Tomic deschidea balul sperantelor australiene invingand in primul tur un jucator accesibil, fie el de prima suta ATP, undeva la polul austral in debutul primul turneu de grand slem. O singura victorie a aruncat in aer un sistem avid de reusita, o bula de oxigen ce a atras dupa sine si impreuna cu ea explozia media.
Oudin a surprins la Wimbledon, apoi aici la US Open. Nu a invins o jucatoare, ci a castigat impotriva granzilor, nu o data, ci de mai multe ori. Interviuri scurte, poze ?regulamentare? in ziare, nimic iesit din comun au urmat acestor demonstratii de forta ale pustoaicei blonde. ?Stop talking, Serena is playing? si sistemul isi culege roadele normalitatii pe taram american.
Am fost acolo atunci cand Tomic a castigat acel meci si am fost sufocat de expunerea la scara larga a unui simplu act de tenis. Sunt aici acum cand Oudin demonstreaza mult mai mult si aproape nici nu stiu cine e. Cantaresc oarecum greutatea evenimentelor, acceptand ca tenisul masculin merita mai mult decat cel feminin. Am devenit misogin fara sa vreau ingurgitand alene ceea ce este expus, incercand totusi sa gasesc o scuza care sa nu deranjeze vizibil.
Diferenta e uriasa intre cele doua exploatari mediatice. Se simte, se vede, se stie acest lucru.
Am invatat astfel ca acolo unde nu e nimic te agati de orice pentru a te face vizibil, iar acolo unde totul are corespondent la scara larga ajunge doar sa treci in revista continuitatea. E simplu de concluzionat: diferenta vine din traditie si este punctata de prezent pentru a putea a spera la viitor.
Stiu totusi ca banul produce si accelereaza reusita sistemului. Diferenta e uriasa, dar amandoua sistemele inving intr-un final. E un fel de investitie amortizabila prin intermediul amanuntelor conexe personajelor principale, dar totul pleaca de la baza pentru ca exista si un numitor comun: investitia sistemului in infrastructura. Iar exemplul este la indemana: 60 de milioane de dolari pentru noua cladire destinata pregatirii sportivilor in centrul national Billie Jean King.
Se poate vorbi deci despre o batalie acerba intre sisteme din dorinta de a impune “produsul intern”. Asa si este, dar ceea ce e mai frapant este ca acest lucru e o normalitate ce are in acelasi timp si continuitate.
Blogging din New York,
Cu drag,