Categories
Blog
Totul e un amalgam mincinos plin de interese, totul e o palarie imensa ce ascunde mai devreme sau mai tarziu scopul individual propriu. Te faci frate de cruce, prieten la catarama, colaborator de breasla, doritor de scop comun. Incepi un vis. Ca tot vorbeam de vise. Urmeaza derulari de intamplari pe fast forward ce deviaza de la subiect de fiecare data cand intri in aria de actiune a “e-ului” fiecaruia. Esti calcat in picioare, esti zdrobit la propiu. Una era cu cateva minute inainte cand se tragea pentru acelasi ciolan. Printr-un mic switch lumea s-a intors cu fundul in sus. Parca nimic nu mai are sens. Logica nici atat! Pentru ca…
Fiecare le are pe ale lui! Fiecare le stie pe ale lui! Fiecaruia ii pasa d-ale lui!
La propriu, la figurat, la general, la puterea “n”…
Apuci sa traiesti cat mai multe din-astea, dar mergi mai departe. Speri ca…habar nu ai ce speri, dar numai sa nu se mai intample asa. Altcumva. Dar nu asa.
Cand esti de folos, hop si “noi”. Care “noi”? Toti “noi”. Fiecare dintre noi. Sau aproape fiecare. Depinde. Niciodata nu ai de unde sa stii. Afli la sfarsit. Daca afli.
Roata se desumfla cateodata. Atunci incepi sa vezi cum esti tratat. Ca roata. Nu dezumflata. Ci sparta. De nefolosit. Neutilizabila. De aruncat. Fara viitor. Si cand te gandesti ca pana la switch erai vioara intai. Ce repede ai trecut in dizgratie.
Dar ce faci? Normal ca nu accepti. Si bagi la pompa. Pentru ca stii ca nu acela e adevarul. Si bagi. Incep sa te doara bicepsii. Ignori. Pentru ca speri sa o umfli. Si parca se simte ceva proges. Dar vine sistemul. Miseleste baga un cui intentionat. Sa iti arate ca nu e ca tine. E ca ei.
Ramai blocat. Nu intelegi nimic. Incepi sa tremuri. O ameteala te cuprinde usor. Te stergi de sudoare si strigi gatuit dupa ajutor. Privirea incetosata cuprinde fantasme ce fug fiecare de tine. Intinzi o mana in van. Degeaba.
Fiecare le are pe ale lui! Fiecare le stie pe ale lui! Fiecaruia ii pasa d-ale lui!
Nu apuci sa intelegi nimic. Ce dracu sa intelegi? Era asa greu? Poate de acceptat. Asa da. Asta poate.
Ori esti cu ei. Ori impotriva lor. Esti cu ei, primesti peticul salvator. Nu esti, ai primit un cui de toata frumusetea. Ce naiba. Ori le faci lor bine. Ori iti fac rau ei tie. Varianta sa iti fie tie bine nu exista. Nu a fost programata in softul instalat. Se merge antagonist. Desi se putea merge la meci nul. Cine nu e cu noi il lasam in pace. Macar asa.
A sprijini neconditionat e greu. Un program inexistent intr-o societate democratica. A face bine este o cultura uitata. Ma intreb oare daca a existat. Poate stiti voi cei mai varstnici. Stiti?
O cursa nebuna de iesit in fata si cules roadele pe degeaba. Sunt rau. Aproape pe degeaba. Na. Sa indulcesc un pic.
Naspa. Sa simti astea. Sa pluteasca in jurul tau. Cei ce le fac dau vina unul pe altul. Te paseaza de la unul la altul. Probabil au cartele reincarcabile cand ii suni. Cat mai multe telefoane primite. Si le incarci creditul. Ar fi in stare. Ca altfel nu inteleg. Iar nu inteleg. Dar. Ati inteles problema mea: refuz sa inteleg.
Esti tratat cu zambet in fata. Atat timp cat taci. Si faci ca ei. Jocul lor. Cand deranjezi. Incepe sa sune clopotelul. In recreatie toata lumea. Si uite asa incepe o noua ora. O noua zi. Ne-au fraierit din nou.
Pe cine sa dai vina? Incepi cu primul nume iesit in cale. Si continui. Pana obosesti. Si vezi ca e un sistem intreg. O familie ciudata ce se uneste la greu. Ca anticorpii. Te simti intrus. Si incepe numaratoarea inversa pana la excludere. O faci tu singur. Ca cedezi nervos. Sau te fac ei. Sa cedezi nervos.
Ce e de facut? Pai ce sa faci? Mergi mai departe. Cum poti. Cat rezisti. Cat esti de incapatanat. Sa vrei. Sa schimbi ceva. In bine. Nu numai al tau. Si al celorlalti. Daca poti. Sau daca vrei. Ca daca astepti sa ti umple buzunarul. Cu laude. Te numesti mercenar. Sau roman. Si cum sunt putini cei ce asteapta doar laude. Intind si mana. Se stramba la hartia mototolita de cateva zerouri. Si tusesc un pic. Sa mai cada un zero. Astia sunt romanii adevarati. Ca romanii destepti sunt cei ce isi i-au singuri. Zerourile. Cu zambetul pe buze.
Striga bravo voua cu voce tare. Normal ca la volumul mic. Sa nu raguseasca. Sunt scumpe medicamentele. Si pana la urma ce? Ei sunt suporteri? Dar cu o voce interioara isi continua ecoul vibratiile: bravo tie romanas destept! I-am pacalit pe fraieri. Si cati sunt. Oho! Sa cante muzica. Si normal. Sa vina premierile. Ca deeh. Am muncit stand in picioare. Pana am zis bravo voua.
“Orice roman poate fi si campion/ Si poate ajunge mai sus de locul doi”. Canta Voltaj. Pentru romanasul destept. O dedicatie. Dar exact. Doar canta. Macar asa sa speram la mai bine.
