Asa cum anuntam pe blog in trecut, cu o intarziere de cateva zile datorata testarilor aferente, noua facilitate media pentru promovarea sportivilor de frunte din tenis este gata. Site-ul dedicat jucatorilor de la CS Olimpia Bucuresti va fi postat online incepand de luni, ramanandu-mi cateva zile insa sa adaug continutul necesar, de aceea evit sa si dezvalui adresa completa de acum.
O provocare ce cu ceva timp in urma parea doar un proiect a ajuns in stadiu de finalizare zilele trecute, astfel ca “ready” este urmat de binecunoscutul “play” mult timp de acum incolo, mai precis cel putin pana cand omul din umbra isi va mentine flacara aprinsa pentru performanta.
Am plecat azi de la teren cu o durere ingrozitoare de picioare, fiindu-mi necesare cateva sedinte de dus fierbinte pentru refacere si astea datorate celor trei seturi inedite de dublu mixt jucate pe parcursul a zeci de minute bune. Conditia mea fizica este demult trecuta de ceea ce se numeste macar minimul necesar, vinovat fiind cu siguranta sedentarismul coach-ului ce cu timpul isi infinge picioarele intr-un loc al terenului de tenis si dirijeaza activitatea prin intermediul cosului de mingii. Dar nu prea ai ce face, asa ca uneori lasi timpul sa treaca.
Pe drum insa ma gandeam departe, incurajat de cateva cuvinte primite la finalul antrenamentului: “coach, dvoastra nu stiti cand sa va opriti uneori!”. Asemeni feedback-ului primit in Brazilia sub forma “sunteti prea insistent uneori” sau a unor expresii asemanatoare ingurgitate de-a lungul celor cativa ani de antrenorat. Poate ca le-am primit si ca jucator, dar ori nu le-am bagat in seama, ori memoria imi joaca feste.
Sensul cuvintelor poate fi constructiv, distructiv sau neutru ( daca se poate spune asa ). Depinde probabil de situatia de fapt inregistrata sau de felul in care percepem fiecare nuantele, dar ele mi-au fost inmanate la capitolul ” de lucrat cu propria persoana” pentru a putea spera ca constientizand ca in acele momente in care intind coarda pot schimba cursul evenimentelor evitand pe cat se poate perseverenta prezenta. Adevarat. Ciudat insa ca propria persoana lucreaza de ceva timp la eficientizarea “insistentei”, dar si mai ciudat ca omul din umbra este totusi mai puternic atunci cand miza este “totul sau nimic”.
Stand in orice mediu las o gramada de la mine. Pus in situatii de stress in acelasi mediu ma enervez ceva si mi se pune pata un pic, dar cedez repede. Cand ajungem pe terenul de tenis insa, pur si simplu este extrem de greu sa nu simt cum sangele intra in miscare forfotind a progres. Daca adaugam stress la acest capitol si continuam cu jocul pe puncte, este aproape imposibil sa las garda jos. Un soi ciudat de adrenalina combinat cu o insistenta interioara dicteaza permanent sa lupt pentru a castiga ceea ce am fost provocat. Atat de pe margine, cat si ca jucator. Cum am terminat, revin la beatitudine.
Provocarea este o stare de lupta ce imi place, iar ea suporta upgradari atunci cand imposibilul este cel de doborat. Orice solutie devine o arma de test si insistenta mijloc de rabdare pana cand observ ca incep sa fac fisuri, apoi adrenalina se descarca. Am obtinut ce am vrut: sa castig. Folosind slabiciunea zidului din fata, speculand momentele de tensiune, agitand apele atat de mult incat barca adversa se scufunda vizibil. Dar asta este altceva…Este o incrancenare ce este castigata automat de omul din umbra ce domina orice incercare de schimbare in acele situatii a coach-ului. Este probabil un soft fara virus ce are o singura destinatie.
Astea ar fi minunate totusi daca insistenta ar avea si un “end” sau as fi capabil sa apas pe butonul stop atunci cand se poate face diferenta dintre lupta mea si lupta dusa de ei. Perfect adevarat.
Din cand in cand eram trezit din ganduri de cate un harb care claxona a paguba pe drumul spre casa si nu intelegeam realitatea, fiind purtat de “vacuta” mea discret de parca avea coordonatele imprimate, fapt de care am profitat de atatea ori reluand dilema interioara.
Comunicarea sau bodylanguage-ul intr-un domeniu de performanta sportiva este crucial si cu cat avansezi incepi sa intelegi ca sunt elemente de finete ce iti intorc moneda cat ai clipi din ochi si iti pot transforma succesul in esec cu zambetul pe buze. Habar nu ai cum sa procedezi sa iti atingi scopul si uneori te simti ca un arheolog in desert in cautarea vestigiilor antice.
Insistenta cauzeaza fara doar si poate efecte negative daca nu reusesti sa o manevrezi subtil, dar atat de multe uiti cand totul pare atat de simplu de atins: castigul. Din dorinta de a reusi constati ca ai facut rau, din dorinta de a fi sprijin constati ca ai creat stari de neliniste, din ambitia de a reusi perseverezi si aduni un rezultat ce cu greu il accepti: ai pierdut din exces de zel.
Daca as fi las, as da vina pe omul din umbra. Am jucat cu un singur scop si am mentinut presiunea sub orice forma pana am atins scopul. Eu am cules roadele, desi omul din umbra dirijase totul.
Omul din umbra este prezent la fiecare, este interiorul ce coordoneaza tot ce misca. Nu il vezi niciodata, dar pe ce pune mana transforma. In bine. In rau.
Provocarile sunt mereu situatii de progres, dar si situatii de confort interior scazut. Primesti provocarea si transmiti dosarul omului din umbra. Restul il aflam fiecare dintre noi la un moment dat.
Astazi, sub cu totul alt inteles, a fost probabil un ultim sacrificiu adus pe terenurile de tenis ca si implicat activ in performanta al omului din umbra satul de atatea tepe luate de-a lungul timpului. As vrea sa tac, dar nu pot. Ii spun omul din umbra pentru ca de atatea ori a preferat munca silnica in detrimentului panoului fruntas, ridicand pumnul la greu si zambind din inima la bine. Simti pasionatul de sport si traduci firea puternica a doritorului de sprijin prin raritati. Cu greu le gasesti, dar pana si ele pot fi doborate: de teapa crunta. Serviciile prestate se platesc la zi. Sau asa ar trebui. Altfel raritatile dispar si ne alegem cu fruntasii tepuitori la greu. Pacat.
PS: la cate semafoare apar si esti obligat sa opresti intr-o viata de om, pentru a sesiza cum rosu se face verde, la un moment dat probabil te opresti cu totul. La un ultim semafor, satul si obosit sa mai privesti schimbarea de culoare, la un ultim stop in care opresti motorul camaradului tau de calatorie. Pana acolo insa insisiti si impingi numarul lor la necunoscut, probabil din dorinta de a mai impartasi ceva cuiva timp de un semafor. Doresti sa schimbi multe pana la el, dar imediat esti cu ochii pe semafor: ma opresc sau inca unul? Depinde…daca mai poti, daca mai vrei, daca omul din umbra aproba inca unul…
Cu drag,