de la tenismeni (nu de top) e faptul ca antrenamentele sunt plictisitoare. Ca "de fiecare data faci numai dreapta, rever si serviciu". Unii se simt bine sa repete "la nesfarsit" aceleasi lovituri, dar altii nu. Le trebuie variatie. Parerea mea e ca variatia nu e greu de gasit daca stii sa asculti la ce spune copilul.
Cat despre antrenamentul tehnic….nu e domeniul meu 🙂
Ziua buna,
Vis-a-vis de antrenamentele stereotipe aveti dreptate, astfel ca unul castiga banul si altul plictiseala. Atata timp cat cel ce primeste plictiseala plateste pentru ea, cel ce primeste banul nu se va opri din a oferi aceste "servicii". Exista poate un remediu viabil ce tine de sistem si anume evaluarea antrenorilor si acordarea de licente ( in afara si separat de gradele de antrenori care sunt o alta latura destul de clar definita ). Cel mai simplu si mai sigur lucru insa ar fi: responsabilitatea sau codul deontologic al antrenorului ( profesorului ). Greu insa.
Dubiile si aparitia lor … exista doua planuri mari asa cum le vad eu:
a) a celor ce nu sunt siguri de ceea ce fac si astfel indoiala permanenta ca ar putea "fi prinsi" isi pune amprenta
b) a celor ce stiu ceea ce fac, dar din responsabilitate analizeaza permanent solutiile, sunt cei ce sunt siguri de calitatea informatiei oferite, dar oarecum indoielnici ca este in concordanta cu fiecare sportiv si posibilitatile acestuia.
Fara doar si poate dubiile sunt constructive atata timp cat le preiei ca feedback pozitiv, intreband retoric: exista om fara dubii? Eu am intalnit pana acum cateva persoane: "faci ca mine si esti in prima suta mondiala" … oau si de fapt nimic nu s-a intamplat.Timpul a trecut intre timp si …? Nici urma de dubiu. Ca de obicei si acest lucru apare, poate, tot la cei ce fac intr-un fel sau altul si treaba 🙂 Exceptie fac persoanele de fata.
Cu drag