Zorii unei noi zile incep sa rasara in Melbourne in timp ce eu incep sa scriu pe seara din Bucuresti. Incepe o noua zi in amfiteatrul tenisului mondial si ne bucuram ca in intrecerea junioarelor punctam cu prezent in fazele superioare ( in probele de dublu ). Speram ca in cateva ore si in proba de simplu Ema si Simona sa avanseze in sferturile de finala dublate de faza semifinala in proba de dublu.

Asadar o zi incarcata acolo. Succes Romania!

Iata ca rezultatele apar ca de fiecare data. De unde e greu de spus din moment ce un sistem intreg nu este conceput pentru a avea ca si obiectiv performanta. Intarzie insa acel happy intre noi romanii plecati de acasa aparent impreuna. Intalnesti iata compatrioti ce vin cu drag sa incurajeze, aduc tricolorul si il flutura zgomotos pe unul din terenurile unde Romania joaca. Frumos. Extraordinar. Minunat. Multumim si de aici pentru cei ce striga la un loc un nume asa mic pe harta mondiala. Dar cu atata potential.

Nu vad insa printre randurile primite pe blog, mail sau orice alta cale de comunicare cum ca la aceste meciuri sunt prezenti toti cei care se numesc romani pentru a incuraja pe cei ramasi in competitie. Sau poate ca sunt prezenti, dar asteapta sfarsitul meciului si spera oarecum in sinea lor ca ghilotina va cadea si asupra “colegilor”. Lipseste happy, lipseste atmosfera de echipa. Si cum nu sportivii sunt de vina, pacat mare ca adultii nu reusesc sa treaca de acest orgoliu prostesc si imping atmosfera in individualism categoric. Desi se concureaza individual, Romania scrie in dreptul fiecaruia. Si loc este pentru toti, daca nu acum, cu siguranta la urmatorul turneu. Iar nu procedam ca cei ce obtin mai mult. Tot ca noi.

Observ cu oarecare bucurie ca exista un om ce incearca insa prin puteri proprii sa fie sprijin pentru toti desi indatoririle lui sunt destul de clare. In interior inima de roman ii bate cu putere. Incearca sa fie echilibrat si raspunde cu “DA” la orice cerere de sprijin venita din partea tuturor sportivilor ce il simt aproape. Alexandra, Simona si bineinteles Ema si Robert. Bravo coach Oni! Nu o sa aveti statuie niciodata ridicata, tot acel antrenor blamat o sa ramaneti. Dar faceti ceva cu nu fac multi: sunteti roman si tineti cu cei ce se numesc asa. Un lucru rar…

La ora 11 ora Melbourne-ului Ema si Simona incep meciul de simplu in doua capete diferite ale complexului sportiv. Mai sunt cateva zeci de minute pana atunci. Cum coach Oni totusi nu are decat doua picioare si doua brate, astept cu nerabdare sa aud cum Romania se va imparte in doua si va face galerie cot la cot. Fie ca se numesc sportivi, parinti, spectatori…

Sa auzim de aici cum acolo se striga HAI Ema, HAI Simona, HAI ROMANIA!

Cu drag,