Imi place sa ud terenurile cu zgura ori de cate ori pot aruncand de fiecare data o multime de stropi si in gradina cu flori ce isi lipeste granitele de gardurile sarmoase ale ceea ce ii spun eu “la club”. Imi place pur si simplu sa vad cum tasneste apa prin stutul stramt imprastiindu-si “cavaleria” spre fiecare punct insetat de apa. Imi place …
Pur si simplu e un sentiment frumos de ciudat ce ma linisteste si in acelasi timp ma incarca, un amanunt inepuizabil la care recurg cu o oarecare smecherie strengareasca din dorinta nebuna de a da zgurei si pamantului uscat acel ceva dupa care tanjesc. Cuprind cu ochii fiecare centrimetru irigat de apa si ascult in tacere multumirea necuvantata pe masura ce timpul trece, ajungand intr-un final sa cuantific ranjetul naturii multumite. Ii place tratamentul …
Ii ascult freamatele de bucurie scaldate in pojghita de apa revarsata din plin peste fiecare pantec existent, tragand aerul racoros in piept si intreband in soapta retoric: “te-am ascultat draga natura, acum esti gata sa ma asculti si tu?” … si trag lacatul greu pe poarta proptind scurt usa de la intrare. Seara isi incepuse parca recitalul mladios indemnand la hibernare …
Clipele au trecut repede si dimineata devreme am ajuns inapoi in mijlocul naturii tragand cu greu de lesul uman inca adormit. Oauuuu, ce priveliste fresh stralucea in razele soarelui pitigaiat, o primire calduroasa ce isi deschisese bratele larg dezmierdand placut totul …
O noua zi isi incepea rutina, dar ceea ce ma uimise era natura: ascultase ceea ce ii soptisem.
PS: avem tendinta sa vorbim din dorinta de a fi ascultati, dar prostul obicei de a nu asculta ceea ce celalalt vrea sa spuna. Echitabil asa? Poate, poate nu, dar conteaza asa mult? Sigur ca nu, insa atunci cand vrei sa construiesti ceva ce-ti pasa, invata sa asculti pentru a putea vorbi …
Cu drag.
Pur si simplu e un sentiment frumos de ciudat ce ma linisteste si in acelasi timp ma incarca, un amanunt inepuizabil la care recurg cu o oarecare smecherie strengareasca din dorinta nebuna de a da zgurei si pamantului uscat acel ceva dupa care tanjesc. Cuprind cu ochii fiecare centrimetru irigat de apa si ascult in tacere multumirea necuvantata pe masura ce timpul trece, ajungand intr-un final sa cuantific ranjetul naturii multumite. Ii place tratamentul …
Ii ascult freamatele de bucurie scaldate in pojghita de apa revarsata din plin peste fiecare pantec existent, tragand aerul racoros in piept si intreband in soapta retoric: “te-am ascultat draga natura, acum esti gata sa ma asculti si tu?” … si trag lacatul greu pe poarta proptind scurt usa de la intrare. Seara isi incepuse parca recitalul mladios indemnand la hibernare …
Clipele au trecut repede si dimineata devreme am ajuns inapoi in mijlocul naturii tragand cu greu de lesul uman inca adormit. Oauuuu, ce priveliste fresh stralucea in razele soarelui pitigaiat, o primire calduroasa ce isi deschisese bratele larg dezmierdand placut totul …
O noua zi isi incepea rutina, dar ceea ce ma uimise era natura: ascultase ceea ce ii soptisem.
PS: avem tendinta sa vorbim din dorinta de a fi ascultati, dar prostul obicei de a nu asculta ceea ce celalalt vrea sa spuna. Echitabil asa? Poate, poate nu, dar conteaza asa mult? Sigur ca nu, insa atunci cand vrei sa construiesti ceva ce-ti pasa, invata sa asculti pentru a putea vorbi …
Cu drag.