Am fost infestat de comunism inca din fasa, dar ca voi toti nascuti cu cel putin 5-6 ani inainte de revolutie mi s-a dat dreptul de a alege intre a ramane acolo sau a pasi inainte. Am ales a doua varianta crezand cu tarie ca timpul schimbarii isi instaleaza cortul magic aducand cu sine libertatea, dar si democratia, acest fenomen cu doua taisuri ce ascunde in cotloane, mai nou,? SI sobolanii de net.
Cine sunt ei?
Sunt cei ce se insinueaza nevazuti prin fibra optica. Sunt cei ce paraziteaza paginile web ale celor ce scriu, folosind internetul pentru a-si etala frustrarile si a-si razbuna neimplinirile. Sunt cei ce lovesc marsav sub protectia anonimatului sau a diferitelor pseudonime ce le cad la indemana in mijlocul “creatiei literare”, persoane greu de gasit prin felul in care se fac vazuti. Sunt cei care injura, ponegresc, ataca, porcaiesc, instiga, mazluiesc orice continut in ultimul lor loc de joaca: spatiul de la sfarsitul fiecarui articol. Sunt cei ce atunci cand vad lumina fug cat cuprind cu ochii pasand totul inexplicabilului.
Asemeni sobolanilor din subsolul oricarui case.
Au rontait destul atingand din ce in ce mai mult si cablurile de internet la care s-au conectat instant, trezindu-se in fata tastaturii.Si-au continuat si in aceasta postura fuga de responsabilitate, ascunzandu-se de fiecare data cand trebuie sa spuna lucrurilor pe nume. Nu au taria de a-si privi adversarul in ochi, recurgand la plapuma multimii necunoscute sau la gesturi provocatoare. Un singur lucru e ca a doua natura la ei: fofilarea.
Ce nu vor sa inteleaga aceste animalute este ca nu se pot ascunde. Orice deratizare generala e un chin, dar nu si o imposibilitate. Ei pot fi depistati prin mijloace informatice cand topaie cu pasi greoi si apoi urmariti penal. Sau mai usor, li se pot taia labutele soioase suprimandu-le accesul la comentarii, dandu-le sansa si lor sa scrie un articol, nu numai cateva randuri. Bineinteles, daca o si pot face ei si nu cei platiti pentru asa ceva.
Poate zecii de ani de comunism in care romanii au exersat cu sarg turnatoria sub protectia anonimatului ar putea fi aratati cu degetul. Ar fi insa o minciuna prin care oamenii s-ar refugia in cotloanele intunecate de frica celor ce isi infig dintii numai atunci cand nimeni nu ii vede. Si, trebuie mentionat ca la fel ca mine, au cu siguranta dreptul sa aleaga.
Dupa exact doi ani de la postarea primul articol pe acest blog am ales in mod fortat sa moderez comentariile, singurul regret fiind ca libertatea de expresie nu poate fi oprimata si asta prin constitutie. Vorbim insa de comunicare om-sobolan ce nu poate fi acceptata decat prin intrarea in normalitate si anume …
… spune cine esti ca sa stiu cu cine vorbesc.
Dupa exact doi ani de la postarea primului articol pe blog concluzionez ca am facut bine prin decizia de a scrie vizibil si transparent, singura mahnire fiind ca nu am scris mereu si numele celor in cauza, alegand garniturile intesate cu branza gata de praduit moka de catre sus numitii. Am facut bine alegand sa scriu EU, antrenorul si omul Ovidiu Popescu, pentru ca atunci cand TU vei avea ceva de spus sa stii unde sa vii sa cauti. Sa te uiti in ochii mei, sa nu scuipi, sa nu ameninti, sa nu injuri, sa nu sari la bataie, sa nu ma faci pe la spate … sa ai demnitate spunand tare si raspicat: NU E CA TINE si uite de ce.
Pentru cei ce vor alege sa ramana sobolani, nu le doresc decat alergatura usoara pe cararile intunecate. Pentru cei vor alege sa stea la masa oamenilor le urez bun venit si un nume, ca sa stiu cu cine vorbesc. Pentru amandoua categoriile insa, comentariile vor fi de acum incolo moderate.
Cu drag,