Am scris, apoi am sters si iar sters, apoi iar am incercat sa scriu cate ceva. Dupa care iar am sters pana cand mi-am zis ca totusi e bine sa aleg unul dintre subiectele aflate la purtator. Si am ales un mixt.
In ultima perioada am participat la doua din competitiile europene importante dedicate juniorilor de 18 ani si anume Campionatul European Individual de la Klosters, Elvetia si Cupa Europeana de Vara Galea/Valerio desfasurata in localitatea La Rochelle, Franta. De la amandoua am extrem de multe de povestit, in curand voi si posta cateva albume foto in sectiunea multimedia, insa la modul general as vrea sa aduc in discutie o realitate pe care am blestemat-o cat am putut: jocul de dublu.
Jocul de dublu jucat de ai nostri sportivi, de cele mai multe ori un simplu in doi sau o incurcatura de oase si muschi pe un teren marit, devine la un moment dat o rascruce de drumuri unde te opresti asemeni povestirilor batranesti si alegi: inainte tot asa sau care e perspectiva?
Daca ar fi dupa mine, as cauta perspectiva. Daca ar fi dupa ei sportivii, as cauta sa scap de chinul asta numit si dublu. Daca ar dupa multi, as alege sa tac intrucat proba de simplu este rege, restul este o umplutura de nervi, timp, bani etc. Cum as privi, dublul pierde teren, desi a juca dublu inseamna acel plus pe care niciodata simplul nu o sa poata sa il aduca in prim plan.
Un proverb persan spune: “Am blestemat faptul ca nu am pantofi, pana ce am intalnit un om care nu avea picioare?. Cine l-a scris probabil ca a inteles una din realitatile ascunse ale euforiei de a avea ceva ce altii nici macar nu si-l pot inchipui ca il pot avea.
Si ma intorc la rascrucea de drumuri. Si la perspectiva alegerii a altceva. Si iar blestem. Ciudat, dar e normal parca sa privesti in gol. Am inteles o realitate? Probabil ca da …
Cu drag,