Au trecut repede “momentele de bucurie” de acum cateva zile. Am realizat aseara tarziu ce-au insemnat aceste clipe pentru cei doi sportivi, dar marturisesc sincer ca am fost surprins de intensitatea trairilor lor. Am constatat, ciudat iarasi, ca pentru prima data a trebuit sa imi recunosc personal si sa dau dreptate unui copil ce nu de mult imi spunea cu atata hotarare: “coach, d-voastra sunteti mereu nemultumit, pot castiga si finala si degeaba, tot vreti mai mult ” . Astfel, seara am facut o mica intrunire de felicitare a lor, dar si de trecere in revista a ceea ce avem in continuare de munca. Se poate spune ca este o forma de lacomie, dar eu prefer sa ii spun dezvoltare constructiva atunci cand in pregatire am material uman ce poate fi prelucrat. Cu siguranta insa detest sa pierd si lupt pentru a castiga, dar mai sus de toate lupt pentru a sprijini optim pe cel ce cere ajutor. De ce vreau mai mult? Ar trebui sa ajungeti sa ma cunoasteti ca sa intelegeti de ce…

Au trecut ceva ore bune de atunci si astfel o luam de la capat cu turneul din Paraguay, insa datele sunt schimbate, ca de altfel la fiecare inceput de bal. O duminica pe drumuri cu un zbor intrerupt in Buenos Aires si o zi de luni de acomodare fortata sunt cele doua etape necesare de refacere dupa Montevideo si de intrare in atmosfera de turneu. “Momentele de bucurie” au fost reduse la cateva descatusari inimaginabile si o zi libera, de altceva nu a mai avut nimeni timp.

Am lasat Montevideo in spate, dar il recomand totusi celor ce doresc sa intre in acomodare eficienta la nivel de juniori in circuitul sud american, din mai multe motive. Totusi, nu uitati de vaccinul impotriva febrei galbene care este obligatoriu de facut pentru siguranta personala si inainte de a pleca va recomand o saptamana de liniste. Ce veti gasi aici va da peste cap orice, nicio regula fiind ceea ce va asteapta.

Asuncionul este teribil de inflacarat. Calduri insuportabile in mijlocul zilei si tantarii in roiuri, mai ales seara sunt elemente deranjatoare. Hotelul situat la cativa zeci de metri salveaza aproape tot, fiind un complex de 5 stele situat pe marginea unui rau ce acopera o diversificata paleta de nevoi.

Ema si Robert au intrat destul de bine in ritm, dar maine primul test incepe. In scurtul timp de ragaz am incercat sa imbunatatim ceva si cum jocul pe zgura presupune adaptarea mai multor elemente, fie ca vorbim pe plan tehnic, tactic, fizic sau mental am introdus pentru cateva minute cateva adaptari in joc destul de utile.

Stateam saptamana trecuta pe margine si contabilizam ceea ce se intampla pe teren si printre multe altele imi sarea in ochi ceva ce vedeam si revedeam la amandoi sportivii de fiecare data cand erau in aparare sau in faza de recuperare a mingiei si lovire inapoi in terenul advers: patinajul lipsa. Preferau sa loveasca mingea si sa faca cel putin 2-3 pasi in continuarea directiei de deplasare, lucruri care puteau fi eficientizate daca se executau patinajul-lovitura-oprirea-pivotarea-deplasarea spre noua directie. Astazi am profitat un pic de antrenamentul de acomodare si am incercat sa lucrez cu ei acest procedeu, dar desi au fost receptivi, ce a iesit a fost o scena demna de youtube. E de ras, dar eu mi-am facut draci pentru ca nu consider normal ca la acest nivel ei sa nu stie cum sa il faca !!!, dar sa il si execute. Sigur ca Robert a facut ceva mai bine, dar Ema, mai greu. Offf…

Fieare vrea sa castige, dar rezultatul sau clasamentul obtinut la varsta junioratului sunt mici adevaruri trunchiate de capitole ca sansa, parte de tablou accesibila, zi norocoasa, perioada fasta… Fiecare sportiv intra pe teren ” sa nu piarda, dar nici sa nu castige”, pentru ca a castiga presupune un efort personal, in timp ce pentru a pierde e nevoie doar de prezenta. Cum majoritatea sunt manevrati asemeni unui mic spectacol Tandarica in dorinta imensa de a castiga cu orice pret, mai devreme sau mai tarziu ajungi sa intrebi ca in Catavencu: “noi cu cine votam?” sau ca Dl Tete Haradau: “De ce juniori buni si seniori nu?” . Pai cobarati din cetatea de scaun si intrati pe terenul de tenis oleaca si dati un verdict simplu – dar totusi nu dvoastra dle Tete si nici Dl Antrenor Federal Curca, ca pana il dati scrieti si rescrieti istoria surubelnitei, in timp ce celalalt Antrenor Federal Badin se va ocupa cu bagatul de strambe peste tot cu ajutorul surubelnitei amintite.

Au ajuns antrenorii sa fie inlocuiti de parinti pe terenul de tenis in ditamai Centrul National de Tenis, au ajuns sa fie inlocuiti in deplasari sub titlu de official coach, au ajuns sa fie prezenti la adunari ale antrenorilor, au ajuns sa fie cei care…

Dar patinajul cine ii invata? Ca de castigat am inteles eu cum sta treaba. Sau stai, este o varianta viabila: se uita la un meci de tenis cu Nadal si observa cum se face, inregistreaza si dau pe slow motion. Sau citesc un articol si apeleaza la cineva sa ii explice. Sau platesc un antrenor sau sparring sa faca cateva ore. Si cate mai sunt…

Stop joc, sunt pe punctul de a dezvolta un subiect ce oricum nu poate fi schimbabil. In aceste conditii, de ce nu desfiintez eu coach’s corner…sau ii dau o alta destinatie: parent’s corner? Ca deja exista o anomalie de traducere din engleza in romana la nivel tenisistic sau gresesc eu. Dati un pic cu parerea si voi si traduceti urmatoarele: “The official coach for the romanian federation is a parent”.

Mai trebuie sa ne miram ca avem lacune in pregatirea sportivilor?

Cu drag,