Pentru locul unu. Merge altceva. “Let’s talk about performance!”. Suna americanesc. Englezesc. Pentru cei din strainatate e ceva comun. Fred Mercurry? Conteaza? Suna misto. La noi insa. Deranjeaza. Pai normal. Vin astia mereu cu expresii d-astea ciudate. In patria noastra latina. Luati de aici: “Letz not tac. Mai bine tac!”
Merge si asa. Pentru romani. Merge si asa. Pentru neamt insa. Francez. American. Australian. Asiatic. Sud american. African. Indian. Nu merge si asa. Ei dau ora exacta. Aprope in orice. In tenis. Mai ales. Vorbesti ca ei. Stai la masa. Nu o faci. Stai la usa. Ce alegem? Dar va intreb tot pe voi. Cei ce nu aveti nici o putere. Teoretic. Offf….
V-ati prins. In final. Vorbeam de tenis. Cel romanesc. Ce doreste sa fie puternic.
Ma cuprinde un ras isteric ca dupa un stand up comedy gen Seinfeld si ma incearca niste gesturi gen Bundy de mama-mama. Ce dorim noi? Romania. Trezeste-te. Noi d-abia invatam sa scriem “performance” in romana. Cum se pronunta. Cum se traduce. Ce inseamna. Si sa se faca o propozitie simpla gen subiect predicat? Sunt etape complexe. Mai dureaza. Destul de mult.
Incerc sa inchei. Cu un gust amar.
Nu iti spune nimeni ce se intampla. Dar le vezi. Le simti. Jocurile sunt facute. Zarurile sunt aruncate. Pentru unii mama. Pentru altii ciuma. O balanta dezechilibrata. Ca asa e in tenis. Se tace malc. Se fac ca ploua. Intrebi clar. Ti se raspunde evaziv. Si zilele trec. Leafa merge. Multe merg. Ceva sta insa pe loc.
Sau avanseaza inapoi. Cu spor. E termenul ala englezesc. “Performance”. Parca asa se scrie.
Avanseaza pentru ei ce fac cum vor ei. Dupa criteriile lor ochiometrice. In realitate. Totul e inapoi. In regres. In prapastie. Avansam ca spun ei. Si pentru ca de fiecare data e cate o echipa entuziasta ce isi face treaba. Si aduce titluri raportate la nivel inalt ca activitate de drept federal. Ca cluburi nu mai exista de mult. Au avut grija si de asta. Din linia intai va spun: dam inapoi. Cu tenisul. De performanta. Atentie mare.
Daca le spui “face to face” constati ca esti un televizor ce analizeaza tema ” cresterea porumbului” pentru cel din fata ce e de meserie conducator de tren personal CFR. Se uita la tine ca la discovery. Mai nou se fac ca te asculta macar. Pret de cateva minute. Dupa care incep cu telefoanele. Si incepi sa te simti. Ca trebuie sa incetezi conversatia. Ca devii plicitisitor. Cu tema aleasa. Nu esti bagat in seama. Iar asta doare. Dar. Mergi mai departe. Si mai cauti. Solutii.
Una e sa scriu. Macar asta ramane negru pe alb. Si imi asum responsabilitatea. Nu ca altii. Care o dau cotita.
Nu merge si asa. Nu ajuti ambaland gramada. Crezand ca faci un bine pe care de fapt stii ca este o combinatie de conjunctura menita sa spele pilele personale sau relatiile amicale. O amestecatura de picioare si stiluri de joc inghesuite pe jumatati de teren in timp ce altii se lafaie. Dar e normal sa fie asa. Doar sunt vioara intai. Nimeni nu are curajul sa o spuna insa. Asta e lasitate. Spui ca ii tratezi pe toti la fel. Dar foaia de hartie spune altceva. Programarea saptamanala nu minte. E un detector de minciuni ce demonstreaza impartialitatea. In timp ce eu strabat zilnic cateva cartiere cu masina pentru a afla programul de a doua zi la ore tarzii cand este gata intr-un final, celalalt sta acasa si primeste telefon cu ora exacta de antrenament inca de la lasarea serii. Echitate? Decideti dvoastra…
Inchei cu dilema: Performanta cui ramane? Se pierd valorile deja. Sunt nebagati in seama in mod oribil performerii adevarati. Au ajuns sa planga campioni europeni ca sunt ignorati? Sa fie nervosi campioni de titluri importante de juniori ca nu au program suficient?
Fiecare le are pe ale lui! Fiecare le stie pe ale lui! Fiecaruia ii pasa d-ale lui!
Nu e normal…
Cu drag,

One reply on “”

Citind primele fraze am crezut ca vorbesti despre lucruri in general si chiar ma gandeam…bai dar tenisul unde e? si dupa aia inevitabilul s-a produs.Un pic cam depresiv dar foarte adevarat tot ceea ce ai zis. Viata ta este tenisul din aceasta cauza nu poti scrie ceva fara ca acest sport minunat sa apara. As fi foarte curioasa sa vad ce ai putea scrie fara sa introduci sportul de performanta, sa scri despre un lucru care te pasioneaza cu adevarat(arta,carti,oameni,filmul lui Mungiu),pentru ca sunt atatea si atatea lucrui frumoase pe lumea asta. Probabil ca nu o sa le descoperi niciodata fiind atat de ocupat cu tot ceea ce se petrece pe zgura. Pentru a scrie ceea ce ti am zis, iti recomand o detasare totala din mintea unui antrenor,dupa ce termini de scris,poti sa te intorci la Coach,pana atunci ai sa fi tu, Ovidiu.

Boboc Claudia πŸ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *