Jocul competitional, pe puncte, pe bani, pe ranking-uri cred ca ar trebui predat teoretic tuturor celor ce sunt implicati in echipa de doi vaslasi. Dintr-un motiv simplu: prea stiu amandoi o gramada despre jocul de antrenament. Pornind de la tehnica, avansand la tactica primara, jongland cu elemente de motricitate combinate cu pseudo procedee mentale.
“Ce facem azi la antrenament?” … si de la un anumit nivel, sa-i zic juniori mici, atat sportivul cat si antrenorul concep un calup de exercitii ce pot fi adaptabile, variabile, plictisitoare … cum vreti dvoastra, dar nu raman ca in fata tablei de sah la o mutare surpriza a necunoscutului de genu’: “O sa am meci, cum joc?”
Oppsss …
Sunt cateva directii unde se poate merge cu discutia in functie din ce directie bate vantul, dar ma opresc la una intalnita din 3 posturi: de jucator, de antrenor al unui sportiv si de antrenor al unui sportiv implicat in acelasi turneu in care un sportiv a patit aceeasi … problemutza de sah.
Teoretic sa reducem toata povestirea la: urmeaza doua-trei turnee, ultimul fiind cel mai important ( sa spun Grand Slam , ca sa fie explicit ), antrenorul modeleaza pregatirea si planifica intrarea in forma sportiva cu un varf maxim in saptamana de obiectiv ( daca sunt sportivi care pot mentine forma sportiva pe mai multe saptamani atunci e si mai bine ), pleaca la drum si in mijlocul crizei competitionale a primului turneu la care participa sportivul, dupa ce castiga meci de meci, devine obosit sau pe cale sa oboseasca … daca continua in ritmul asta. Si mai are inca doua astfel de saptamani.
Intrebare cu doua capete:
1. Sa renunte la meci/turneu si sa se odihneasca sau pregateasca pentru urmatoarele, in special pentru turneul de obiectiv?
… sau …
2. Sa lupte punct cu punct la fiecare meci/turneu? Pentru ca oricum castiga ceva palpabil ( se afla deja in faza avansata ) si nici nu are cum sa stie ce se va intampla in viitor, poate se accidenteaza Doamne fereste, nu?
Voi ce ati face? Daca se poate argumenta fiecare comment ar fi benefic!
Cu drag,
“Ce facem azi la antrenament?” … si de la un anumit nivel, sa-i zic juniori mici, atat sportivul cat si antrenorul concep un calup de exercitii ce pot fi adaptabile, variabile, plictisitoare … cum vreti dvoastra, dar nu raman ca in fata tablei de sah la o mutare surpriza a necunoscutului de genu’: “O sa am meci, cum joc?”
Oppsss …
Sunt cateva directii unde se poate merge cu discutia in functie din ce directie bate vantul, dar ma opresc la una intalnita din 3 posturi: de jucator, de antrenor al unui sportiv si de antrenor al unui sportiv implicat in acelasi turneu in care un sportiv a patit aceeasi … problemutza de sah.
Teoretic sa reducem toata povestirea la: urmeaza doua-trei turnee, ultimul fiind cel mai important ( sa spun Grand Slam , ca sa fie explicit ), antrenorul modeleaza pregatirea si planifica intrarea in forma sportiva cu un varf maxim in saptamana de obiectiv ( daca sunt sportivi care pot mentine forma sportiva pe mai multe saptamani atunci e si mai bine ), pleaca la drum si in mijlocul crizei competitionale a primului turneu la care participa sportivul, dupa ce castiga meci de meci, devine obosit sau pe cale sa oboseasca … daca continua in ritmul asta. Si mai are inca doua astfel de saptamani.
Intrebare cu doua capete:
1. Sa renunte la meci/turneu si sa se odihneasca sau pregateasca pentru urmatoarele, in special pentru turneul de obiectiv?
… sau …
2. Sa lupte punct cu punct la fiecare meci/turneu? Pentru ca oricum castiga ceva palpabil ( se afla deja in faza avansata ) si nici nu are cum sa stie ce se va intampla in viitor, poate se accidenteaza Doamne fereste, nu?
Voi ce ati face? Daca se poate argumenta fiecare comment ar fi benefic!
Cu drag,