La un pas de finala de dublu. Asa am parasit Barcelona. Seara tarziu cautam bilete de tren pentru urmatoarea destinatie ajutati inca o data de fratele meu si dimineata devreme eram deja in drum spre Vall d?Uixo, un satuc din apropierea orasului Castellon, undeva in aproprierea Valenciei.
Calatoria cu Euromed, un tren de viteza a fost relaxanta, ba chiar am atipit cu totii pret de cateva zeci de minute. Ce a urmat insa a fost un scenario romanesc tipic, dar nu e de mirare daca ne gandim ca in zona prezenta romaneasca este destul de numeroasa. O intarziere de 30 minute la tren, un taximetrist ce a schimbat tariful in mers cu 5 euro desi convenisem altceva, un director de turneu ce nu nimerea engleza nici cu dictionarul in fata, un hotel ce ne-a dat afara dupa prima seara pentru ca ei aveau nunta, un orar de transport de la club la hotel si viceversa ce contravine oricarei reguli specifice de bun simt si respect pentru un jucator de tenis, doua calculatoare conectate la internet carora le-a cazut reteaua dupa prima jumatate din cauza tastarii probabil infernale a 2 jucatoare ce isi verificau mailul, acces wi-fi la hotel care nici macar nu exista cand dau refresh la laptop, calatorie cu taxiul de 3-4 minute pana la club contra a 6 euro pt ca esa este in satul spaniol, terenuri de zgura cu gropi destule incat sa crezi ca am nimerit pe teritoriul cartitelor?
As mai continua, dar poate ca sunt prea malitios eu. Oricum, daca am reusit sa afisez acest post pe blog sunt norocos, fericit si multumit. Ramane sa supravietuiesc, sa am grija de sportive si sa aduc si o cupa acasa.
Printre aceste mici impedimente, am gasit totusi doi romani extraordinari ce ne-au adus bucurie si ne-au dat o mana de ajutor cu cazarea in seara de sambata in care am fost expulzati din hotel si care ne-au tinut companie pana acum. Ei sunt Adina si Dan, doi romani de prin zona Sibiului. Bravo lor si multumiri.
Numai bine,
Categories