O foaie, un pix, un calcul matematic si am ajuns la un rezultat. Nu unul insa care sa ne bucure ci mai degraba unul care decojeste folia artificiala care a fost asternuta pentru a acoperi lipsurile unui segment ce aproape oriunde se traduce cu destinatia finala. A cui insa?
Exista o preocupare permanenta in a dezvolta si construi baza piramidei, eforturi ce atrag energii si investitii fie ele umane sau financiare. S-a constatat ca sportivii rasar din ce in ce mai rar din “lastare”, realitati ce se regasesc in clasamentele interne ale ultimilor ani. Nu numai ca exista o curba descendenta, ci imi permit sa spun ca exista o panta abrupta ce risca sa isi mareasca inclinatia.
Ca astfel de lucruri sa nu se intample au aparut proiecte destinate atragerii si intierii copiilor, proiecte pe care le sustin fara rezerve tocmai pentru ca au menirea sa opreasca flagelul, dar si pentru ca sunt altceva decat ceea ce a dus (in buna parte) la situatia in care ne aflam.
Nu este insa suficient. Mai trebuie si ceea ce consider important este faptul ca:
1. pentru ca tenisul sa se schimbe e nevoie de cluburi unde proiectele sa poata prinda viata;
2. pentru ca tenisul sa ajunga la o finalitate e nevoie ca startul sa fie corelat cu finish-ul si astfel obiectivele proiectelor sa fie direct legate de outcome-ul final.
Cum stam la capitolele acestea?
Cluburi pentru tenis, nu avem din pacate. Avem cateva nuclee unde oamenii sfintesc locul si restul e comercial in proportie ridicata. Nu condamn pe nimeni, doar concluzionez cifrele. Cu acelasi pix care imi arata ca avem cluburi pentru castig. Si atat.
Corelare intre punctul de plecare si punctul de sosire suna frumos, dar suferim si la acest capitol. Unii spun ca nu e tragedie, altii spun ca totusi nu e de gluma. Care ar fi punctul de plecare: sa aducem copii la tenis. Si cam care ar fi punctul de sosire? … colegiu in America, echipe in Germania, cateva futures-uri in Romania?
Suna al naibii de trist si adevarat faptul ca desi par solutii (si sunt, fara doar si poate, dar doar pentru un anumit calup de jucatori), in Cupa Davis sau Fed Cup ne trebuie altceva. Ne trebuie jucatori crescuti din acesti copii pe care vrem sa ii atragem la tenis la varste mici, dar controlat ajung sa se retraga din activitate la varsta majoratului. Cei ce raman sunt temerarii ce traiesc conectati la aparatele “spitalului” de tip futures.
Exista pe undeva, ca atare, un taram al seniorilor ce incoloneaza pentru cateva saptamani cei cativa sportivi. Acesta este in acest moment si corelarea artificiala facuta intre prima minge lovita si ultima. Performanta suna frumos, dar cine sa o faca? Sportivii nu mai exista si daca nu am mai puncta calificarile la futures am ramane fara seniori.
Pentru multe din aceste randuri o solutie o constituie injectarea financiara. Pentru si mai multe insa sigura solutie o reprezinta factorul uman.
Exista un taram al nimanui caruia trecutul i-a oferit o ascunzatoare. Locomotiva de tip futures ce a tras garniturile de tren este una dintre parghii, dar nu si totul asa cum s-a crezut atata timp. O spun iarasi cifrele si biletele de avion ce curg si iar curg, precum si faptul ca oriunde un segment destinat seniorilor nu este compus numai din turnee de tip futures.
Ar putea ca seniorii sa aiba un calendar competitional cu turnee pe echipe, turnee de tip “prize money”, turnee interne cu premii sau orice altceva ce ii tine in priza?
Exista premise, cel putin la nivel de strategie. Depinde insa de toti daca si vor fi concretizate.
Cu drag,