… am descoperit ca sunt singurele momente in care eu pot avea timp si de mine. Cu intrebari si raspunsuri despre ale mele, cu analize si consemnari d-ale mele, cu rememorari de amintiri tot d-ale mele … cu multe, sigur, despre ale mele.
Fara telefoane, fara email-uri, fara ceva de facut repede si bine, fara nimic din ceea ce imi ocupa spatiul zilnic. Doar liniste, muzica la liber, miniservire la “botul calului” si o priveliste mirifica alb-albastruie ce straluceste de fiecare data prin gemuletul mic schimbata de negrul patat cu stele – doar in cursele nocturne.
Am ajuns acasa din turneu si in cateva minute am mazgalit dezordonat pe blocnotes-ul destinat lucrurilor de facut. Si instantaneu mintea mi-a fugit la cliseul trait cu cateva clipe mai devreme, acolo sus. E uimitor cum de atatea ori nu gasim timp si pentru noi sau pentru persoanele dragi acaparati de imbulzeala ce ne inconjoara, acelasi timp ce daca l-am deconecta de la “aparatele moderne” si-ar schimba, dpdv personal, aplicabilitatea.
Imi ramane ca de fiecare data cand am nevoie de cateva minute libere cu mine sa ajung acolo sus. ?Greu de crezut, dar este una din putinele solutii. Sau nu?
Cu drag,