Tabloul unei pregatiri de toamna

Momentele de bucurie trezesc mereu amintiri frumoase, dar caravana merge mai departe. In cazul meu o perioada de pregatire la munte. Un semi-cantonament. Locatia: CSN Poiana Brasov, Hotel Olimpic. Durata: 7 zile. Sportivi: 10. Beneficiari: sportivii de performanta ai sectiei de tenis ai CS Olimpia Bucuresti, componentii echipelor de juniori.
Cantonamentul sportiv. O etapa de pregatire extrem de importanta. O gura de oxigen atat de necesara pentru orice sportiv avid de performanta. Desi se regaseste din ce in ce mai putin in planificarea sportiva ce are ca obiectiv modelarea optima a performerului de maine, uneori exista si cazuri fericite. O mana de parinti sfatuiti de un antrenor entuziast, mai nou o federatie de specialitate sau un club sportiv reusesc sa sprijine si sa sustina financiar aceasta initiativa.
Se alege o locatie. O perioada. Un preparator fizic specialist ( antrenor ). Si un colectiv de sportivi. In paralel se rezolva si celelalte aspecte ale stagiului de pregatire: transportul, alimentatia, hartiile oficiale ce trebuie intocmite. Si nenumaratele apeluri telefonice. O mica uzina intra in functiune imediat ce aprobarea finala a unui astfel de proiect este data. Un hei-rup la propriu intr-un sistem bolnavicios ce parca sta cu mainile in san si asteapta in continuare solutia miraculoasa.
Dar se pleaca la drum. In sfarsit. Ni se pune la dispozitie un microbuz al clubului, infruntam aglomeratia din trafic si dupa cateva ore se ajunge la destinatie. Cazarea si acomodarea la climatul rece si curat al acestei superbe statiuni de munte se realizeaza destul de repede. Camerele de hotel si masa corespund tiparului unitatilor de cazare ale Agentiei Nationale pentru Sport, sunt curate si au strictul necesar. Ne pregatim de adaptarea la efort si de o saptamana de pregatire. Vremea inchisa si ploioasa ne intampina pentru cateva zile, in timp ce zapada cazuta doar cu cateva zile inainte isi incepuse procesul de topire.
Se stabilesc regulile ce trebuie respectate pe toata durata semi-cantonamentului si apoi se iese la prima sedinta de pregatire. “Inca din prima zi?” se aude de undeva. Raspunsul cade sec: “Da!”. Ne indreptam spre pista de atletism si se dau primele comenzi. Clipele treceau si sportivii nedumeriti de ceea ce sa intampla cu ei si in jurul lor constientizau usor-usor motivul pentru care se aflau acolo. Pentru unii planurile de “caterinca” cu care plecasera de acasa erau ruinate. Altii inca erau cu gandul departe. Putini erau prezenti. Adica aceia ce stiau de ce venisera acolo: sa munceasca. Ultima indicatie se face auzita si entuziasmul reapare pe chipul majoritatii. Antrenamentul se terminase.
Asistasem cu stoicism la primul contact din acea saptamana cu pregatirea acumulata de sportivi, cu indicii reali de pregatire ai unor juniori din fruntea tenisului juvenil romanesc. Momentul adevarului isi facuse aparitia pentru fiecare: cat de pregatiti sunt aspirantii la performanta din tenisul romanesc? Cum abordeaza ei pregatirea orientata spre perfomanta?
Realitatea era destul de dura: aparitia febrei musculare si dezinteresul, neseriozitatea fiecaruia. Totul cazuse ca o ghilotina, dar nimic nu surpinsese. Acel “merge si asa” din pregatirea lor iesea la suprafata. Incet, dar sigur.
A urmat un sir lung de negocieri, multe rugaminti, o gramada de cereri: “Ce facem azi?”, “Cat mai avem”, ” Pot sa…?”. De la primul pas facut pe pista pana la ultima comanda a specialistului. In fiecare antrenament. In fiecare zi. Pana in ultima zi.
