La fix momentul intrarii in scena a vuvuzelii incat sa putem spune ca suntem gata de a adopta rapid un nou mod de a comunica galagios, mult si fara rost pe probleme importante ale societatii. Nu e si cazul sportului, un domeniu de altfel aproape ingropat si marginalizat matematic asemeni unui ponton de caiac intrat la apa de timpurile gri in care ne balacim. S-au dus in liniste si ultimele ramasite ale echipajului flamand de miscare incat si de ce nu vuvuzeaua poate trezi instant la realitate pana si cel mai batran strajer al “nimicului” sportiv. Dar asta e o alta poveste 🙁
Asadar, ce rost mai are sa vorbim despre probleme cand putem sufla la greu intr-o chestie ce insasi ea se constituie o problema. Sigur, auditiva si extrem de enervanta, dar pana la urma poate face mult mai multa galagie decat oricare miting anti sau pro orice. Vrem sa transmitem un mesaj cuiva, merge sa folosim vuvuzeaua. Vrem sa transmitem sustinerea, merge cu vuvuzeaua. Vrem sa stopam o actiune, merge cu vuvuzeaua. Vrem sa comunicam, uite ca exista vuvuzeaua.
Trompeta, fluierul sau goarna raman in arsenalul nostru. Asta sa ne fie clar! Pana cand vom hotari sa apelam la ele se pare ca avem o alta optiune! Si e decizia noastra daca o vom folosi sau nu 🙂
Asa cum si scrie pe tricoul suporterul ghanez, “yes we can”. Intrebarea e: se merita?
Cu drag,