Salile din Franta au toate ceva in comun: tenis si frig de crapa pietrele. Nu inteleg de ce ii intereseaza atat de putin corpul uman in dauna rationamentului financiar, insa ce poti comenta cand esti pe teren advers ?! Joci sau pleci acasa, de parca cineva ar fi pus la indoiala vreodata asta; dar chiar e frig.
Tenisul insa se joaca la un nivel ridicat; lumea e interesata mai mult de ceea ce se intampla cu mingea decat cu conditiile la modul general si cum minutele trec, ori uiti si joci ori te concentrezi pe ceea ce nu trebuie si uiti ca poti sa joci. Simplu si matematic, poti da mana mai repede cu vreun guvernator decat cu arbitrul cocotat la inaltime ce scoate sunete urmate de un sir prelung de aburi asemeni locomotivelor interbelice. Repet, nu-i inteleg si am perceput tarziu ca nici ei pe mine.
In Brest, “pas de problem” … pentru noi insa e ca iarna’n ’54. Bine ca nu ninge.
Interesanta e mentalitatea lor de a supune atentiei faptul ca exista o competitie pe echipe, jucatori, antrenori, meciuri, organizare dezorganizata si mai putin probleme evidente: frig, dar ce frig !? Nu-i bai, un ceai, o cafea, miscare si un pic de aplauze si totul prinde conturul unui cadru feeric. Pana la urma, in habitaclul ursului polar nu te poti astepta la surfing.
Fetele au castigat contra Portugaliei, trecand peste micile incoveniente; ca sa si punctez pe puncte scopul si durata vizitei. Au mai ramas vreo doua intalniri din ceea ce se numeste “Winter Cups” – calificari si una decisiva pentru calificarea in faza finala. Contra Italiei. Si a frigului ce si acum suiera prin oasele mele.
Ne reauzim curand;
Cu drag,