Desi febra musculara disparuse treptat si acomodarea se realizase, se pare ca atitudinea lor fata de munca ramasese la fel de ostila, de neschimbata. Nici macar soarele care incepuse sa straluceasca pe cer nu putea influenta cu ceva aceasta stare de fapt. Parca erau cufundati in liniste, parca nimic nu venea din interiorul lor. O urma de constiinciozitate, de ambitie, vointa…orice. Totul se petrecea la cea mai mica treapta, cea mai mica viteza a fiecaruia. Si asa ar fi ramas daca intr-un moment de “nebunie temporara” specialistul nu ar fi ridicat tonul: “Hai, acum, mai repede, mai cu viata, trage de tine…!” Si asta desi rolul antrenorului este altul in raport cu sportivul de performanta, nu de a trezi din somn/comoditate/nepasare/frustrare sportivii si de a ii activa pentru a putea sustine un efort moderat ca in cazul de fata. Sau poate, ca de obicei, antrenorul greseste, nu?
Fiecare dintre ei viseaza la locurile fruntase in clasamentele internationale si nationale , dar cu greu isi asuma echivalentul in munca. Vor performanta inalta, dar asteapta ca antrenorul sa faca minuni. Acuza toti factorii posibili de esecul inregistrat, mai putin factorul personal. Cine vrea insa cu adevarat munceste primordial cu el si apoi cere sprijin. De la specialist. Familie. Club. Federatie. Sistem…
“Tabloul unui pregatiri de toamna” ar ramane neterminat daca nu as aminti si starea de fapt din timpul liber. Odata cu intrarea in hotel, o transformare inimaginabila se petrece. Starea de greutate dispare instantaneu, in timp ce caterinca, rasul zgomotos, alergatul pe scari si teribilismele devin cuvinte cheie. Se intrec in a castiga titluri negative cum ar fi “Cea mai murdara camera”, fac tot posibilul in a avansa in dezordine si indisciplina. Cand insa cineva incearca sa ii schimbe, sa le arate adevaratele valori sunt catalogati ca avand “nebunie temporara” sau devin plicticosi, stresanti. Asa o fi…
Desi nu sunt lucruri grave, ele arata cu certitudine incotro ne indreptam. In nici un caz spre performanta.
Performanta nu este pentru toti. In nici un caz pentru cei ce tintesc doar mediocritatea prin atitudinea lor fata de munca si comportamentul deficitar. Din pacate marea majoritate a sportivilor de varf din tenisul romanesc sunt parte integranta a “Tabloului”, cred cu tarie ca aceasta este peisajul performantial si continua. Pana cand insa? Pana cand li se va acorda votul de incredere in aceste conditii? Pana cand ii vom cataloga sportivii de frunte ai tarii noastre?
Depinde de ei daca doresc sa se schimbe. Si de noi sa ii sprijinim in aceasta directie. Nu sa ii incurajam fiindu-le parteneri la “micile” distractii si teribilisme. Pentru sportivii care vor continua insa cu aceeasi atitudine timpul le va da raspunsul.
“Tabloul” se aproprie de final. Ma indrept spre camera. Aud o voce pitigaiata. Sunt anuntat dintr-un coltisor de catre receptionera ora de eliberare a camerelor. Ziua finala venise. Fiecare isi impacheteaza lucrurile, coboara scarile si asteapta microbuzul. Ne va duce acasa. In cateva ore toata agitatia va disparea, totul va fi la trecut. Privim deja spre viitor…
Am vorbit la modul general, desi nu este fair-play. Am vorbit la general doar pentru ca particularul este o specie pe cale de disparitie. Am vorbit despre mentalitatea cu care se abordeaza drumul spre performanta si am creionat realitati traite alaturi de sportivi ce isi doresc sa fie cei mai buni. Am vorbit de cei ce fac din tenis un sport asa frumos, am vorbit de actorii principali: sportivii.
Cei ce nu se regasesc printre randurile de mai sus merita felicitari. Vor fi exemple de urmat atat in viata sportiva cat si sociala, vor fi sursa noastra de bucurie si ambasadorii unei natii.